Cu refugiații ușă în ușă…
După o săptămână în Herford am observat ceva neobișnuit. De dimineața până seara nu vezi picior de copil în fața blocului.
Articol editat de cristina.rusu, 1 decembrie 2015, 09:34
Ori tehnologia ”i-a furat” și îi ține în casă, ori nu ies că nu au voie. Nu știu încă. Cert este că afară e pustiu, deși parcările sunt pline, iar luminile ard la fiecare fereastră în cartier.
Întâmplarea face că la 5 minute de mers cu mașina, în cartier, s-au acomodat la propriu, la sfârșitul verii, în fostele cazarme ale englezilor peste 2.000 de refugiați.
Merkel le-a oferit condiții excelente, spune un român stabilit în Germania și de la care am aflat mai multe ”picanterii” în materie de refugiați.
Au fost aduși cu autocare și până au fost lăsați să locuiască în cazarme stăteau în corturi. Trebuiau identificați rând pe rând. Erau mulți! Sunt mulți. Germania are nevoie de încă 500.000 de oameni pentru forța de muncă, pentru a-și acoperi cheltuielile privind plata pensiilor, iar pentru asta, zilnic sunt trimiși acolo profesori, care îi învață limba germană și psihologi care îi consiliază. Pentru a-i hrăni, trec zilnic camioane pline cu provizi de la marile magazine alimentare din țară. Au ajutor de la stat. Primesc 80 de euro pe zi pe persoană de cheltuială și îi dau pe prostii, povestește românul.
Azi când m-am apropiat de cazarme, să fac poze, era o dubă albă în fața barierelor. Da! Și au și paznic! Am continuat să pozez, dar nu era ok ce fac.
Observ că mă urmărea tipul cu duba pe drumurile lăturalnice de unde încercam să mai fac câte o poză.
Mi-am dat seama după 5 minute în care mă străduiam să fac poze, pe ploaie, că sunt un musafir nepoftit. Așa că mi-am luat repede tălpășița.
Aflu, însă, ulterior că refugiații sunt monitorizați de agenți sub acoperire. La fel și eu, când făceam pozele.
Prima dată când am auzit că sunt refugiați în zonă am avut un sentiment de frică, alimentat, evident, de știrea de săptămâna trecută de la radio care vorbea despre existența unor posibili teroriști în orașul învecinat, în Minden.
Când am aflat că refugiații din cazarmele din Herford se plimbă pe străzi doar după amiază, fără neveste, cu telefoanele în mână și bat magazinele să își cumpere alcool, m-a trecut și un sentiment de nesiguranță.
Însă românii de aici nu se simt neapărat amenințați sau îngrijorați de faptul că sunt refuagiați în zonă:
Deocamdată ne simțim în siguranță, pentru că știm că sunt monitorizați. Dar prima reacție pe care am avut-o când am auzit că vor fi cazați aici, eu ca tată și soț, mi-am spus că nu e de bine. Ce va fi și cum va fi mai încolo…nu știu!, a mărturisit un alt român.
Nimeni nu știe… Da! Iar frica de necunoscut va exista întotdeauna și, din păcate, zilnic întâlnim oriunde am fi lucruri incerte și care ne înspăimântă uneori.
Corina Gliguța
Radio Cluj se poate asculta și online, AICI.
