Lăsatul Secului de Paşti în Alba

Postul Paştelui începe treptat, întâi cu lăsatul secului de carne, cu opt săptămâni înaintea Paştilor şi, apoi, după o săptămână cu lăsatul secului de brânză.

Articol editat de , 10 martie 2016, 16:00

Sâmbăta, dinaintea lăsatului postului de brânză, era numită sâmbăta morţilor – acum se ducea câte o găleată de apă la vecini sau la oamenii bătrâni. În ultima seară, înainte de lăsarea postului, în fiecare familie, oricât de săracă era, se puneau pe masă plăcinte şi sarmale.

În duminica lăsatului postului de brânză – care era şi ultima în care se organizau jocuri şi nunţi, tomnaticii şi fetele mai trecute (care nu s-au căsătorit) erau luaţi în râs la hodăițe.

Acum erau spălate toate vasele cu leşie, ca să nu mai rămână dulce pe ele. În trecut, oalele în care s-a gătit mâncare de dulce erau spălate, duse în pod şi se aduceau oale anume pentru mâncarea de post. La prinderea postului de Paşte tinerii din cetele de feciori organizau strigarea peste sat. În judeţul Alba, obiceiul are o răspândire generală, cu denumiri diferite, cele mai cunoscute fiind: Alimoria, Aulii Molii, Hodăiţele, Sictiritul, Sâlitul sau Săliţa.

Acest obicei constituia o judecată colectivă a celor înfăptuite de locuitorii satului, de la copii la vârstnici, şi de aceea participau cu toţii, aşteptând cu mare curiozitate şi emoţie ce se va striga. Iniţial, focurile aveau funcţia de purificare la începutul anului agrar, primind, mai târziu, caracteristicile justiţiare şi satirice.
Pe înserat, tinerii se împărţeau pe dealurile din jurul satului, îndeobşte în două cete, aprindeau focuri şi luau tăciuni aprinşi, paie sau cârpe legate într-o pariţă, pe care le roteau deasupra capului şi strigau: Alimoria sau Aulii Molii ori rostogoleau, pe dealuri, roţi aprinse.

Strigăturile de Alimoria sau Aulii Molii sunt dese şi, din când în când, unul dintre feciori strigă: – Alimoreo! – ce-ţi moreo? Sictiritu-m-o, cine m-o sictirit! – Ionu Tomii cu Ana lui Adam! Tinerii care strigau îi împerecheau, de fapt, pe cei mai vrednici feciori cu cele mai urâte fete.

În satul Deal, comuna Câlnic se striga:

Sictiriţii morii, tot pe calea morii/Şi pe un fir de mătasă/Până la Gheorghe acasă/Cu Măria după masă/Să traiască/De nu s-ar mânia/C-o auzi el de ea.

În localitatea Petreşti se anunţă şi felul postului început: Alimorioo! S-o lăsat postul de brânză şi urmau versurile satirice:

Alimorioo! Auzit-aţi oare/De fata lui nana Floare/Când râde la soare/Parcă-i mâţa care/Se zgâieşte la oale?
sau
Alimorioo! Auzit-aţi voi oare/De Ionu lui Pâstaie/Care-i roşu ca o părădaie/Şi urât ca o cucuvaie?

Pentru feciorii din alte sate se striga:

Măi feciori pârliţi/La noi după ce veniţi?, iar răspunsul era:

 Ia, venim după fete/Că la noi toate-s beteje/Una-i slută, una-i mută/Una-i cu spinarea ruptă.

La Săliştea – Cioara ( vechea denumire a satului) se striga:

Sitiritu-m-o, cine m-o sitirit/Veta lui Matei/Să-i facem un pat de spini/Să se hodine mai bini./ Să-i facem un pat de cercel/Să se hodine frumuşel.

În localitatea Cisteiu de Mureş (Ocna Mureş) se striga:

Sâlitat, sâlitat/ La biserica din sat/Mulţi flăcăi s-au adunat/Că îi zi de sâlitat.

Din dealu’ nost’ până-ntr-al vost’/Tot o pită şi-o opincă/Pita s-o mîncat/Opinca s-o strâcat/Şi Măria, Ana şi Ileana/Nu s-o măritat.

Sălită, sălită/Veta se mărită/Cu-n ficior din sat/ Că-i bun de însurat.

Să vă toarceţi câlţii/Că vi-i încurcă mâţii/ Să toarceţi ochişele/ Că le spurcă mâţele.

După ce focurile erau stinse, spre miezul nopţii, tinerii se întorceau în sat şi începea petrecerea la căminele culturale.

Cezar Firu

Radio Cluj se poate asculta şi online AICI: