Ascultă Radio România Cluj Live

Reprezentanţii Hexi Pharma urmează să ajungă în faţa judecătorilor

Reprezentanţii Hexi Pharma urmează să ajungă luni, 16 mai, în faţa judecătorilor.

Hexi Pharma

Articol editat de Camelia Velțan, 16 mai 2016, 09:50

La Tribunalul sectorului 5 este programat primul termen privind cererea Parchetului General de suspendare a dizolvării companiei farmaceutice. Este un dosar distinct de cel în care firma este acuzată în cazul dezinfectanţilor diluaţi, însă are o mare importanţă financiară.

Solicitarea procurorilor de la Parchetul General vine după ce Hexi Pharma a cerut intrarea în insolvenţă şi au anunţat public că închide fabrica.

Anchetatorii încearcă însă să oprească cel puţin pentru o perioadă dizolvarea firmei. Potrivit experţilor juridici, intrarea în insolvenţă ar face imposibilă plata unor eventuale despăgubiri către cei care vor să se constituie parte în proces.

În plus, Hexi Pharma ar avea şi datorii către stat de peste 23 de milioane de lei. De aceea, solicitarea de intrare în insolvenţă este văzută ca o încercare a administraţiei companiei de a se pune la adăpost. Compania avea o cotă de piaţă de peste 40%, a încheiat contracte cu spitale din aproape toată ţara, iar acum ar trebui să accepte şi retururile de stocuri din toate instituţiile de sănătate.

Între timp, procurorii continuă ancheta în dosarul în care Hexi Pharma a fost pusă sub urmărire penală pentru împiedicarea combaterii bolilor şi falsificare de produse. Analizele făcute, săptămâna trecută la ICECHIM, la solicitarea premierului Dacian Cioloş, au arătat că toţi dezinfectanţii Hexi Pharma erau diluaţi, într-un caz chiar şi de 2.500 de ori.

Săptămâna aceasta ar urma să fie stabilite şi proceduri noi în privinţa achiziţiilor publice ale biocidelor. Firmele producătoare şi furnizoare vor trebui să aibă şi un al doilea certificat de analiză de la un laborator acreditat.

 

Radio România Actualităţi

Pedepse mai mari pentru pornografie infantilă
Justiţie miercuri, 16 septembrie 2026, 16:52

Pedepse mai mari pentru pornografie infantilă

Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, mai multe modificări aduse Codului penal în domeniul pornografiei infantile,...

Pedepse mai mari pentru pornografie infantilă
Proxenet de 28 de ani, arestat preventiv pentru 30 de zile
Justiţie vineri, 11 septembrie 2026, 17:17

Proxenet de 28 de ani, arestat preventiv pentru 30 de zile

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița – Năsăud, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a...

Proxenet de 28 de ani, arestat preventiv pentru 30 de zile
Traian Simionca revine la conducerea primăriei Livezile
Justiţie vineri, 11 septembrie 2026, 17:10

Traian Simionca revine la conducerea primăriei Livezile

Primarul comunei Livezile, Traian Simionca, revine la conducerea primăriei după o pauză de 9 luni și scapă de obligația de a purta brățara...

Traian Simionca revine la conducerea primăriei Livezile
Raed Arafat a fost pus sub acuzare în dosarul elicopterului SMURD
Justiţie vineri, 11 septembrie 2026, 13:40

Raed Arafat a fost pus sub acuzare în dosarul elicopterului SMURD

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a fost chemat vineri, 11 septembrie, la Parchetul Militar de pe lângă Curtea...

Raed Arafat a fost pus sub acuzare în dosarul elicopterului SMURD
Justiţie joi, 10 septembrie 2026, 16:52

Bărbat reținut după ce a furat mii de lei din două clinici private

Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din municipiul Bistrița, a fost reținut de polițiști după ce ar fi dat furat din două unități medicale...

Bărbat reținut după ce a furat mii de lei din două clinici private