Ascultă Radio România Cluj Live

Românii şi vinul din ţinutul lui Don Quijote [FOTO+VIDEO]

Spania este recunoscută pentru vinurile sale de calitate, iar provincia Castilla-La Mancha este considerată ca fiind zona cu cele mai bune producţii viticole din peninsulă. În plantaţiile de vie de acolo lucrează foarte mulţi români care chiar şi în această perioadă a anului muncesc din greu la întreţinerea şi dezvoltarea plantaţiilor, câştigând circa 45 – 50 de euro pe zi. Ei spun că din banii câştigaţi pot trimite familiilor din ţară 700-800 de euro pe lună, pentru că traiul în Spania este mai ieftin decât cel din România.

Românii şi vinul din ţinutul lui Don Quijote [FOTO+VIDEO]
Foto: Românii şi vinul din ţinutul lui Don Quijote

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 10 ianuarie 2016, 06:00

Cu gândul la mâncarea tradiţională de acasă, dar gătind mâncare tradiţională spaniolă

Munca la vie începe la ora 8.00 dimineaţa în plantaţiile din zona orasului Villarobledo, din inima provinciei Castilla-La Mancha. I-am vizitat pe câţiva dintre conaţionalii nostri care lucrează acolo pe la amiază, în pauza de masă, pe când îşi pregăteau un prânz rapid, gătind o mâncare tradiţională spaniolă.

Gătesc gacha, o mâncare tradiţională spaniolă, preferată pentru că se găteşte repede. Se folosesc: făină, untură, cosido; prima dată se pun cartofii, care se prăjesc cu ciuperci sau cu slănină. Când sunt prăjiţi se scot cartofii şi carnea, iar în uleiul rămas se pune câte o lingură de făină şi un pahar de apă pentru fiecare porţie. Apoi se pun condimente, se lasă un pic la foc lent până ce se formează un sos. După care se pun din nou cartofii şi carnea, sau ciupercile. Durează 20 de minute să prepari asta. (Vasile Ungureanu)

Românii şi vinul din ţinutul lui Don Quijote

Românii şi vinul din ţinutul lui Don Quijote

Mâncarea astfel gătită a fost foarte bună la gust! Munca la vie în plină iarnă este grea, dar este destul de bine plătită, ne spune Daniel Marius, originar din judeţul Iaşi:

Munca la vie este dificilă. Necesită foarte multă atenţie şi efort. Începem la ora 8 dimineaţa, la 10 facem o pauză de o jumătate de oră, iar la prânz avem o oră. Ziua de lucru se termină pe la 17.30 – 18.00. Unii patroni plătesc 5 – 6 euro pe oră, iar alţii plătesc cu ziua, 45 – 50 de euro, chiar 60 de euro, pe zi. În câmp se lucrează toată săptămâna. (Daniel Marius)

Preotul Daniel Cucul, între slujirea la biserică şi munca la câmp

Pe perioada iernii în plantaţiile tinere de vie din centrul Spaniei, unde vremea este rece, dar fără zăpadă şi de regulă fără ploi, se lucrează la ridicarea butaşilor pe palieri. O muncă grea la care l-am găsit pe Daniel Cucul, nimeni altul decât preotul Parohiei Ortodoxe din Villarobledo, care lucrează cot la cot cu ceilalţi:

Săptămâna aceasta ridicăm 3 500 de butuci de vie, care se leagă pe palieri, pe stâlpi. Acuma batem stâlpii, îi aliniem, întindem sârma, întindem şi furtunele de apă şi fixăm stâlpii de susţinere de margine, pe care îi batem în pământ. Este muncă grea, pentru ca pământul este pietros. Berbecul cu care lucrez eu are vreo 15-20 de kg şi cu el bat stâlpii.

Preotul Daniel Cucul este un exemplu pentru comunitatea pe care o păstoreşte: sfinţia sa îşi împarte viaţa între familie, slujirea la biserică şi munca la câmp. El spune că numai aşa îşi poate întreţine familia.

Dăm slavă lui Dumnezeu că este de lucru! Sunt în Spania împreună cu familia de patru ani şi jumătate.

Viaţa este mai ieftină în Spania decât în România

În Spania nu este ca în România nici din alte puncte de vedere: de exemplu, viaţa de zi cu zi este mai ieftină în peninsulă, aflăm de la conaţionalii noştri din Villarobledo:

Este mult mai ieftină viaţa în Spania decât în România! Mâncarea şi toate celelalte sânt mai ieftine şi o familie ajunge să trăiască decent cu un salariu. În România cheltuielile sunt foarte mari, totul este scump. (Ilie Andrieş)

Aproape de finalul vizitei ne întoarcem la discuţia despre vie:

Pe cei de aici i-a ajutat foarte mult UE, subvenţiile s-au luat, au fost absorbite toate fondurile şi s-au modernizat, cu sisteme de irigaţii, cu soiuri noi de viţă de vie. Se munceşte mai puţin decât la noi pentru producţie şi un vin de calitate. Este adevărat că şi la noi în ţară s-au modernizat în ultima vreme. Aici, au producţie mai mică, dar fac vinuri mai de calitate, vinuri seci. (Ilie Andrieş).

vin spania

Gustăm şi subscriem: vinul din ţinutul lui Don Quijote este foarte bun! Poate şi datorită râvnei si priceperii cu care lucrează conaţionalii noştri la producerea lui.

 

Florin Săsărman

Radio Cluj se poate asculta şi online AICI:

Turneul internațional Oradea Beach Volleyball | FOTO
Reportaje vineri, 25 iulie 2025, 09:10

Turneul internațional Oradea Beach Volleyball | FOTO

Piața Unirii s-a transformat, din no, într-o arenă sportivă, odată cu debutul celei de-a treia ediții a turneului internațional de volei pe...

Turneul internațional Oradea Beach Volleyball | FOTO
După ani în Spania, s-a întors acasă cu dorul în suflet
Reportaje joi, 24 iulie 2025, 13:10

După ani în Spania, s-a întors acasă cu dorul în suflet

A muncit mulți ani în Spania, dar s-a întors acasă la fel ca alți români pe care-i aduce înapoi dorul de țară.   Când s-a întors...

După ani în Spania, s-a întors acasă cu dorul în suflet
ONG-urile ies împreună într-o seară dedicată lor
Reportaje miercuri, 23 iulie 2025, 13:44

ONG-urile ies împreună într-o seară dedicată lor

Unde-s mulți, puterea crește, iar ONG-urile au nevoie de toată puterea pentru a-și îndeplini obiectivul major, acela de a face lumea măcar un...

ONG-urile ies împreună într-o seară dedicată lor
Părinți plecați, copii singuri!
Reportaje vineri, 18 iulie 2025, 08:28

Părinți plecați, copii singuri!

Aproape un sfert dintre copiii din România au trăit experienţa separării îndelungate de părinţii care au plecat la muncă în străinătate....

Părinți plecați, copii singuri!
Reportaje joi, 17 iulie 2025, 12:22

Pe drum de poveste la Muntele Găina

Tradiția reînvie pe Muntele Găina!   Târgul de Fete din acest an se va desfășura în 19 și 20 iulie. Sărbătoarea populară va aduna din...

Pe drum de poveste la Muntele Găina
Reportaje marți, 15 iulie 2025, 15:50

Muzeul Păpușilor: artă, basm și tradiție

Prinți și prințese din spectacolele Teatrului de Păpuși „Puck”, precum și decoruri și elemente de scenografie pot fi admirate în această...

Muzeul Păpușilor: artă, basm și tradiție
Reportaje marți, 15 iulie 2025, 00:00

Scriitoarea norvegiană Kathrine Nedrejord: Literatura poate arăta lucruri care au nevoie să fie schimbate

S-a aflat la Cluj în luna mai Kathrine Nedrejord, scriitoare și dramaturgă norvegiană de origine sami, autoare de literatură pentru adulți,...

Scriitoarea norvegiană Kathrine Nedrejord: Literatura poate arăta lucruri care au nevoie să fie schimbate
Reportaje duminică, 13 iulie 2025, 00:00

EDUPASS – Pașaport pentru carieră, la Radio Cluj

Inițiat anul trecut de Fundația Părinți din România, EDUPASS – (Pașaport pentru carieră) este un proiect educațional inovator, dedicat...

EDUPASS – Pașaport pentru carieră, la Radio Cluj