Andrei Klein: Calea extremismului nu a adus niciun beneficiu omenirii

Articol editat de cristina.rusu, 10 octombrie 2018, 12:49

Ziua Holocaustului a fost comemorată marți, 9 octombrie, la Liceul pentru Deficienţi de Vedere din Cluj-Napoca.

Invitat a fost scriitorul şi fotograful Andrei Klein, care le-a vorbit tinerilor nevăzători despre deportarea părinţilor săi într-un lagăr din Transnistria, în 1942.

Andrei Klein s-a numărat printre foarte puţinii copii care s-au născut în lagăr, având doar doi ani la data eliberării.

Andrea Nagy: Care e prima amintire a dumneavoastră, ce vă amintiţi din lagăr?

Andrei Klein: Aveam 2 ani şi ceva când lagărul s-a eliberat, nu am amintiri proprii. În afară de poveştile auzite de la părinţi şi de la alţi cunoscuţi, sunt moştenitorul unei corespondenţe vaste, începând din 1933 până în 1980. Pe baza acestei corespondenţe, dar şi pe baza amintirilor rudelor, am scris o carte. Cartea se numeşte Lea, povestea familiei mele, în ea urmăresc viaţa lor, destinul lor: unii către o viaţă nouă, alţii către moarte.

Andrea Nagy: Unde începe povestea familiei dumneavoastră? Care este acel moment de cotitură, acel moment care le-a definit viaţa?

Andrei Klein: Cotitură serioasă ar fi în anii ’40, când Transilvania de Nord a fost predată Ungariei. Ei au hotărât să plece în Bucureşti. În Bucureşti în acea vreme au început să crească mişcările legionare. Au fost foarte multe pogromuri, chiar evrei tineri au fost duşi la abator şi agăţaţi de cârlige ca animalele (pe ei s-a şi notat „porci evrei”).

S-au adus nişte decrete regale care au influenţat negativ viaţa evreilor, printre care desfiinţarea posibilităţii de a munci. După ce tatăl meu a fost angajat, în urma acestui decret a fost concediat. Au întâlnit un prieten vechi din Vatra Dornei, care i-a lămurit că în Vatra Dornei e relativ linişte şi i-a convins să meargă acolo; unde soarta i-a urmărit. Din Vatra Dornei au fost deportaţi de guvernul Antonescu, împreună cu circa 4000 de evrei, în Transnistria.

Deportarea s-a făcut cu vagoane de vite; acestea la un moment dat au oprit în câmp, au fost coborâţi deportaţii, iar de acolo trebuiau să mărşăluiască în continuare către lagăr. Mama mea în acel moment era gravidă. O femeie fragilă, bolnavă, însărcinată, care a rezistat să ajungă până la Moghilev-Podolski, unde s-a făcut un ghetou. În acest lagăr, din cauza condiţiilor, din cauza lipsei de alimente şi de medicamente, mulţi copii decedau.

Andrea Nagy: Cum au făcut faţă părinţii dumneavoastră acestor condiţii? De unde făceau rost de mâncare, de toate lucrurile de care are nevoie un copil?

Andrei Klein: În primul rând s-a constatat că deportaţii erau solidari: cu toate că fiecare din ei era în pericol de moarte, i-au ajutat. Părinţii mei stăteau împreună cu încă o familie, familia Gottlieb. Acest Gottlieb şi-a riscat viaţa: noaptea mergea în grădinile ucrainienilor să fure sfeclă de zahăr, ca să aibă ceva hrănitor copiii. Tot noaptea aduna lemne pentru foc, lucru pentru care dacă era prins, ar fi fost împuşcat.

Andrea Nagy: Cum a fost eliberarea părinţilor dumneavoastră? Cum a fost realitatea care îi aştepta acasă faţă de visurile pe care probabil că şi le-au făcut în lagăr?

Andrei Klein: Lagărul s-a eliberat în 1944. Sovieticii au considerat că deportaţii le aparţineau lor, pentru că ei au eliberat lagărul. I-au încadrat în Armata Sovietică pe bărbaţii care li se părea că pot aduce beneficii şi i-au trimis direct pe front. Trebuie să spun că nu au fost trimişi pe front cu armament, ci au fost trimişi pe front pentru muncă.

Mama s-a oprit în Cernowitz, unde aştepta ca tata să fie eliberat. În Cernowitz mama a auzit ce s-a întâmplat în Transilvania de Nord. În 1945, mama şi cu mine ne-am întors în Cluj. Aici a aflat vestea că majoritatea familiei apropiate a fost deportată şi nu s-a mai întors.

Andrea Nagy: Care a fost mesajul pe care l-aţi avut pentru tinerii cu deficienţe de vedere la această comemorare?

Andrei Klein: Nu doresc să îi influennţez: tinerii trebuie să crească, trebuie să înţeleagă lucruri, trebuie să se orienteze după dorinţa lor de viaţă. Dar foarte important: să nu aleagă calea extremismului. Pentru că extremismul, din istorie se ştie (inclusiv din istoria românilor), nu a adus niciun beneficiu omenirii.

Andrea Nagy

Foto: facebook Klein Andrei

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.