Ascultă Radio România Cluj Live

Pensiile speciale sub lupa Curţii Constituţionale

Curtea Constituţională a României dezbate miercuri, 20 iulie, sesizarea Guvernului referitoare la pensiile speciale.

Pensiile speciale sub lupa Curţii Constituţionale

Articol editat de , 20 iulie 2016, 09:23 / actualizat: 20 iulie 2016, 18:17

Sesizarea Executivului se referă la modificarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali.

Din lege nu reiese clar cum ar urma să fie finanţate aceste pensii sau indemnizaţii speciale. Pe de altă parte, legea aceasta ar urma să se aplice retroactiv, a declarat Dacian Cioloş.

Totodată, premierul a precizat că impactul bugetar al aplicării legii în forma actuală adoptată de Parlament este în jur de 400 de milioane de lei pe an.

Executivul a apreciat că prevederile actului normativ instituie un regim de excepţie, în favoarea unei categorii restrânse de cetăţeni, dar şi că urmează să se aplice şi celor care au avut calitatea de primar, viceprimar, preşedinte sau vicepreşedinte de consiliul judeţean, anterior intrării în vigoare a acestei legi, fără vreo limită în timp.

 

Zoicaş

Pedepse mai mari pentru pornografie infantilă
Justiţie miercuri, 16 septembrie 2026, 16:52

Pedepse mai mari pentru pornografie infantilă

Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, mai multe modificări aduse Codului penal în domeniul pornografiei infantile,...

Pedepse mai mari pentru pornografie infantilă
Proxenet de 28 de ani, arestat preventiv pentru 30 de zile
Justiţie vineri, 11 septembrie 2026, 17:17

Proxenet de 28 de ani, arestat preventiv pentru 30 de zile

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița – Năsăud, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a...

Proxenet de 28 de ani, arestat preventiv pentru 30 de zile
Traian Simionca revine la conducerea primăriei Livezile
Justiţie vineri, 11 septembrie 2026, 17:10

Traian Simionca revine la conducerea primăriei Livezile

Primarul comunei Livezile, Traian Simionca, revine la conducerea primăriei după o pauză de 9 luni și scapă de obligația de a purta brățara...

Traian Simionca revine la conducerea primăriei Livezile
Raed Arafat a fost pus sub acuzare în dosarul elicopterului SMURD
Justiţie vineri, 11 septembrie 2026, 13:40

Raed Arafat a fost pus sub acuzare în dosarul elicopterului SMURD

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a fost chemat vineri, 11 septembrie, la Parchetul Militar de pe lângă Curtea...

Raed Arafat a fost pus sub acuzare în dosarul elicopterului SMURD
Justiţie joi, 10 septembrie 2026, 16:52

Bărbat reținut după ce a furat mii de lei din două clinici private

Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din municipiul Bistrița, a fost reținut de polițiști după ce ar fi dat furat din două unități medicale...

Bărbat reținut după ce a furat mii de lei din două clinici private