Prima pagină » Reportaje » [FOTO] Timpul scurs printr-o sută de ceasuri vechi, bătut într-o sută de feluri

[FOTO] Timpul scurs printr-o sută de ceasuri vechi, bătut într-o sută de feluri

Pasiunea pentru ceasurile vechi cu pendul nu are limite în cazul unui bistrițean, care și-a umplut două camere ale casei sale de la țară cu astfel de ceasuri, iar atunci când a constatat că nu mai are spațiu pentru ele, le-a găsit loc fie în biroul său, fie în cele ale colegilor de muncă sau pur și simplu pe holurile sediului firmei unde lucrează.

Articol editat de cristina.rusu, 10 decembrie 2016, 06:00 / actualizat: 10 decembrie 2016, 8:24

Aceasta pentru că omul nostru, jurist de profesie, continuă să caute și să achiziționeze ceasuri de epocă de pe piețele din Germania, Franța sau din alte țări europene.

Liviu Puica se declară în primul rând un împătimit al excursiilor, iar de când a fost cuprins de pasiunea pentru ceasuri vechi își planifică deplasările în țările din vest astfel încât să prindă o expoziție, un târg de vechituri sau cine știe ce alt eveniment de la care să poată achiziționa noi și noi ceasuri.

Prima pasiune au fost barometrele, cu ele am început, iar în acest moment cred că am peste două sute de barometre, practic din toate tipurile de pe piață. De colecționat ceasuri vechi mă ocup doar de vreo zece ani, dar am luat foarte în serios pasiunea aceasta! M-am axat în general pe ceasurile mari, ceasuri de podea, ceasuri de perete, ceasuri de cămin, de birou și chiar pe ceasurile de cfr, care existau și când eram copil și erau importate din Germania, ne-a mărturisit d-l Liviu Puica.

Norocul îi surâde celui care caută, spune un proverb, iar Liviu Puica spune că a avut șansa să cumpere un ceas valoros și cu un euro, dar și neșansa de a vedea ceasuri pe care și le-ar fi dorit, dar care costau mii sau chiar zeci de mii de euro.

Primele ceasuri aparținând colecționarului bistrițean le-am văzut pe holurile sediului firmei la care lucrează. Ceasuri cu pendul monumentale, care le indică angajaților când a venit ora să ia pauză sau să plece acasă.

Adevăratul muzeu de pendule și ceasuri de epocă l-am descoperit, însă, acasă la Liviu Puica. Domnia-sa îmi explică tipul și proveniența mai multor exemplare și așa aflu că are trei ceasuri cu pendul despre care se spune că sunt din vremea împăratului Napoleon, ele chiar imita statuia de la locul unde este înmormântat Napoleon. La un alt ceas, un călugar trage clopotele manual, asemeni figurinelor din turnurile medievale. Văd un ceas pe cremalieră, care coboară pe greutatea lui și se trage ridicând din nou ceasul în partea de sus a cremalierei. În colecție sunt ceasuri din bronz, ceasuri montate în suporți din lemn îmbrăcat în foiță aurită sau pe suporți din marmură. Unul dintre ceasuri cântărește chiar 37 de kg!

Imaginați-vă că mare parte din ele bat la ora douăsprezece, dar nu toate în același moment, așa că pe parcursul a zece minute, să spunem, ceasurile bat întruna, fiecare pe limba sa. Ei, eu așa m-am obișnuit cu ele că nici nu mai pot să dorm undeva unde nu este vreun ceas! spune Liviu Puica.

: O parte din colecția de barometre

Îl întreb pe acest domn colecționar de ceasuri dacă simte că are o relație specială cu timpul, pe care îl măsoară cu atât de multe ceasuri.

Normal că am o asemenea relație și, cum fiecare ceas are o altă valoare decât pentru un ceasornicar, de exemplu, și scurgerea timpului o privesc altfel. Cu cât te apropii mai repede de sfârșit, este tot mai prețios timpul pentru tine!

Las în urmă casa-muzeu cu ceasurile vechi și mă gândesc la bucuria ce mi-a făcut-o soarta în această zi, în care mi-a fost dat să văd acele bijuterii care măsoară timpul, ticluite de meșterii din vechime și de aiurea!