Ascultă Radio România Cluj Live

Postul, mijloc de renaștere duhovnicească

Postul Naşterii Domnului este binevenit şi foarte necesar, fiindcă pe de-o parte suntem obosiţi de mersul prin pustia acestei lumi, iar pe de altă parte suntem cuprinşi de dorul nepotolit de a ne curăţi întreaga noastră fiinţă, spre a-L primi pe Hristos în ieslea sufletelor noastre.

Postul, mijloc de renaștere duhovnicească

Articol editat de cristina.rusu, 17 noiembrie 2015, 14:10

Postul este adeseori un cuvânt destul de dificil pentru generaţia noastră din al cărei vocabular aproape că a fost scos sau cel mult a rămas ca o noţiune străină.

Creştinii care îl desconsideră nu se feresc să afirme că postul nu s-ar mai potrivi omului de astăzi. Să ne gândim însă că străbunii noştri au postit, având credinţă tare şi fiind conştienţi de foloasele formidabile ale ascezei postului.

Ca toate ajunările şi abţinerile, postul este o expresie a credinţei active, dovada evlaviei şi convingerii creştine.

Practica în sine a postului a devenit poruncă divină încă din Eden, găsindu-se înscrisă în descoperirea lui Dumnezeu. S-a postit în Legea veche (Moise, Ilie, Daniel), iar Mântuitorul a confirmat postul prin Sine (Matei 4), fiind apoi continuat de către Sfinţii Apostoli, Sfinţii Părinţi, pustnici şi creştini de rând, el păstrându-se în aceeaşi formă generală până astăzi. Postul s-a născut, aşadar, odată cu Biserica creştină, care l-a recomandat comunităţilor creştine ca pe un exerciţiu de înfrânare a poftelor trupeşti şi mijloc de eliberare din cursele ispitelor.

Postul înseamnă reţinerea totală sau parţială de la anumite mâncăruri sau băuturi, pe un timp mai lung sau mai scurt. El nu este o practică învechită, ci se leagă fiinţial de noi, ne transfigurează şi ne ajută să ne întâlnim cu divinul, de care avem aşa mare nevoie.

Postul adevărat dă sens vieţii noastre, ne sfinţeşte sufletele şi trupurile, făcându-ne în acest fel accesibile darurile lui Dumnezeu. Acest adevăr ni-l arată Sfânta Evanghelie unde citim despre proorociţa Ana care, prin post, s-a învrednicit să-L vadă pe Dumnezeul întrupat (Lc. 2, 37) şi despre Sfântul Ioan Botezătorul care, prin post, s-a învrednicit să fie un strălucit înaintemergător al lui Hristos-Domnul (Mc. 1, 6).

Postul creştin înfrumuseţează întreaga făptură a credinciosului. Înfăţişarea celui care posteşte are în ea ceva de venerat. Culoarea feţei sale e împodobită de o lumină tainică, iar comportarea lui este temperată şi plină de seriozitate şi evlavie. Această frumuseţe spirituală este o răsplată a luptei unui creştin, conştient că numai prin instruirea trupului poate să înflorească sufletul său.

Necesitatea acestui efort o arată Sfântul Vasile cel Mare când spune că sufletul şi trupul sunt ca doi adversari într-o luptă continuă. A slăbi pe unul înseamnă a întări pe celălalt. Dacă voim a spori energia sufletului, trebuie s-o micşorăm pe cea a trupului.

Se impune ca ceea ce este trupesc în fiinţa noastră să fie „răstignit”, adică supus unei discipline spirituale. Trebuie să aplicăm pecetea dureroasă a crucii pe această carne care ne robeşte aşa de uşor, sub semnul dobitociei.

O astfel de dezrobire o obţinem prin post. După cum unui cal nărăvaş îi punem în gură frâul ca să-l conducem uşor în direcţia dorită, tot aşa unui trup cuprins de poftele înjositoare îi aplicăm postul, ca să trăim în Hristos.

În acest sens, Sfântul Apostol Pavel zice: „Datori suntem, dar nu trupului ca să vieţuim după trup – că dacă vieţuiţi după trup, veţi muri; dar dacă prin Duhul ucideţi faptele trupului, veţi trăi” (Rom. 8, 12-13).

 

† IRINEU
Arhiepiscop al Alba Iuliei

Radio Cluj se poate asculta și online, AICI.

Petiție pentru eliminarea examenelor suplimentare de admitere la liceu
Educaţie luni, 17 august 2026, 10:55

Petiție pentru eliminarea examenelor suplimentare de admitere la liceu

O petiție lansată prin platforma Declic cere schimbarea modului în care se face admiterea la liceu în România.   Inițiatorii propun ca...

Petiție pentru eliminarea examenelor suplimentare de admitere la liceu
Creșă nouă, de milioane de lei, în mediul rural
Educaţie luni, 17 august 2026, 10:34

Creșă nouă, de milioane de lei, în mediul rural

Luni, 17 august, de la ora 17:00, fostul ministru al Dezvoltării, Cseke Attila, va fi prezent în satul Reteag, comuna Petru Rareș, pentru o...

Creșă nouă, de milioane de lei, în mediul rural
Mintea din spatele medaliei de bronz a României la Olimpiada Internațională de Inteligența Artificială
Educaţie duminică, 16 august 2026, 00:00

Mintea din spatele medaliei de bronz a României la Olimpiada Internațională de Inteligența Artificială

Trei medalii de aur, două de argint și trei medalii de bronz pentru România la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială,...

Mintea din spatele medaliei de bronz a României la Olimpiada Internațională de Inteligența Artificială
FOTO | Spații moderne pentru elevii care vor învăța la Liceul de Arte din Oradea
Educaţie sâmbătă, 15 august 2026, 13:37

FOTO | Spații moderne pentru elevii care vor învăța la Liceul de Arte din Oradea

Liceul de Arte din Oradea are, după ani de așteptare, spații moderne pentru elevii care își transformă talentul în artă. Cele trei corpuri de...

FOTO | Spații moderne pentru elevii care vor învăța la Liceul de Arte din Oradea
Educaţie vineri, 14 august 2026, 09:17

Doi elevi ajung la MIT cu un proiect care caută noi ținte pentru tratamentul cancerului

Alex Ardelean și Octavian Boji, doi elevi ai Colegiului Național „Emanuil Gojdu” din Oradea, vor reprezenta România la una dintre cele mai...

Doi elevi ajung la MIT cu un proiect care caută noi ținte pentru tratamentul cancerului
Educaţie joi, 13 august 2026, 10:24

PREVISIO: consilieri școlari, pregătiți pentru prevenirea radicalizării

Proiectul PREVISIO derulat de SRI a fost aplicat și în Bistrița-Năsăud: 24 de consilieri școlari au fost instruiți pentru a recunoaște...

PREVISIO: consilieri școlari, pregătiți pentru prevenirea radicalizării
Educaţie miercuri, 12 august 2026, 18:50

UE pregătește schimbări în educație: elevii, profesorii și părinții își pot spune opinia

Elevi, profesori și părinți din toată Uniunea Europeană pot trimite până pe 8 septembrie, la comisie, opiniile lor cu privire la schimbările...

UE pregătește schimbări în educație: elevii, profesorii și părinții își pot spune opinia
Educaţie luni, 10 august 2026, 16:33

Peste 300 de candidați au susținut prima probă scrisă a Bacalaureatului de toamnă, la Sibiu

Sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat a debutat cu proba scrisă la Limba și literatura română. În județul Sibiu, dintre cei 631 de...

Peste 300 de candidați au susținut prima probă scrisă a Bacalaureatului de toamnă, la Sibiu