Tanti Anuţa: „Să vedeţi numa’ cât îi de greu la bătrâneţe…”

Îmbrăcată nici chiar ca la ţară, dar nici ca la oraş, tanti Anuţa venea singură pe strada principală din Iuriu de Câmpie, venea la pas vioi. Părea că nimic n-ar putea s-o abată de la drumul ei. În mâna dreaptă ţinea o botă cu care, m-am gândit, s-ar fi putut apăra de câini. În cealaltă ducea o plasă din care ieşea gâtul unui pet în care a fost cândva suc sau apă minerală. Acum era lapte.

Articol editat de dan.mosoiu, 24 ianuarie 2016, 06:00 / actualizat: 18 ianuarie 2018, 22:20

Sărut mâna, tanti! De la Radio Cluj suntem! Unde vă duceţi?

Mă duc acasă, că, ia, am fost până la o prietenă aici. Am fost să văd ce face. Îi bine, stă acolo în casă, în căldură. Da’ unde să margă, că uitaţi… De la ce sunteţi, de la Radio Cluj?

Da.

No.

Ce vârstă are prietena dumneavoastră?

Prietena mea-i mai micuţă ca mine. Şaizăci şi vreo şepte de ani. Eu am 77, azi-mâine.

Aici v-aţi născut, în Iuriu de Câmpie?

Aici în Iuriu de câmpie m-am născut ş-aici vreau să mor. (Râde) Eu am lucrat aici la CAP, am fost contabilă, da.

Soţul dumneavoastră?

Îi în pământ.

Dumnezeu să-l odihnească. Deci staţi singură. Copii?

Am un copil, îi la Cluj, căsătorit, are doi copii. Mă caută, săracii… În tătă duminica-s acasă. Şi nepoţii! Nepoata mi-i căsătorită şi nepotu-i la şcoală.

Animale mai creşteţi?

Da’ ce să fac cu ele? Că nici apă n-am în curte. Asta-i întrebarea! Di ce n-am apă? De aia, că văd că nouă nu ne-o băgat apă aicea, nu ştiu di ce.

Cum vă descurcaţi cu apa?

Car apă, muiere bătrână, mă duc şi car apă. Da’ doară… Brusc, ne zăreşte maşina, parcată pe cealaltă parte a străzii. Pare curioasă. Apoi zice cu voce uşoară: Radio România… A dumnealorvoastră-i maşina, nu? Zâmbesc. Să revenim.

Cum să vă spunem? Tanti…

Anuţa. Anuţa Mureşan.

Tanti Anuţa, ce faceţi toată ziua? La ce oră vă treziţi? Puteţi dormi?

D’api, dorm, mai dorm noaptea când îs obosâtă. Dacă nu, mă trezesc şi mai repede şi mai stau în haine, şi… Zâua ce să fac?, că am făcut destul, până la 77 de ani!

Găini aveţi pe lângă casă?

Numa’ găini, atâta ţâi. Le dau de mâncare, le pui apă călduţă, că-i frig.

Vă mai uitaţi la televizor…

Da, mă uit la televizor, că-mi place să mă uit, mai ales la politică mă uit, să-i văd pă ăştia cum să sfădesc acolo! Că numa’ de aia-s acolo, să se sfădească.

E grea iarna la Iuriu?

Da, îi foarte gre’. Acuma ni bate vântu’, da’ când îi zăpadă, atunceai mai greu. Aşe-ni bătrână cum îs, mătur zăpada, că n-am ce face, cine să mi-o măture? Nu pot strâga să vie ăia de la televiziune să-mi deie zăpada, cum am văzut acuma. Că mărg pă stradă şi dacă-i strâcată o ţâră sau dacă-i zăpadă… Da’ le spune la televizor: nu porniţi când îi zăpadă şi când îi timpu’ aşe! O arătat ş-acuma la televizor cum s-o dus unu’ cu doi copii. Şi după aia o urlat că nu le dă nime’ niminic. Apăi cine să le deie? Doamne iartă-mă, că atâta cer, de…

Vă cam supără ce vedeţi la televizor!

Câteodată mi-i ciudă! Nu de altceva, da’ acuma io înţeleg că cer să le deie. Da’ de unde să le tăt deie?Că nu mai au de unde să le tăt deie atâta! Să-mi deie şi zăpada din curte? Api io-s muiere bătrână şi-mi dau zăpada sângură din curte.

Dar bota aia de ce o aveţi cu dumneavoastră?

Io mi-am rupt picioru’ ăsta, ni! Şi-api mă tem să mă duc pă unde-i lunecuşu’. Mi-o fost frică, adica.

Mergeţi acuma acasă şi ce faceţi? V-aţi făcut mâncare?

Mă duc acasă că nu mi-am făcut mâncare încă astăzi.

Ce vă faceţi de mâncare?

Ce-mi dă Dumnezo! Fac supă, îmi fac mămăliguţă, că aia-i bună. No, doară la o gură sângură ce să fac? Când vin copiii acasă, da, mă pregătesc.

Ce le place să mănânce?

Da’ le place orice, nu-s jingaşi, nu.

La 77 de ani, nu vă lăsaţi!

Nu, nu mă las. Până poci să umblu… De aia mi-am luat bota, că v-am spus că mi-am rupt un picior, acuma de-un an o trecut. Şi-api nu mă bazez numa’ pă picior sângur.

Unde vi l-aţi rupt?

Acasă, am alunecat că o fost gheaţă mare anu’ trecut. În curte, o fost gheaţă mare, şi chiar când am tăiat porcu’ m-am dus să aduc lemne. Da’ n-am luat de-acolo dintr-un loc, m-am dus şi-am luat din altu’. Şi de-acolo când m-am dus, am căzut. Şi-api mi-am rupt picioru’, am fost şi pân spital, mi l-o pus în ghips. Am stat în Cluj, la copil. Şi-api după aia am zâs că să mă ducă acasă că, tătuşi, şi-aşe cu picioru’ mă mai duc şi mai fac câte ceva. Mie nu-mi place să stau acolo-n Cluj.

De ce nu vă place? La bloc, căldură!

D-api, şi-aicea-i căldură dacă facem foc. N-aţi fost la Iuriu de Câmpie niciodată până acuma, cred că… No, îi fain la Iuriu, nouă ni-i drag că aicea am crescut şi aicea ne-o fost părinţii. Nouă ni-i drag!

Tanti Anuţa, vă mulţumesc frumos, vă doresc multă sănătate!

Mulţumesc, la fel, şi io vă doresc sănătate şi numai bine!

Dar trebuie să vă fac şi câteva fotografii, pentru internet.

Da, da, da! N-opi…

Se poate?

Da’ di ce nu? Nu-s aşe frumoasă să mă puneţi acolo pă internet?

Tanti Anuţa îşi îndreaptă spatele. În timp ce-mi pregătesc aparatul de fotografiat, o întreb: E greu la bătrâneţe? Să ştim şi noi ce ne aşteaptă. Îi greu, greu, greu, ne răspunde oftând. Dacă ajungeţi, să vedeţi numa’ cât îi de greu. Zâmbesc: sper să ajung! Doamne fereşte să nu ajungeţi!

Clic-clic, face aparatul de fotografiat, în timp ce tanti Anuţa îmi zâmbeşte şi, oarecum ruşinată, îşi duce mâna dreaptă la spate, să nu-i vedeţi şi dumneavoastră bota! Clic-clic!

Dan Moșoiu