Ascultă Radio România Cluj Live

Încep lucrările de consolidare la rampa de gunoi de la Pata Rât

Încep lucrările de consolidare la rampa de gunoi de la Pata Rât

Articol editat de Camelia Velțan, 7 septembrie 2018, 14:15

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, spune că acesta este un pas extrem de important pentru finalizarea închiderii rampei.

El a mai precizat că în cursul săptămânii viitoare va fi emis ordinul de începere a lucrărilor.
Acestea vor viza stabilizarea depozitului pe zona de sud-est, cu zid de sprijin.
Totodată, va avea loc modificarea pantei taluzului și amenajarea unui drum tehnologic, capabil să suporte încărcările mari, date de utilajul greu de forare și de transportul materialelor de construcții.

De asemenea, va avea loc decolmatarea pârâului Zăpodie și consolidarea malului stâng al acestuia.

Astfel, întreaga zonă afectată de alunecare precum și zona stabilă în prezent vor fi consolidate prin execuția unui zid de sprijin din beton armat, cu o lungime totală de 700 de metri.

Lucrările se vor derula pe parcursul a maxim 12 luni, din care trei luni reprezintă perioada de proiectare, iar celelalte nouă luni sunt destinate executării lucrărilor de consolidare.
Investiția se ridică la aproximativ 18 milioane de lei.

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Cât au crescut chiriile la Cluj și cum se mai vând apartamentele?
De prin Cluj luni, 20 iulie 2026, 12:32

Cât au crescut chiriile la Cluj și cum se mai vând apartamentele?

S-a încheiat prima sesiune, la mai toate facultățile, și la Cluj-Napoca și a început căutarea apartamentelor de închiriat pentru viitorii...

Cât au crescut chiriile la Cluj și cum se mai vând apartamentele?
Festivalul familiei 2026 cu street magic, concerte și multe momente dedicate copiilor
De prin Cluj duminică, 19 iulie 2026, 00:00

Festivalul familiei 2026 cu street magic, concerte și multe momente dedicate copiilor

În perioada 31 iulie – 2 august, la Cluj-Napoca se desfășoară din nou Wonder Family Fest, cel mai mare festival dedicat familiilor din...

Festivalul familiei 2026 cu street magic, concerte și multe momente dedicate copiilor
Cabinetul de curiozități clujene: superstiții și locuri care aduc ghinion
De prin Cluj vineri, 17 iulie 2026, 00:00

Cabinetul de curiozități clujene: superstiții și locuri care aduc ghinion

Peste vară ne propunem să fim turiști în Cluj și să scormonim printr-un cabinet de curiozități, pentru că Ana Maria Gruia, muzeografă și...

Cabinetul de curiozități clujene: superstiții și locuri care aduc ghinion
Restricții de circulație în contextul montării podului provizoriu peste Someș
De prin Cluj joi, 16 iulie 2026, 11:33

Restricții de circulație în contextul montării podului provizoriu peste Someș

Primăria municipiului Cluj-Napoca anunță că, în contextul avansării lucrărilor de construire a podului provizoriu care va asigura legătura...

Restricții de circulație în contextul montării podului provizoriu peste Someș
De prin Cluj marți, 14 iulie 2026, 17:40

După ce a blocat traficul în Cluj, aeronava de pregătire a ”aterizat” pe aeroport | FOTO

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj are o nouă platformă pentru pregătirea personalului și desfășurarea exercițiilor...

După ce a blocat traficul în Cluj, aeronava de pregătire a ”aterizat” pe aeroport | FOTO
De prin Cluj marți, 14 iulie 2026, 11:28

Un pod nou va înlocui actuala pasarelă suspendată, în zona străzii Fabricii de Zahăr

Un nou pod peste râul Someș va fi construit în municipiului Cluj-Napoca, în zona străzii Fabricii de Zahăr. Valoarea proiectului este de 6...

Un pod nou va înlocui actuala pasarelă suspendată, în zona străzii Fabricii de Zahăr
De prin Cluj marți, 14 iulie 2026, 10:48

Hai cu trenul la Electric Castle! Festivalul începe miercuri, 15 iulie

Festivalul Electric Castle revine, între 16 și 19 iulie, la Castelul Bánffy din Bonțida. Zeci de mii de participanți vor trăi patru zile de...

Hai cu trenul la Electric Castle! Festivalul începe miercuri, 15 iulie