Ascultă Radio România Cluj Live

Anul literar 2015 în comentariul Irinei Petraș

2015 a fost, în linii mari, un an bun pentru scriitorii clujeni. Mai întâi, sub semnătura lor au apărut cărți bune, valoroase de literatură. Apoi, la Cluj, a fost organizată cu succes cea de-a II-a ediție a Festivalului Național de Literatură. În plus, o serie de reviste literare primesc din acest an bani din fonduri guvernamentale, ceea ce le salvează practic de la desființare. Iată cel puțin trei argumente în favoarea anului literar 2015, pe care ni le-a oferit criticul și istoricul literar Irina Petraș, președinta Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor.

Anul literar 2015 în comentariul Irinei Petraș

Articol editat de DSRNetworkAdmin, 30 decembrie 2015, 06:00 / actualizat: 31 decembrie 2015, 8:19

Aş zice că a fost un an bun. Toată lumea ştie în ce condiţii ne zbatem când e vorba de zona culturală. Totuşi, am reuşit să organizăm cea de-a II-a ediţie a Festivalului Naţional de Literatură, o ediţie care a fost considerată de toată lumea mai bună decât prima şi, prin urmare, o garanţie că vom fi în stare să o ţinem şi pe următoarea sau pe următoarele. Pe acest lucru ne-am axat la Filială şi deja ne gândim la ediţia a III-a şi la temele ei. În rest, viaţa literară, eu am spus-o mereu, se descurcă oarecum singură. Scriitorii clujeni au scos şi anul acesta cărţi bune, au publicat peste tot, au avut şi bucuria de a afla că revistele literare sunt subvenţionate din 2015 din fonduri guvernamentale, prin urmare situaţia lor, a revistelor, se va îmbunătăţi în anul care vine şi, sperăm, vor avea mai puţine probleme. Chiar dacă noi ne zbatem cu diverse probleme administrative, scriitorii îşi văd de literatură şi, în acest sens, trebuie să fim optimişti.

În ce priveşte anul literar 2015, eu, gândindu-mă puţin, parcă aş enumera la cele mai bune cărţi pe cele ale tinerilor critici literari. Se întâmplă un fenomen ciudat, care durează, de fapt, de mulţi ani, ba chiar de câteva decenii. Critica literară reuşeşte să fie undeva sus, pe raftul întâi, sau măcar undeva sub el. Dacă privim din perspectivă europeană, avem de a face cu o generaţie de critici foarte degajată, foarte competentă, la curent cu ce se întâmplă în lume, cu un discurs bine pus la punct, serios, şi cu ramificaţii în toate zonele culturale. Şi asta în ciuda faptului că poezia, proza, teatrul nu sunt întotdeauna la înălţime. La un moment dat chiar glumeam: nu ştiu cum pot să scrie criticii lucruri atât de bune, când marfa pe care lucrează nu e întotdeauna de calitatea întâi. Asta nu înseamnă neapărat că n-am citit cărţi bune de poezie, de proză. Dar daca e vorba de tineri stau puţin pe gânduri înainte de a spune că e un mare prozator, când a scos prima lui carte, sau un mare poet, când a scos o plachetă sau două… Se întâmplă adesea ca această izbucnire tinerească să se stingă. Dar când un critic vine cu o carte solidă, de câteva sute de pagini, bine armată, cu o bibliografie perfect pusă la punct, cu un limbaj elevat, nuanţat şi expresiv, deja poţi să spui că e vorba de un cititor serios care va continua să citească şi să comenteze fenomenul literar.

Şi pentru că mai sunt două zile din acest an, şi pentru că urmează apoi câteva zile de zăbavă, am rugat-o pe doamna Irina Petraş să ne ofere câteva recomandări de lectură.

În ultima vreme, mi-am impus un fel de regim de vacanţă. Asta înseamnă că am citit literatură străină, mai multă decât în timpul anului când ţinerea la curent cu literatura română îmi ia tot timpul. În plus, am pictat cât am putut. Dar dacă e vorba de recomandat câteva cărţi frumoase, uite, îl văd aici (la sediul Filialei Cluj a USR, n.n.) pe Vasile George Dâncu… Cartea lui, proaspătă, Universul Mama, poate fi citită de toată lumea, fiindcă el e în stare să scrie despre pierderea mamei pe un ton care este asumat, care emoţionează. Dar ziceam de literatura străină… Mi-a plăcut, de pildă, cartea lui Gyorgy Dragoman, Rugul, un roman extraordinar. Autorul a trăit primii 15 ani de viaţă în România, apoi s-a mutat în Ungaria. Scrie acest roman din perspectiva unei fetiţe despre perioada imediat postrevoluţionară, cu trimiteri, bineînţeles, în trecut. E un fel de a scrie atât de muzical, de cadenţat, încât ai senzaţia în timp ce citeşti că asişti la un soi de tablouri dintr-o expoziţie. Le vezi, vezi personajele, vezi atmosfera, totul este foarte pictural, foarte exact.

Apoi, o altă carte care mi-a căzut foarte bine, este vorba de cartea Donnei Tartt, Sticletele, un roman de o mie şi ceva de pagini. Autoarea a primit premiul Pulitzer pentru această carte, iar Sticletele este pictura lui Fabritius. Chiar un sticlete e personajul principal sau personajul de fundal. E un soi de bildungsroman, personajul-băiat este urmărit până la maturitate, dar, în acelaşi timp, prin acest personaj, vedem diferite medii sociale, vedem muzee, discutăm despre pictură, despre acest Fabritius care a murit în explozia de la Delft şi care a fost elev al lui Rembrandt şi l-a influenţat pe Von Meyer. Prin urmare, o proză extraordinară! De obicei, când vezi o carte de peste o mie de pagini spui: vai! Însă am citit cu atâta plăcere această carte, încât eram nemaipomenit de încântată că am parcurs un sfert din volum şi încă mai am de citit!

2015 a fost un an bun şi pentru criticul şi istoricul literar Irina Petraş! Dovadă, cea mai recentă apariţie editorială, Vitraliul şi fereastra.

Da, e adevărat. După Oglinda şi drumul, cartea despre prozatori, acum am scos o dată cu Vitraliul şi fereastra o carte despre poeţi contemporani. Şi acolo se poate vedea ce am citit şi ce anume îmi place! Mi se întâmplă sistematic, sunt atât de, atât de… nu obsedată, ci preocupată de cărţile altora şi de realizările altora, încât uit propria mea carte. Bine că mi-ai adus aminte! E o carte despre poeţi contemporani, despre cărţile lor de după 1990 asupra cărora propun câteva perspective inedite pe care nu e cazul să le detaliem acum.

I-am mulţumit doamnei Irina Petraş pentru timpul acordat şi i-am urat sănătate, împliniri şi La mulţi ani!

Da, da, La mulţi ani! Şi, cum să zic, cărţi bune şi lecturi pe măsură! Dar mai ales, nu uitaţi… Am aflat-o la 5 ani, când am început să citesc, şi o pot spune şi acum cu mâna pe inimă: cel mai bun prieten e cartea!

 

Dan Moşoiu

S-a deschis Festivalul Internațional de Carte Transilvania
Cultural miercuri, 23 septembrie 2026, 11:54

S-a deschis Festivalul Internațional de Carte Transilvania

S-a deschis oficial Festivalul Internațional de Carte Transilvania, ediția a XII-a. Vor fi 5 zile de festival cu peste 60 de evenimente: lansări...

S-a deschis Festivalul Internațional de Carte Transilvania
Arta coboară din nou în stradă
Cultural miercuri, 23 septembrie 2026, 11:18

Arta coboară din nou în stradă

Timp de un an, panourile stradale și stațiile de transport public din inima orașului găzduiesc reproduceri ale creațiilor semnate de doi...

Arta coboară din nou în stradă
Concert extraordinar de deschidere a noii stagiuni 2026/2027
Cultural luni, 21 septembrie 2026, 15:25

Concert extraordinar de deschidere a noii stagiuni 2026/2027

Continuând, până la începutul lunii decembrie, sub semnul celor 70 de ani de existență, noua stagiune 2026/2027 debutează vineri, 25...

Concert extraordinar de deschidere a noii stagiuni 2026/2027
George Coșbuc – 160: Omagiu adus poetului de la Hordou
Cultural luni, 21 septembrie 2026, 11:09

George Coșbuc – 160: Omagiu adus poetului de la Hordou

Luni, 21 septembrie, începând cu ora 14:30, Casa Colecțiilor și a Documentelor de Patrimoniu din Bistrița găzduiește evenimentul comemorativ...

George Coșbuc – 160: Omagiu adus poetului de la Hordou
Cultural duminică, 20 septembrie 2026, 00:00

Classic Unlimited marchează 10 ani de la primul concert și pornește într-un nou turneu

Turneul național de pian Classic Unlimited revine în această toamnă cu o nouă călătorie muzicală prin România.   În perioada 1...

Classic Unlimited marchează 10 ani de la primul concert și pornește într-un nou turneu
Cultural duminică, 20 septembrie 2026, 00:00

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Pasărea albastră

Duminică, 20 septembrie, de la ora 20.05, radio Cluj și Teatrul Naţional Radiofonic prezintă piesa Pasărea albastră de Maurice Maeterlinck....

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Pasărea albastră
Cultural vineri, 18 septembrie 2026, 13:49

FICT 2026: „Ne întoarcem la rădăcini!”

A 12-a ediții a Festivalului Internațional de Carte Transilvania se va desfășura la Cluj-Napoca, în perioada 23-27 septembrie.   Cu tema...

FICT 2026: „Ne întoarcem la rădăcini!”
Cultural vineri, 18 septembrie 2026, 13:12

O parte din universul lui Ionel Pop pleacă de la Sibiu spre Sălaj

O parte din memoria scriitorului Ionel Pop, reconstituită prin obiecte păstrate într-o colecție privată, ajunge în județul Sălaj.  ...

O parte din universul lui Ionel Pop pleacă de la Sibiu spre Sălaj