Ascultă Radio România Cluj Live

Părinţii care nu îşi vaccinează copiii până la 3 ani, riscă dosar penal!

Părinţii care nu îşi vaccinează copiii până la 3 ani riscă dosar penal. Chiar şi aşa, există părinţi care refuză să îşi imunizeze copiii. România se confruntă în acest moment cu o creştere alarmantă a cazurilor de rujeolă.

VACCIN
Foto: Părinţii vor fi obligaţi să îşi vaccineze copiii

Articol editat de Andreea Leonid, 17 iulie 2017, 10:26 / actualizat: 21 iulie 2017, 10:02

Până acum au fost confirmate peste 8.000 de cazuri în toată ţara, creştere faţă de săptămâna trecută, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institulului Naţional de Sănătate Publică. Cele mai multe cazuri au fost în judeţele Timiş, Caraş Severin şi Arad, iar cele mai puţine în Maramureş, Botoşani, Vrancea şi Constanţa. Mai grav este că până acum au fost înregistrate 31 de decese.

Marilena Frâncu a discutat despre această situaţie, pentru Apel Matinal, cu ministrul sănătăţii, Florian Bodog.

Reporter: Dacă în urmă cu doi ani, când Radio România a realizat o altă campanie de informare pe aceeaşi temă a vaccinării, ne întrebam dacă există pericolul apariţiei unor epidemii, iată că astăzi România se confruntă cu o epidemie de rujeolă care a făcut deja peste 30 de victime şi s-a extins în toată ţara. Cum s-a ajuns aici şi la ce să ne aşteptăm în viitor?

Florian Bodog: În ultimii cinci ani, acoperirea vaccinală ROR a scăzut în mod constant, asta datorită mai multor factori. În primul şi în primul rând, din cauza lipsei de informare a părinţilor, din cauza informaţiilor eronate care au putut fi culese din mediul online şi din alte medii, din cauza campaniei anti-vaccinare pe care unele organizaţii au înţeles să o facă şi pe teritoriul României şi hai să recunoaştem, nu în ultimul rând, din cauza faptului că aprovizionarea cu vaccin a întârziat unele sincope.

Reporter: Avem ecouri de la corespondenţii noştri locali care spun că mai sunt zone în  care lipsesc vaccinurile din cabinetele medicilor de familie. Care este situaţia aprovizionării cu dozele de vaccinuri cu cuprinse în schema de imunizare aplicată copiilor la nivel naţional?

Florian Bodog: În momentul de faţă, vorbind strict de vaccinurile pentru rujeolă ROR, acestea deja au fost distribuite şi sunt în curs de distribuire în marea majoritate a ţării, practic pentru hexavalent erau şase sau şapte judeţe în care nu erau ridicate dozele şi am dispus secretarului de stat să verifice dacă aceste doze au fost ridicate şi de ce nu au fost ridicate deci cred că astăzi cu siguranţă au fost împărţite, iar vaccinul ROR a intrat în ţară la începutul acestei săptămâni şi a fost distribuit în toate judeţele. În situaţia în care se semnalează probleme cu celelalte vaccinuri, acestea pot fi redistribuite dintr-un judeţ în celălalt, la solicitarea Direcţiei de Sănătate Publică, probabil că ceea ce au semnalat corespondenţii dumneavoastră se referă strict la situaţia la medicul de familie, însă medicul de familie poate solicita Direcţiei de Sănătate Publică şi noi redistribuim sau suplimentăm aceste doze. Ceea ce vreau să vă spun este că Ministerul Sănătăţii la momentul de faţă are încheiate contracte pentru toate vaccinurile şi are procedura pornită, inclusiv pentru vaccinul gripal din această toamnă şi pentru vaccinul hepatitic pentru copii. Am avut o problemă cu acest vaccin, producătorul pierzându-şi dreptul de a-l mai comercializa şi de a-l mai produce. Practic acel GMP a fost pierdut şi am aşteptat până când totul a intrat în normalitate.

Reporter: Pe de o parte, în ultimii ani, Ministerul Sănătăţii a semnalat această scădere a ratei de acoperire privind vaccinarea copiilor, dar pe de altă parte, au existat, după cum aţi spus şi dumneavoastră, sincope în aprovizionarea cu dozele de vaccin în teritoriu. Credeţi că măsura actuală privind aceste contracte multianuale încheiate cu firmele producătoare de vaccinuri şi crearea acelor stocuri de rezervă vor rezolva odată pentru totdeauna problema aprovizionării?

Florian Bodog: Cred că este un pas foarte important în a fi predictibili şi noi ca autoritate contractantă, şi noi ca ţară pentru firmele producătoare de vaccin, pentru că de fiecare dată când am intrat în contact cu firmele producătoare sau furnizorii de vaccin mi s-a reproşat faptul că România nu este predictibilă, că vaccinul nu este un produs care se poate fabrica în 2-3 zile, în 2-3 săptămâni. Procesul de fabricaţie poate să dureze doi ani, trei ani şi că în strategiile pe care firmele şi le fac în ceea ce priveşte producţia de vaccin e nevoie de predictibilitate pe cel puţin un an înainte. Cred că aceste contracte vor rezolva această problemă, însă cred că nu trebuie să ne culcăm pe o ureche cu privire la faptul că avem aceste contracte, ci cred că trebuie să ţinem în mod activ legătura cu firmele productoare, pentru că aşa cum ştim, se întmplă accidente, în sensul că anumite cantităţi sau anumite stocuri nu mai sunt produse şi atunci producătorii se orientează spre ţările care au contracte ferme, care au bani alocaţi în buget pentru aceste vaccinuri, care au preţuri mai mari poate decât noi, motiv pentru care trebuie să ţinem foarte strâns legatura. Legea vaccinării, una dintre prevederile legii vaccinări este aceea de a da posibilitatea contractorului, adică nouă, să facem acest stoc de şase luni care să constituie un bufer în situaţia în care apar sincope în producţia de vaccinuri.

Reporter: Care este situaţia actuală a Legii vaccinării?

Florian Bodog: Legea vaccinării este în Ministerul Sănătăţii. Noi am preluat foarte multe observaţii, unele pertinente, altele mai puţin. Le-am analizat. Forma finală va fi trimisă nu săpămâna care urmează, dar până în cealaltă săptămână eu sper că va fi trimisă la Guvern pentru o primă citire, după care va fi trasmisă în Parlament. 

Aşa cum am declarat, această Lege nu va fi adoptată în niciun fel de procedură de urgenţă, ea va merge în Parlament, îşi va urma parcursul corect. Dat fiind faptul că au existat foarte multe dezbateri publice, foarte multe discuţii pro şi contra acestei legi, am considerat că această lege trebuie să ajungă în Parlament şi să urmeze un parcurs absolut democratic. Vreau să apreciez implicarea Radio România în campania de informare cu privire la vaccinare atât în campania trecută, cât şi faptul că absolut fără a avea nicio invitaţie din partea noastră, aţi venit dumneavoastră în întâmpinarea problemelor cu care se confruntă Ministerul Sănătăţii în ceea ce priveşte informarea populaţiei, informarea medicilor, informarea copiilor cu privire la vacciare.

 

Radio România

Reguli noi pentru cardul de sănătate
Sănătate sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 10:52

Reguli noi pentru cardul de sănătate

Măsura a fost luată în contextul în care Casa Națională de Asigurări de Sănătate optimizează platforma informatică, iar lipsa semnăturii...

Reguli noi pentru cardul de sănătate
Șase din zece medici rezidenți vor mai multă pregătire pentru comunicarea cu pacienții
Sănătate vineri, 6 noiembrie 2026, 12:48

Șase din zece medici rezidenți vor mai multă pregătire pentru comunicarea cu pacienții

Aproximativ 60% dintre medicii rezidenți care au participat la un studiu al Colegiului Medicilor din România spun că au nevoie de mai multă...

Șase din zece medici rezidenți vor mai multă pregătire pentru comunicarea cu pacienții
Mâncarea din spitale, reglementată prin standarde stricte
Sănătate vineri, 6 noiembrie 2026, 12:30

Mâncarea din spitale, reglementată prin standarde stricte

Vor fi introduse standarde nutriţionale stricte în spitale.   Calitatea hranei primite de pacienţi va fi reglementată printr-un ordin de...

Mâncarea din spitale, reglementată prin standarde stricte
Cardul de sănătate și buletinul electronic, utilizate în paralel
Sănătate vineri, 6 noiembrie 2026, 08:13

Cardul de sănătate și buletinul electronic, utilizate în paralel

Cardul de sănătate și cartea electronică de identitate pot fi utilizate în paralel pentru validarea serviciilor medicale.   Până la...

Cardul de sănătate și buletinul electronic, utilizate în paralel
Sănătate miercuri, 4 noiembrie 2026, 10:01

Mai mulți bani pentru urgențe medicale și pacienți în stare critică

Ministerul Sănătăţii a suplimentat cu 230 de milioane de lei bugetele destinate urgenţelor medicale şi tratării pacienţilor în stare...

Mai mulți bani pentru urgențe medicale și pacienți în stare critică
Sănătate marți, 3 noiembrie 2026, 11:43

Medicii recomandă vaccinarea antigripală. „Noiembrie este luna optimă”

Vaccinarea antigripală este recomandată de medici în această perioadă, iar copiii, femeile însărcinate, vârstnicii şi pacienţii cu boli...

Medicii recomandă vaccinarea antigripală. „Noiembrie este luna optimă”
Sănătate luni, 2 noiembrie 2026, 11:22

Tot mai mulți români se vaccinează împotriva gripei

Suntem în plină campanie de vaccinare antigripală. Serurile se elibereaza pe bază de rețetă compensată 100% pentru copii, gravide, bolnavi...

Tot mai mulți români se vaccinează împotriva gripei