Ascultă Radio România Cluj Live

Soarta Spitalului de Copii din Cluj, în mâinile Consiliului Județean, după 10 de ani de litigii

Soarta Spitalului de Copii din Cluj, în mâinile Consiliului Județean, după 10 de ani de litigii

Articol editat de DSRNetworkAdmin, 5 decembrie 2018, 13:20

Consiliul Județean a câștigat procesul de revendicare pe care îl are de aproximativ zece ani, pentru terenurile și clădirile de pe str Moților nr 68, unde este actualul sediu al Spitalului de Copii. (președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe)

Spitalul de Copii de pe strada Moților din Cluj-Napoca va intra intr-un proces de modernizare și extindere, după ce Consiliul Județean a câștigat definitiv în instanță proprietatea asupra imobilului.
Timp de zece ani, cât a durat procesul de revendicare, legislația nu a permis administrației județene să facă niciun fel de investiții. Singurele lucrări care au putut fi efectuate din bani publici au fost cele de reparații curente.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a precizat că, odată ce spitalul a rămas definitiv în proprietatea instituției pe care o conduce, pe toată suprafața aflată între strada Moților numărul 68 și strada Cardinal Iuliu Hossu clădirile vor fi modernizate și extinse:

Consiliul Județean a demarat deja procedurile pentru a putea realiza extinderea cu noi corpuri de clădire, care pot să-i asigure Spitalului de Copii necesarul de spațiu pentru a putea funcționa, în principal pentru urgențe și chirurgie. Consiliul Județean are toată finanțarea pe anul viitor, astfel încât aceste corpuri noi să poată fi finalizate și necesarul de paturi să fie asigurat, atât pentru copii cât și pentru părinți. Practic, vom demola corpurile vechi și vom construi, de la zero, alte corpuri noi. În final vom avea o construcție în două etape, prima dată vor fi construite corpurile de clădire dinspre strada Moților, unde vom muta toate secțiile, după care ne vom muta în partea din spate, înspre Parcul Central, unde vom continua cu celelalte corpuri de clădire. (Alin Tișe)

Doar clădirea principală a Spitalului de Copii, aflată la stradă, va rămâne în picioare. Ea se află în zona de protecție și, în plus, e monument istoric, motiv pentru care nu va fi demolată ci modernizată.
Deoarece, până acum, la Pediatrie 1 nu puteau fi făcute extinderi sau modernizări, Consiliul Județean Cluj avea în plan construirea unui spital de copii monobloc, în care să fie mutate toate actualele secții pediatrice.
Alin Tișe spune că, deși pe strada Moților urmează să se facă toate aceste investiții, Consiliul Județean nu renunță la ideea construirii noului spital, care va rezolva definitiv problema paturilor pentru întreaga regiune.

Noi nu abandonăm construirea unui spital de copii nou, dar tentativa noastră de a găsi o clădire pe piața imobiliară nu a avut câștig, nu a fost nicio clădire potrivită pe care să ne-o ofere cineva. Acum suntem într-o procedură în care căutăm teren, vom vedea ce oferte primim, dar, în esență, până când vom realiza un spital nou, vom putea să construim anumite corpuri de clădire în care secțiile actuale ale spitalului să poată fi extinse. În momentul când vom realiza ambele obiective, pentru Spitalul de Copii va fi o mare realizare, deoarece vom putea dubla sau tripla spațiile pe care le avem în prezent. (Alin Tișe)

 

Mihai Miclăuș

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Focar de toxiinfecție alimentară la Vadu Crișului
Sănătate luni, 14 septembrie 2026, 17:43

Focar de toxiinfecție alimentară la Vadu Crișului

Focar de toxiinfecție alimentară în rândul unui grup de elevi din Oradea, cazați la o pensiune din Vadu Crișului. Potrivit Direcției de...

Focar de toxiinfecție alimentară la Vadu Crișului
Medicii vor putea semnala rapid lipsa medicamentelor
Sănătate luni, 14 septembrie 2026, 17:02

Medicii vor putea semnala rapid lipsa medicamentelor

Medicii vor avea la dispoziţie un mecanism prin care să semnaleze lipsa unui medicament sau dificultăţi de procurare a unor tratamente, în baza...

Medicii vor putea semnala rapid lipsa medicamentelor
Aproape 30.000 de femei, ținta unui nou program de prevenție a cancerului de col uterin
Sănătate duminică, 13 septembrie 2026, 00:04

Aproape 30.000 de femei, ținta unui nou program de prevenție a cancerului de col uterin

Aproape 30.000 de femei din categorii vulnerabile din Regiunea Nord-Vest ar urma să beneficieze, până la finalul anului 2029, de screening gratuit...

Aproape 30.000 de femei, ținta unui nou program de prevenție a cancerului de col uterin
Platforma e-Sănătatea Mea a început să funcționeze
Sănătate joi, 10 septembrie 2026, 18:42

Platforma e-Sănătatea Mea a început să funcționeze

Platforma e-Sănătatea Mea a început să funcționeze și să fie folosită de pacienți, dar mai este nevoie de timp până când noul portal al...

Platforma e-Sănătatea Mea a început să funcționeze