Satele unite ale Maramureşului
Irlandezul Peter Hurley, stabilit de 22 de ani în România, în Maramureș, vă invită la cea de-a șaptea ediție a proiectului Drumul Lung spre Cimitirul Vesel, în perioada 14 – 21 august 2016.
Articol editat de DSRNetworkAdmin, 13 august 2016, 06:00
Festivalul creat de Peter Hurley are ca scop promovarea și susținerea satelor românești păstrătoare de tradiţii, pe care irlandezul le consideră adevarate comori vii. Într-un efort cu adevărat impresionant la nivel naţional, nemaiîntâlnit într-un festival în România, toate cele 63 de sate din Țara Maramureșului vor participa cu câte un eveniment – mai mic sau mai mare, la acest festival. În plus, cu această ocazie a fost tiparită şi o hartă pretenoasă a nord-vestului sălbatic al României, aşa cum a fost numită: Peter Hurley s-a aflat şi în studioul nostru, unde a stat de vorbă, pe îndelete, cu Adrian Ardelean.
Rep: Există valori și principii care te-au determinat să rămâi aici, în Maramureș?
Peter Hurley: În România sunt de 22 de ani. Aveam 26 când am venit în România. Pe parcurs, mi-am dat seama că sursa frumuseții românilor provine din mediul rural. După 15 ani de activitate în advertising mi-am dat seama că România, în sine, este cel mai prost promovată și acum 7 ani am pornit pe drumul acesta, să promovez România.
Rep: Și povestea cu Maramureșul, cu Săpânța, de unde a început?
Peter Hurley: Prima vizită a mea în Maramureș a fost în 2003 și m-a lovit ca un tren. Prima privire aruncată de pe Dealul Ștefăniței, către Maramureș, mi-a tăiat respurația. Semăna atât de mult cu Irlanda, țara mea, o Irlanda chiar mai frumoasă decât cea care este în realitate. Aici sunt oameni care lucrează pământul, multe mănăstiri și biserici, alte peisaje. Cam așa era Irlanda cândva.
Rep: Evenimentul organizat de tine etse la a 7-a ediție. Este tot mai mare de la an la an.
Peter Hurley: Drumul lung spre Cimitirul Vesel este un eveniment, nu-i pot spune festival, care vine cu ceva nou în fiecar ean, ceva ce-l scoate în evidență. Am descoperit de-a lungul anilor că acest loc i alte locuri ca acesta (Cimitirul Vesel) sunt foarte importante pentru oamenii creativi și plini de imaginație.
De exemplu, în urmă cu 5 ani era o fată din Irlanda, invitată la eveniment, un fel de ceterașă, și m-a sunat să îmi spună că a descoperit la Bârsana un cioban care cânta cu fluierul oilor pentru ca acestea să dea mai mult lapte. Am aflat așa că muzica tradițională are la origine acordurile pastorale.
Fiecare ediție are o temă a ei. Anul trecut a fost La umbra marelui fus, iar anul acesta avem Satele Unite ale Maramureșului. Am descoperit că sunt multe zone în Maramureș cu locuri minunate și oameni minunați.
Am făcut chiar și o hartă cu Țara Maramureșului cu toate cele 63 de sate. Toți primarii s-au implicat și fiecare localitate are câte un eveniment pe care îl organizează. Multe se desfășoară în aceeași zi. Este important că, oriunde te afli în aceste zile, în Maramureș, se întâmplă ceva: școli de vară, ateliere tradiționale, concerte în câmp cu iarba proaspăt cosită etc.
Harta Maramureșului este tipărită în 8000 de exemplare care pot fi găsite în Baia Mare, alte 3000 au fost tipărite în limba engleză, iar pentru cei care doresc să o aibă în format digital, poate fi consultată pe drumullung.ro .
Și, ca de final, trebuie să vă spun că în 18 august, pe luna plină, trupa Subcarpați va cânta într-un amfiteatru natural deasupra Bârsanei, iar în spatele scenei va răsări luna plină.
Un alt eveniment aparte va avea loc în 4 august de la ora 14, la 10 km de Sighetul Marmației, într-o comunitate de ukrainieni, în ultima lor zi de dinainte de începerea postului Sfintei Marii.
Adrian Ardelean