Prima pagină » Reportaje » Designerul care traduce obiectele în sunet

Designerul care traduce obiectele în sunet

Carl Ahner a acordat un interviu pentru Radio Cluj.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 2 februarie 2026, 13:47 / actualizat: 9 februarie 2026, 10:31

Până pe 15 februarie poate fi vizitată, la Muzeul de Artă din Cluj, expoziția de artă digitală 𝗗𝗶𝗴𝗶𝘁𝗮𝗹 𝘃𝘀. 𝗔𝗻𝗮𝗹𝗼𝗴 – 𝗧𝗵𝗲 𝗔𝗿𝘁 𝗼𝗳 𝗕𝗲𝗶𝗻𝗴, organizată de Centrul Cultural German Cluj, în parteneriat cu 𝗠𝘂𝘇𝗲𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗔𝗿𝘁𝗮̆, 𝗨𝗻𝗶𝘃𝗲𝗿𝘀𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲𝗮 𝗱𝗲 𝗔𝗿𝘁𝗮̆ 𝘀̦𝗶 𝗗𝗲𝘀𝗶𝗴𝗻 𝗱𝗶𝗻 𝗖𝗹𝘂𝗷-𝗡𝗮𝗽𝗼𝗰𝗮, 𝗣𝗿𝗼𝗴𝗿𝗮𝗺𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗺𝗮𝘀𝘁𝗲𝗿𝗮𝘁 𝗗𝗶𝗴𝗶𝘁𝗮𝗹 𝗜𝗻𝘁𝗲𝗿𝗮𝗰𝘁𝗶𝘃𝗲 𝗔𝗿𝘁𝘀 𝗱𝗶𝗻 𝗰𝗮𝗱𝗿𝘂𝗹 𝗙𝗮𝗰𝘂𝗹𝘁𝗮̆𝘁̦𝗶𝗶 𝗱𝗲 𝗧𝗲𝗮𝘁𝗿𝘂 𝘀̦𝗶 𝗙𝗶𝗹𝗺, 𝗚𝗼𝗲𝘁𝗵𝗲-𝗜𝗻𝘀𝘁𝗶𝘁𝘂𝘁, 𝗨𝗦𝗔𝗠𝗩 𝗖𝗹𝘂𝗷-𝗡𝗮𝗽𝗼𝗰𝗮.

În cadrul ei, duminică, 1 februarie, publicul a avut ocazia să asiste la un performance spectaculos. Artistul german Carl Ahner și-a prezentat Sonificatorul, o instalație care traduce și redă sunetul emis de obiectele care ne înconjoară.

Sonificatorul le scanează cu ajutorul camerelor și al senzorilor, citește culoarea, forma și materialul și transformă instantaneu aceste date în sunet. Rezultatul este un sunet ambiental inspirat de principiile lui Brian Eno, care transformă sonor atmosfera obiectului și creează un moment de rezonanță tăcută.

După demonstrație, Carl Ahner a acordat un interviu pentru Radio Cluj, iată-l mai jos.

DB: Spune-mi despre interesul tău pentru sunet, dat fiind că trăim într-o lume a imaginilor. De ce ai ales sunetul ca mijloc de exprimare?

CA: Așa cum spui, trăim într-o lume nu doar a imaginilor, ci plină de informații. Suntem inundați de informații în fiecare zi și cred că sunetul este un tip de mediu foarte diferit. El ajunge direct la emoție și nu trece prin creierul conștient în același mod. Adică putem gândi despre sunet, dar eu am fost întotdeauna atins de sunet într-un mod foarte diferit și de aceea cred că ar trebui să ne concentrăm mai mult pe perceperea lumii așa cum este ea, nu prin pachete mici de informație, ci prin sunet, care creează emoții reale. Sunetul ne ajută să ne dezvoltăm mai mult imaginația pentru că e mai abstract; poți descrie probabil o imagine mai precis decât anumite sunete, dar tocmai asta îl face atât de pur, brut și autentic. Și cred că este mai aproape de ceea ce simțim, pentru că există mai puține filtre pe care le putem pune între noi și el.

DB: Cum ai dezvoltat acea instalație?

CA: De fapt, a fost lucrarea mea de disertație pentru masterat. Am studiat designul, așa că a trebuit să-mi conving profesorii că este o idee foarte bună de integrat într-un curs de design. Știam că vreau să creez un fel de obiect de design speculativ. Gândește-te la el ca la ceva care își găsește locul în sufrageria ta, cum ar fi un pick-up sau un fotoliu.
Ideea mea inițială era asta: când vii acasă de la muncă și ești foarte stresat și enervat de tot, mai ai și lucruri de făcut în casă, așa că începi să tragi de timp; cel mai bun lucru pe care îl poți face este fie să meditezi, fie să asculți un album de muzică ambientală. Dar nu foarte mulți oameni au albume ambient acasă, așa că m-am gândit: poate luăm un obiect obișnuit sau ceva ce ai găsit pe stradă în drum spre casă, iar când ajungi acasă îl pui pe sonificator și îl asculți. În fiecare zi ar fi un obiect diferit și poate ajungi să ai o colecție de obiecte pe care îți place să le asculți și care te calmează. Poate sunt și obiecte care te energizează, nu știu.

DB: Ai dezvoltat această instalație folosind diferite obiecte de prin casă, sau cum ai procedat?

CA: A fost un proces foarte complex de cercetare și experimentare până când am început să proiectez atât hardware-ul, cât și software-ul. Pentru partea de software am apelat și la un prieten care este mai pasionat de programare decât mine, așa că a fost, de fapt, o muncă de echipă.
Cercetarea mea a pornit de la tema atmosferei, dar și de la percepție în general, precum și de la modul în care ne raportăm la obiecte și la informație. Un obiect este, de fapt, aproape opusul informației, pentru că rămâne acolo, îți oferă orientare și stabilitate.
De aceea am vrut să mă concentrez pe obiecte, pentru că mi se pare foarte important, mai ales în lumea de astăzi, să avem ceva care ne oferă stabilitate — obiecte cotidiene care sunt acolo ori de câte ori vrem să le percepem. Procesul de dezvoltare a însemnat, de fapt, să proiectez nu doar aspectul fizic al sonificatorului, ci și mecanismul de traducere: cum traduci obiectele în sunet. Nimeni nu știe exact cum trebuie făcut, nu există corect sau greșit.
Și alți oameni au încercat acest lucru, dar mi s-a părut foarte interesant să găsesc o modalitate unică de a face asta.

DB: Ce obiect ai folosit prima dată și care ți-a fost prima ta impresie despre sunetul pe care îl producea?

CA: Pentru că eu am conceput sistemul de traducere, aveam deja o idee despre cum va suna, dar, pe de altă parte, au existat de multe ori momente în care am fost foarte surprins. Cred că am început cu materiale foarte brute sau naturale, precum o bucată de lemn și un măr, dar și cu obiecte din metal sau sticlă.

DB: Un obiect produce același sunet în fiecare zi sau variază, se schimbă?

CA: Nu există variabile aleatorii în sistem, așa că un obiect, atunci când îl pui de două ori, va produce același sunet de fiecare dată. Când schimbi culoarea sau forma obiectului, sunetul se modifică ușor, dar tot vei recunoaște că este același obiect. Deci, da, poate fi reprodus.

DB: Încearcă obiectele să ne comunice ceva?

CA: Foarte bună întrebare. Cred că da, dar, dacă suntem sinceri, este mult legat de imaginația noastră. Și cred că asta este ceva foarte frumos, pentru că fiecare percepe lumea diferit. Iar atunci când avem ocazia să vorbim despre asta și să trăim aceste momente de percepție și impresii foarte subiective, putem împărtăși aceste experiențe. Cred că acesta este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le putem face în lume: să percepem lumea și apoi să vedem cum ne face să ne simțim, ce stârnește în noi. Pentru fiecare persoană, efectul este diferit.
Aș putea pune un obiect pe sonificator și unii oameni ar spune: „da, ok, are sens”, alții ar spune: „nu, pentru mine nu are sens”, iar o a treia persoană ar spune: „ah, îmi amintește de asta și asta”. Asta este extrem de interesant.

DB: Unde ai prezentat instalația până acum?

CA: Am început la universitatea din Dresda, unde am prezentat-o acum aproximativ un an — de fapt, este chiar prima aniversare a instalației. Am prezentat-o ca lucrare de disertație pentru master, iar apoi am fost invitat foarte repede în orașul meu natal, Chemnitz. Acolo există o bienală de artă numită Pochen și m-au invitat să o expun în diverse contexte. A fost foarte interesant, pentru că temele și subiectele pe care se concentrau oamenii erau foarte diferite, așa că și tipurile de obiecte pe care le aduceau erau foarte variate. Am creat momente foarte intime acolo.
Am fost invitat anul trecut și în Ucraina cu sonificatorul, ceea ce a adăugat, desigur, o experiență extrem de importantă. A fost probabil una dintre cele mai importante săptămâni din ultimii zece ani pentru mine — să fiu acolo, să prezint instalația și să văd reacțiile oamenilor, cum percep ei lucrurile și ce obiecte aduc.
Iar acum două săptămâni am fost la Berlin și am avut o seară foarte frumoasă acolo, din nou cu tipuri complet diferite de obiecte. Oamenii au luat-o razna, de fapt — aduceau bucăți mari de lemn și le aruncau pur și simplu pe instalație.

DB: Intenționezi să o dezvolți sau să adaugi ceva la ea?

CA: Da, de fapt este un proiect aflat în dezvoltare. Tot timpul rafinez sunetul, pentru că atunci când ai o idee clară despre ceva și este greu să ajungi la starea aceea dorită, nu ai ce face decât să continui să lucrezi. Și, pentru că aceasta este prima versiune fizică, chiar vreau să construiesc o a doua versiune, mai mare și mai stabilă, astfel încât să poată fi amplasată în spații publice și oamenii să se poată juca liber cu ea.
Poate, într-o zi, ar putea fi dusă pe o scenă de teatru și să sonifici, de ce nu, o piesă întreagă… nu știu.

Iată și cum sună câteva dintre obiectele prezentate la muzeu:

o brichetă din porțelan: