Povestea radioului pe înțelesul copiilor

– Bună dimineaţa! Aici Radio!

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 13 februarie 2017, 10:13 / actualizat: 14 februarie 2017, 10:13

Văd că v-aţi trezit copii. Sunteţi foarte frumoşi, v-aţi spălat pe dinţi, v-aţi pieptănat….şi eu aş vrea să am codiţe aşa frumoase, dar am numai antenuţe. Antenuţele mele sunt foarte folositoare, cu ele prind multe poveşti pe care le pot auzi şi vi le pot spune şi vouă. Vreţi să vă povestesc ceva?

– Da, da! Te rugăm Radioule, povesteşte-ne ceva! au strigat toţi copiii fericiţi.
– Povesteşte-ne despre maşini, avioane, animale……îl rugau copiii entuziasmaţi.

Doar o fetiţă stătea în faţa Radioului, cu picioarele încrucişate pe covor. S-a apropiat puţin de radioul vechi şi bătrân şi i-a şoptit :

– Cum a fost atunci, când tu erai tânăr?
Radioul şi-a ridicat antenele în aer şi-a rotit butoanele spre stânga, apoi spre dreapta şi a început să vorbească :

– Ei, micuţii mei, povestea mea este la fel de bătrână ca şi mine.

Acum mulţi, mulţi ani, când eram tânăr şi frumos, antenele mele de metal străluceau, cutia mea de lemn era aşa de frumoasă, nu aveam nici o zgârietură, nici o rugină şi toate butoanele mele micuţe funcţionau perfect. Voi, dragi copii încă nu eraţi pe lumea asta, dar bunicii voştri erau aşa mici ca şi voi acum. Ei stăteau în faţa mea cu părinţii şi bunicii lor aşa cum staţi şi voi şi mă ascultaţi în fiecare zi cu mult drag şi atenţie. În fiecare dimineaţă le cântam ceva vesel să le fie ziua frumoasă, le povesteam ce s-a mai întâmplat prin lumea asta mare, iar seara nu se culcau niciodată fără să le spun o poveste de noapte bună.

Mă iubeau toţi, ştergeau praful de pe mine în fiecare zi şi stăteam pe cea mai frumoasă măsuţă din cameră. Aveam chiar şi un prieten, un peştişor albastru din sticlă, care stătea mândru pe capul meu. Am trecut prin multe în toţi anii aceştia, împreună cu bunicii voştri.

Am fost şi fericiţi şi trişti. Atunci când a venit războiul, eu am fost acela care trebuia să-i avertizeze pe toţi. Au fost foarte speriaţi, au plâns, s-au ascuns, dar au rămas aproape de mine, pentru că eu eram singurul care avea întotdeauna veşti despre lume. Tot eu am fost şi cel care a rostit primul cuvântul PACE, atunci când s-a terminat războiul. Cu toţii au fost foarte fericiţi şi eu m-am bucurat alături de ei.

Dar anii au trecut şi bunicii voştri au crescut, s-au născut părinţii voştri şi ei au crescut şi aţi venit şi voi dragii mei. Pe mine au început să nu mă mai bage în seamă. A apărut Televizozul, iar la mine veneau tot mai rar. Îi înţelegeam înt-un fel, pentru că Televizorul era mult mai interesant, mai frumos, mai colorat. Apoi a apărut un lucru şi mai modern, Calculatorul. Atunci au început să uite tot mai mult oamenii de mine. Adevărul este că şi eu am îmbătrânit între timp şi nu mai eram aşa de frumos, nu aveam aşa multe butoane interesante, ca şi Calculatorul şi nici nu ştiam aşa multe lucruri să fac.

Totuşi nu am rămas chiar singur, pentru că sunt copii cărora le plac adevăratele poveşti. Poveşti pe care doar eu le pot spune, aşa sunteţi şi voi dragii mei ascultători, care staţi cu gura căscată şi mă ascultaţi acum pe mine.

Ştiu că vor veni şi alte invenţii minunate şi eu voi deveni tot mai bătrân şi mai uitat de lume, însă nu sunt trist, pentru că întotdeauna vor exista oameni care mă vor iubi şi care îmi vor asculta poveştile. Iar cea mai mare fericire a mea e că, pe lângă toate aceste aparate moderne şi sofisticate, eu încă mai am loc în lumea asta. Vreţi să vă spun de ce? Pentru că toate aceste Televizoare şi Calculatoare, nu ar exista fără mine. Eu am fost primul aparat care a început să vorbească cu oamenii şi sunt foarte mândru de asta! – a exclamat Radioul fericit.

Ujváry Rhona (locul I la Concursul Povestea Radioului- secţiunea creţie literară)
Clasa a V- a M
Liceul Teoretic “Onisifor Ghibu”