Vineri 13 la Paris…Un alt episod sângeros sau o rătăcire istorică?
După eșecul evident al mișcărilor de democratizare politică din cadrul ,,Primăverii arabe”, reactivitatea populațiilor orientale de religie musulmană s-a multiplicat în paralel cu o sărăcire generalizată determinată în principal de haosul administrativ, dispariția unor pături sociale de echilibru și radicalizarea celorlalte datorită instabilității și deschiderii granițelor, pe de o parte și influenței tot mai mari a unor poli de putere regionali, Arabia Saudită și Iranul, pe de alta.
Articol editat de Carmen Sas, 14 noiembrie 2015, 16:34 / actualizat: 17 noiembrie 2015, 16:30
La rândul ei, politica duplicitară și conjuncturală a Turciei din ultimii cinci ani în domeniul drepturilor minorităților de pe teritoriul său precum și gestionarea refugiaților din criza siriană nu a făcut decât să agraveze și să ajute la proliferarea unor curente și facțiuni radicale care au condus la amplificarea fenomenului terorist în zona mediteraneeană. În contrapondere la cosmopolitismul parizian, londonez ori berlinez, fundamentalismul islamic în prezent vine să răspundă unor frustrări istorice ale unor popoare lipsite în mare măsură de identitate națională dar pătrunse de nostalgia unor vremuri în care fervoarea religioasă a coincis cu perioade de expansiune militară.
În anii ’60 terorismul era, mai degrabă, o formă inedită de protest extrem. Apoi, în anii ’70, Brigăzile Roșii au dus această anomalie socială la un nivel nemaiîntâlnit al luptei subversive, exprimată prin metode de terorizare specifice secularei mafii italiane dar și extrase din recuzita organizației criminale vest-germane, de extremă stângă, Baader-Meinhof.
Evident că marea problemă a acestor grupări anarhiste nu putea fi rezolvată doar prin autofinanțările realizate prin jefuirea unor bănci ori răscumpărarea unor ostatici. Nu trebuie uitat că aceste formațiuni teroriste, așa cum de altfel era și cazul celor de extremă dreaptă din Irlanda de Nord și Țara Bascilor, operau în contextul Războiului Rece, iar subvenții substanțiale veneau, direct sau indirect, chiar din trezoreria fostei Uniuni Sovietice.
Doctrinar, toate aceste formațiuni extremiste militau pentru independența unor provincii istorice ori pentru schimbarea unor sisteme politice. În particular, în Franța, nu trebuie trecut cu vederea faptul că există un episod care nu a fost decât formal închis, cel al Războiului Algerian de Independență și apariției FLN (Frontul Național de Eliberare), în condițiile incapacității instituțiilor celei de a IV-a Republici Franceze de a gestiona acest conflict.
Terorismul pe baze religioase, deși mascat la nivel global prin reculul unor conflicte locale din zona magrebiană ori din Orientul Mijlociu, după 2001 a devenit o constantă a luptei grupărilor fundamentaliste islamice. Orice încercare de a integra minorități aparținând unor populații de religie islamică, prin legiferarea și promovarea în ultimii 25 de ani în spațiul vest-european a unor politici bazate pe conceptul de toleranță religioasă și asimilare etnică, a fost sistematic dinamitat atât din interiorul Uniunii Europene cât și din țările de proveniență a acestor minoritari de către exponenți ai orientărilor radicale islamice.
În prezent, pentru gruparea Stat Islamic subvenționarea unor activități teroriste, care presupun vaste și costisitoare acumulări logistice, precum și antrenarea ori asigurarea familiilor combatanților săi, nu mai reprezintă o problemă. Sunt vehiculate sume de miliarde de dolari aflate în posesia teroriștilor ISIS, echipe de experți financiari, economiști și informaticieni care au creat o adevărată ,,administrație a morții” și care acționează meticulos și programat în proiectarea și elaborarea unor bugete destinate, spre exemplu, antrenării acestor kamikaze care fac ravagii în rândul civililor nevinovați și care seamănă groaza în centre ale democrației și culturii europene.
Munchen 1972, Bologna 1980, Moscova 2002, Madrid 2004, Londra 2005 ori atacul de la începutul acestui an asupra redacției publicației Charlie Hebdo din același greu încercat în aceste ore, Paris. Sunt doar câteva evenimente dintr-o așa-numită „cronologie a terorii” cu care Europa modernă s-a confruntat și, după cum se vede, nu a reușit nici pe departe să o stopeze.
Nu pot să nu mă gândesc la faptul că cei din FLN-ul algerian erau organizați conform administrației ultimului califat, cel al Imperiului Otoman, că acum doi ani, pe internet circula o hartă a „Noului califat” pe care cei din SI o vehiculau ca pe un soi de revendicare istorică a unor teritorii cucerite cândva, vremelnic și la exodul masiv al unor întregi comunități musulmane spre inima Europei. În privința acestei masive dislocări de populație, totul pare a seamăna cu o „semiluniadă” a disperării analogă cumva celebrei „cruciade a copiilor” din Europa începutului de secol al XIII-lea.
Ca și atunci, și acum, Europa pare cel puțin depășită de evenimente, incapabilă să reacționeze eficient la manifestarea violentă a unor tensiuni acumulate latent în contextul unei globalizări care a creat o prăpastie uriașă între viața supertehnologizată și pragmatică a noului Occident și tradiționalismul conservator a unui sistem anacronic cum se prezintă astăzi Orientul musulman.
Lavinia Nicoleta GHIȘA
sursă foto: lemonde.fr
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI.
