Ascultă Radio România Cluj Live

CJAS decontează îngrijirile medicale la domiciliu, dar nu are bani

ingrijire-domiciliu-740x360

ingrijire-domiciliu-740x360

Articol editat de , 3 noiembrie 2017, 06:00

Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate decontează pentru pacienţii asiguraţi servicii de îngrijiri medicale la domiciliu. Serviciile sunt acordate pe bază de recomandare medicală, ţinând seama de starea de sănătate a asiguratului.

La Satu Mare, solicitările sunt numeroase, dar banii alocaţi pentru decontarea acestor servicii s-au epuizat.

Serviciile de îngrijiri medicale la domiciliu nu trebuie confundate cu ajutorul oferit de persoanele încadrate ca însoţitori.

Georgeta Pop, preşedinta Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Satu Mare, precizează că este vorba despre un fel de prelungire a serviciilor medicale oferite pacienţilor în timpul spitalizării, dar cu costuri mult mai reduse, iar manopera medicală este asigurată fie de către un medic, fie de către o asistentă medicală, şi este recomandată exclusiv de către medici, după cum cere diagnosticul pacientului:

Diagnosticele se încadrează în două tipuri de gravitate şi, funcţie de acestea medicii pot să recomande pachetul potrivit pentru îngrijirea la domiciliu. Un astfel de pachet poate să fie pentru tratamentul postoperatoriu care se poate manifesta la externare, de exemplu escarele, tratamente injectabile sau perfuzabile.

Pentru afecţiuni de natură neurologică, ce presupun imobilizarea la pat, sunt decontate atât tratamentele corespunzătoare, cât şi monitorizarea pacientului. (Georgeta Pop)

Un asigurat poate să beneficieze iniţial de 30 de zile de îngrijiri medicale la domiciliu, cu posibilitatea de prelungire a acestei durate, dacă starea de sănătate a pacientului impune acest lucru.

Costurile decontate de CJAS se ridică la 1.800 lei pentru 30 de zile de îngrijiri la domiciliu. Însă, ce te faci când bugetul alocat acestor servicii este redus, iar în prezent, a fost consumată inclusiv suma prevăzută prin rectificare bugetară:

La ora actuală, bugetul alocat de CJAS pentru aceste tipuri de îngrijiri, a fost epuizat. Ne aflăm la începutul lunii noiembrie şi a fost deja consumată şi suma alocată prin rectificarea bugetară din luna octombrie.

Din păcate, au fost alocaţi doar 62.000 lei, şi asta pentru că la rectificare, sumele mai mari au fost alocate pentru alte domenii. Şi pentru că, din start au fost alocaţi bani mai puţini faţă de câţi am solicitat noi. (Georgeta Pop)

Recomandarea pentru acordarea serviciilor de îngrijiri medicale la domiciliu este eliberată de medic şi trebuie depusă la CJAS în termen de cel mult cinci zile de la eliberare, împreună cu documentele necesare.

După obţinerea deciziei, în cel mult zece zile pacienţii sau aparţinătorii acestora pot alege un furnizor din lista celor aflaţi în relaţii contractuale cu CJAS.

Sătmărenii care au nevoie de astfel de servicii trebuie să aştepte până la mijlocul lunii noiembrie, când, după cum precizează Georgeta Pop, dacă vor fi alocaţi banii necesari, va fi reluat şi sistemul de decontare.

 

Stela Tudor

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

„Doar prostului nu-i este frică” – mărturia unui medic ucrainean aflat aproape de front
Reportaje marți, 9 iunie 2026, 15:57

„Doar prostului nu-i este frică” – mărturia unui medic ucrainean aflat aproape de front

În Ucraina, războiul a schimbat viețile tuturor. Fiecare familie, fiecare comunitate și fiecare profesie au fost afectate într-un fel sau altul....

„Doar prostului nu-i este frică” – mărturia unui medic ucrainean aflat aproape de front
Ciupercile otrăvitoare trimit zeci de oameni la spital
Reportaje marți, 9 iunie 2026, 13:41

Ciupercile otrăvitoare trimit zeci de oameni la spital

Creşte numărul persoanelor care ajung la spital din cauza consumului de ciuperci necomestibile.   În pofida avertismentelor date de medici...

Ciupercile otrăvitoare trimit zeci de oameni la spital
Stephan Werhahn: Viitorul și identitatea Europei sunt un lucru urgent, ce trebuie tratat cu maximă seriozitate
Reportaje luni, 8 iunie 2026, 13:41

Stephan Werhahn: Viitorul și identitatea Europei sunt un lucru urgent, ce trebuie tratat cu maximă seriozitate

Se împlinesc anul acesta 150 de ani de prietenie între Cluj-Napoca și orașul german Köln.   Pentru a marca aniversarea, la Centrul Cultural...

Stephan Werhahn: Viitorul și identitatea Europei sunt un lucru urgent, ce trebuie tratat cu maximă seriozitate
Gusturile mâncărilor din Transilvania și poveștile lor în curtea muzeului
Reportaje luni, 8 iunie 2026, 13:07

Gusturile mâncărilor din Transilvania și poveștile lor în curtea muzeului

Curtea Muzeului Bistrița s-a transformat la finalul săptămânii într-o uriașă insulă a gurmanzilor! Aici, la muzeu, a mirosit senzațional, a...

Gusturile mâncărilor din Transilvania și poveștile lor în curtea muzeului