Ascultă Radio România Cluj Live

Mai mulți copii decât creșe. Ce soluții are Primăria Cluj-Napoca

Mai mulți copii decât creșe. Ce soluții are Primăria Cluj-Napoca

Articol editat de DSRNetworkAdmin, 8 iunie 2018, 13:51

Numărul solicitărilor pentru înscrierea copiilor la creșă îl depășește cu mult pe cel al locurilor existente. Practic, pentru a fi rezolvate toate cererile, ar trebui dublat numărul de locuri existent în prezent.

În Cluj-Napoca funcționează 15 creșe publice, care pot primi un total de 1142 de copii. Locurile sunt total insuficiente, în condițiile în care, la finalul perioadei de înscriere, au fost respinși 900 de copii, în timp ce au fost admise doar 570 de noi cereri.
Reprezentantul municipalității, Iulia Perșa, apreciază că, până în toamnă, se vor mai elibera locuri. Ea a explicat că sunt copii care, în toamna, urmează să meargă la grădiniță și atunci o parte dintre cererile respinse inițial vor fi, până la urmă rezolvate:

Vom încerca suplimentarea numărului de dosare admise pentru creșe, în funcție de numărul locurilor rămase libere după terminarea perioadei de înscriere la grădiniță. Accederea în creșe se va face pe baza listei existente a copiilor înscriși, respectând ordinea și criteriile existente în procedura. (Iulia Perșa)

Și Primăria Cluj-Napoca are printre obiectivele sale creșterea numărului de locuri în creșe. Cu fonduri alocate din Programul Național de Dezvoltare Locală, în municipiu se construiesc două noi creșe, iar administrația locală caută și alte terenuri pe care se mai pot realiza astfel de investiții. Șeful Direcției de dezvoltare locală din cadrul primăriei, Ovidiu Cîmpean, a precizat că una dintre creșe va fi terminată și dată în folosință până la mijlocul acestei toamne:

Avem în curs de execuție o creșă pe str Donath nr 238, unde vor fi create 80 de noi locuri. Această va fi finalizată în septembrie – octombrie. De asemenea, se lucrează la construcția unei noi creșe pe str. Grigore Alexandrescu nr 47, unde vom avea 120 de locuri. În acest moment lucrăm la identificarea de terenuri pentru construcția și a altor creșe, care vor putea fi realizate inclusiv din fonduri europene. (Ovidiu Cîmpean)

Potrivit condițiilor de înscriere, în creșele publice pot fi primiți copii cu vârstă cuprinsă între 6 luni și 3 ani, cu condiția să fie apți din punct de vedere medical pentru intrarea în colectivitate.
În Cluj-Napoca există peste 10.000 de copii care se încadrează în această categorie de vârstă și, chiar dacă nu în toate cazurile se apelează la o creșă, numărul solicitărilor îl depășește cu mult pe cel al locurilor existente.
În aceste condiții, Iulia Perșa arată că un criteriu esențial este legat și de încadrarea în muncă a părinților care fac solicitarea:

Un criteriu esențial în departajarea copiilor pentru care s-a solicitat un loc în creșele din municipiu a fost acela că ambii părinți să fie încadrați în muncă în momentul de față. Acesta a fost un criteriu de departajare pentru noi, deoarece în momentul în care unul dintre părinți încă se găsește acasă, având grijă de cel de-al doilea copil, se presupune că există totuși o varianta alternativă pentru aceste creșe. (Iulia Perșa)

 

Mihai Miclăuș

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Școala Populară de Arte „Tudor Jarda” începe anul educațional 2026–2027
Educaţie miercuri, 30 septembrie 2026, 14:42

Școala Populară de Arte „Tudor Jarda” începe anul educațional 2026–2027

Școala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj-Napoca deschide anul educațional 2026–2027 joi, 1 octombrie, cu o ofertă de 38 de cursuri și...

Școala Populară de Arte „Tudor Jarda” începe anul educațional 2026–2027
A murit academicianul Ionel Haiduc
Educaţie marți, 29 septembrie 2026, 14:36

A murit academicianul Ionel Haiduc

Personalitate de referinţă a chimiei româneşti, academicianul Ionel Haiduc a murit la 89 de ani. Decesul a fost confirmat de Academia Română...

A murit academicianul Ionel Haiduc
Curtea de Conturi: Liceele pregătesc insuficient elevii pentru cerințele pieței muncii
Educaţie marți, 29 septembrie 2026, 11:22

Curtea de Conturi: Liceele pregătesc insuficient elevii pentru cerințele pieței muncii

Programele școlare sunt actualizate fără o analiză sistematică a nevoilor angajatorilor, colaborarea dintre licee și mediul economic este...

Curtea de Conturi: Liceele pregătesc insuficient elevii pentru cerințele pieței muncii
Daniel Zamfir: „Uniforma școlară, un simbol al echității”
Educaţie luni, 28 septembrie 2026, 11:07

Daniel Zamfir: „Uniforma școlară, un simbol al echității”

Ţinuta decentă, adecvată în cadrul şcolilor şi liceelor nu este o constrângere, ci un simbol al apartenenţei, mândriei şi al echităţii...

Daniel Zamfir: „Uniforma școlară, un simbol al echității”
Educaţie luni, 28 septembrie 2026, 10:48

„Ziua în negru” în școlile din România

Elevii din întreaga țară au venit luni, 28 septembrie, la școală îmbrăcăți în negru, în semn de protest față de proiectul de lege care...

„Ziua în negru” în școlile din România
Educaţie sâmbătă, 26 septembrie 2026, 00:01

Grădina școlii, laborator în aer liber pentru elevi | AUDIO

O grădină din curtea școlii devine, pentru elevii din Cluj-Napoca, un adevărat laborator în aer liber.   La Școala Gimnazială...

Grădina școlii, laborator în aer liber pentru elevi | AUDIO