Ascultă Radio România Cluj Live

14 noiembrie, Ziua Mondială a Diabetului

14 noiembrie, Ziua Mondială a Diabetului

Articol editat de cristina.rusu, 14 noiembrie 2018, 06:00 / actualizat: 14 noiembrie 2018, 8:09

Ziua Mondială a Diabetului (ZMD) este marcată în fiecare an în data de 14 noiembrie, la iniţiativa Federaţiei Internaţionale de Diabet cu sprijinul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Această zi este marcată la nivel internaţional din 1991.

ZMD reprezintă o oportunitate globală de sensibilizare şi de inducere a schimbării în prevenirea bolii şi a accesului la testare şi tratament, ca răspuns la preocupările tot mai serioase legate de diabet ca amenințare pentru sănătatea publică.

Scopul acestei campanii este o mai bună informare a persoanelor care suferă de diabet, reprezentând şi o modalitate de implicare a publicului larg.

Tema campaniei pentru anii 2018-2019 este ,,Familia şi diabetul”, iar obiectivele campaniei sunt creşterea gradului de conştientizare a efectelor diabetului, promovarea rolului familiei în managementul bolii, îngrijire, prevenire și educația privind diabetul zaharat.

Sloganul campaniei 2018 este Diabetul preocupă fiecare familie.

În prezent, la nivel mondial,1 din 11 persoane are diabet (425 milioane de persoane), 1 din 2 adulți cu diabet nu e diagnosticat ( 212 milioane), în jur de 1 milion de copii si adolescenţi au diabet tip 1 şi 12% din cheltuielile globale pentru sănătate sunt pentru diabet.

În anul 2017, în România erau înregistrate 1.785.300 cazuri de diabet la adulţi cu vârste între 20 și 79 de ani, cu o prevalenţă de 12,4%.

Peste 70% din cazuri afectează persoane trecute de 60 de ani, cu o pondere mai mare a diabetului la femei, cu aproximativ 17% mai multe cazuri decât la bărbați.

Deoarece în multe cazuri diabetul zaharat rămâne nediagnosticat, numărul persoanelor care au diabet ar putea fi mult mai mare.

Măsurile simple pentru stilul de viață s-au demonstrat a fi eficiente în prevenirea sau amânarea debutului diabetului tip 2.

Familiile joacă un rol cheie în abordarea factorilor de risc pentru diabetul tip 2.

Pentru a preveni diabetul tip 2 este recomandabil pentru oricare persoană:

-să atingă și să mențină greutatea corporală normală;

-să fie activă fizic – cel puțin 30 minute de activitate regulată, zilnic, moderată ca intensitate ;

-să mănânce alimente sănătoase, cu evitarea aportului de zahar și grăsimi saturate;

-să evite consumul de tutun – fumatul crește riscul de diabet și boli cardiovasculare.

La Satu Mare, de Ziua Mondială a Diabetului, sătmărenii vor avea acces la investigații gratuite pentru determinarea glicemiei, tensiunii arteriale și a greutății, în cadrul acțiunii organizate de Spitalul Județean cu sprijinul Consiliului Județean și a Clubului Lion.

Acțiunea se va desfășura între orele 9:00-16:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, iar în acest an, prin lărgirea investigațiilor efectuate, va fi efectuată și o estimare a riscului cardiovascular.

Pe lângă determinarea glicemiei, tensiunii arteriale și a măsurătorilor antropometrice, unde va fi cazul vor fi efectuate investigații biologice precum: hemoglobină glicozilată, colesterol, trigliceride, HDL colesterol, LDL colesterol, creatinină serică, transaminaze.

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Un program care poate salva mii de vieți!
Sănătate luni, 9 februarie 2026, 14:26

Un program care poate salva mii de vieți!

Institutul Regional de Gastroenterologie-Hepatologie din Cluj-Napoca a început implementarea unui amplu program de screening pentru cancerul...

Un program care poate salva mii de vieți!
Se fac lucrări de modernizare la Spitalul de Recuperare Medicală Băile Felix
Sănătate sâmbătă, 7 februarie 2026, 15:40

Se fac lucrări de modernizare la Spitalul de Recuperare Medicală Băile Felix

Conducerea Spitalului Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix a anunţat, vineri, 6 februarie, începerea lucrărilor de modernizare, extindere...

Se fac lucrări de modernizare la Spitalul de Recuperare Medicală Băile Felix
Ce provoacă senzația de foame în organism? Există hormoni care pot provoca foamea?
Sănătate sâmbătă, 7 februarie 2026, 00:00

Ce provoacă senzația de foame în organism? Există hormoni care pot provoca foamea?

Obezitatea în România a atins niveluri alarmante, încă din 2022 când țara noastră se clasa pe primele locuri în Europa, cu până la 30 % din...

Ce provoacă senzația de foame în organism? Există hormoni care pot provoca foamea?
Modificări privind acordarea concediului medical
Sănătate vineri, 6 februarie 2026, 17:20

Modificări privind acordarea concediului medical

Guvernul a adoptat vineri, 6 februarie, o ordonanță de urgență care modifică regulile de calcul ale indemnizațiilor de concediu medical, după...

Modificări privind acordarea concediului medical
Sănătate vineri, 6 februarie 2026, 16:58

Beneficii vs. riscuri: statinele reduc colesterolul fără efecte secundare majore

Statinele, medicamente administrate pentru scăderea colesterolului, nu provoacă majoritatea efectelor secundare care le sunt atribuite în...

Beneficii vs. riscuri: statinele reduc colesterolul fără efecte secundare majore
Sănătate vineri, 6 februarie 2026, 16:19

Incidența cancerului în România, în creștere continuă

Incidenţa cazurilor de cancer în România a crescut foarte mult în ultimele trei decenii, influenţată de mai mulţi factori.   Pe lângă...

Incidența cancerului în România, în creștere continuă
Sănătate vineri, 6 februarie 2026, 13:57

Binele făcut în tăcere: un pacient din Cisnădie a fost operat cu sprijinul medicilor

Un gest de omenie a fost făcut recent la Secția Clinică de Oftalmologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, unde un bărbat de 56 de...

Binele făcut în tăcere: un pacient din Cisnădie a fost operat cu sprijinul medicilor
Sănătate vineri, 6 februarie 2026, 13:53

Secții ale Spitalului de Psihiatrie, mutate temporar în construcții modulare

Consiliul Județean Sibiu anunță că primele construcții modulare destinate relocării temporare a unor secții ale Spitalului Clinic de...

Secții ale Spitalului de Psihiatrie, mutate temporar în construcții modulare