„Leonard Cohen has leaved the building…”
Într-un an în care s-au hotărât să plece Prince sau David Bowie, iată că aproape de final, anul ăsta îşi mai ia tribut o dată, adormindu-l şi pe Leonard Cohen, poetul şi muzicianul.
Articol editat de , 11 noiembrie 2016, 11:41
Cohen a apărut în anii folkului clasic ca reacţie canadiană la supremaţia lui Dylan, aşa cum, în aceeaşi perioadă, Marea Britanie îl dădea pe Donovan, şi a reuşit să fie în timp, unul dintre puţinii muzicieni respectat de toată lumea. Poate şi pentru că şi-a cultivat o doză de mister care i-a învăluit mereu chipul şi vocea.
Cohen e mare, mulţi spuneau că ar fi meritat să ia Nobelul anul ăsta, unii spun că îl va lua anul viitor. Ce importanţă ar mai avea? Mie mi-a părut o vreme că are aerul lui Pacino când priveşte în gol, însă ceea ce m-a fascinat cel mai tare a fost transformarea continuă a vocii lui. Ca un adevărat exerciţiu de spiritualizare, vocea sa a devenit în timp tot mai gravă şi practic, orice cuvânt rostit sau cântat, a reuşit să însemne şi multe alte lucruri.
Poate că Leonard Cohen nu spune aproape nimic generaţiilor foarte tinere, chiar dacă, în secolul 21, unele dintre cele mai preluate cântece de către alţii sunt Halleluja sau Bird on a wire, două dintre piesele sale cele mai cunoscute. Şi dacă ar fi să aleg acum o piesă care pentru mine să sune foarte a Cohen aş alege „First we take Manhhatan”, pentru atmosferă cred. Astăzi, încă o bucată zdravănă din secolul 20 s-a stins cuminte în secolul 21.
Tudor Runcanu
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.