Pour Toujours

Miercuri, 23 martie, ora 19.00 mergem la premieră la sala mare a  Teatrului Maghiar de Stat Cluj la Pour Toujours (În vecii vecilor) semnat de regizorul francez Dominique Serrand.  Spectacolul inspirat de muzica câtorva recviemuri clasice și contemporane propune în limbaj poetic nonverbal întâlnirea muzicii cu mişcarea scenică şi expresivitatea performativă a corpului actorului în scenă. Următoarea reprezentație după premieră va avea loc miercuri, 30  martie, ora 19.00.

Articol editat de , 19 martie 2016, 06:00

Regizorul Dominique Serrand ne-a acordat un interviu despre spectacolul în pregătire.

Oana Cristea Grigoescu: Spectacolul e un performance în condiţiile în care e non-narativ şi procesul pe care îl parcurg actorii e primordial în economia spectacolului.

Dominique Serrand: Nu sunt familiarizat cu tradiţia creaţiei colective de aici. În general, în acest tip de creaţie pornim de la o poveste, un scenariu. Aici punctul de pornire îl constituie mai multe piese muzicale, compoziţii cu voci foarte diferite dar care  au în comun tema pierderii. Toate aceste muzici vorbesc despre cei plecaţi. Recviemul e muzica unei comemorări şi am dorit să găsesc un mod de a vorbi într-un spectacol despre lucrurile pe care le-am pierdut în viaţă, despre cele ce au dispărut. Iar în categoria pierderilor includ chiar şi separarea unui cuplu care se desparte, sau finalul unei căsătorii. Sunt toate lucrurile care au un final şi un început, pe care le-am pierdut de-a lungul vieţii. Aşa e, de exemplu, pierderea inocenţei, dar nu am vrut să o închid într-o poveste încarnată de personaje, ci să exprim fragmentar aceste pierderi, într-o manieră poetică.

OCG: Spaţiul de joc e un cub, o cameră care poate fi asimilată unui cavou sau spaţiului trăirilor interioare. De ce?

DS: După cum vedeţi, spaţiul e o cutie foarte simplă. Poate fi un spaţiu public pe care oricine îl recunoaşte şi îşi poate spune, am fost într-un astfel de loc. În cutia acesta avem un mic teatru cu un proscenium, există şi un ascensor, şi nişte uşi batante de restaurant; ideea e că doream să intre publicul într-un spaţiu pe care să îl recunoască, cu care să fie obişnuit,  dar care să îl şi surprindă. Iar zidul-ecran din fundal cred că e un loc al deschiderii, recognoscibil pentru public, în care putem crea surpriza pătrunderii în alte locuri decât în spaţiul dat. Nu e  vorba unei surprize în sensul suspansului, ci mai degrabă spaţiul e o invitaţie adresată spectatorilor.

OCG: Dacă procesul pe care fiecare actor trebuie să îl traverseze e individual, cum ajungeţi la unitatea spectacolului, în absenţa unui stil comun urmărit?

DS: Nu ştiu încă, mai avem de lucru. E o problemă de muncă între doi, sau trei actori. Unele scene se desfăşoară în cuplu, sau în trei,  şi actorii trebuie să găsească limbajul comun al scenei. Să îşi simtă reciproc energiile; şi asta ia cel mai mult timp la lucru. Dar când funcţionează, nu te mai întrebi cum.

OCG: În aceşti termeni e important să lucrezi cu o echipă, cu actori care se cunosc între ei, care lucrează împreună şi pot să îşi armonizeze energiile.

DS: Mai ales asta e important, dar şi să îi punem în situaţia de a deveni actori- autori. Ei nu se află în scenă pentru a interpreta un rol, ci pentru a crea ceva, stări , emoţii…

OCG: Care e contribuţia acestor actori la soluţiile scenice ale temei de lucru. Aţi propus tema dar actorii au preluat-o, şi probabil, îmbogăţit-o.

DS: Mult! Majoritatea scenelor din spectacol vin din propunerile lor. Eu am lansat tema, ei au improvizat, au făcut propuneri de spaţiu, au venit cu idei, apoi am ales, dar ei au căutat soluţia scenică şi spaţiul în care ea să funcţioneze.

OCG: Pierderea în viaţă e o valoare sau o sursă a nefericirii?

DS: Ambele. Poţi vorbi de jumătatea plină sau de jumătatea goală a paharului. Dar, simultan, vedem ambele faţete le problemei. Trebuie să fi pierdut pe cineva ca să ajungi să te cunoşti pe tine însuţi. Pierderea a ceva e în acelaşi timp şi descoperirea unui alt spaţiu în noi.

Distribuția: Csilla Albert, Balázs Bodolai, Loránd Farkas, Éva Imre, Sándor Keresztes, Júlia Laczó, Attila Orbán, Kinga Ötvös, Rita Sigmond, Ferenc Sinkó, Csilla Varga, Loránd Váta, Gábor Viola și actorul spaniol invitat Francisco Alfonsín.

La realizarea spectacolului au contribuit Carmencita Brojboiu, creatoarea costumelor, artistul vizual Peter Košir, autorul proiecțiilor video, Balázs Bodolai și Gábor Viola, asistenți de regie.

Oana Cristea Grigorescu