Ascultă Radio România Cluj Live

PNL vrea recredibilizarea Parlamentului

Colegiul Director al Partidului Naţional Liberal ia în discuţie, vineri, la Poiana Brasov, identificarea unor căi prin care Parlamentul să fie recredibilizat, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă deputatul Ioan Oltean, copreşedinte al PNL Bistriţa-Năsăud.

PNL vrea recredibilizarea Parlamentului
Foto: Deputatul Ioan Oltean

Articol editat de DSRNetworkAdmin, 18 septembrie 2015, 13:00

El a spus că măsura a fost luată în urma mesajului adresat săptămâna aceasta de preşedintele Klaus Iohannis în Parlament, prin care acesta a cerut reformarea şi recredibilizarea instituţiei legislative.

Codul fiscal vechi a fost modificat de 135 de ori, legea care vizează reforma în sănătate a fost modificată de 114 ori, legea învăţământului de 35 de ori s.a.m.d. Acest inventar şi această analiză ne-a scos în evidenţă şi nouă, parlamentarilor că mai mult de jumătate dintre actele normative care stau pe masa noastră de lucru sânt de fapt adoptări ale ordonanţelor simple sau ordonanţelor organice ale guvernului, ceea ce dovedeşte că de fapt organul legislativ fundamental este Guvernul şi nu Parlamentul (Ioan Oltean).

Deputatul Ioan Oltean a declarat că PNL se reuneşte vineri, la nivel de Colegiu Director, pentru a discuta şi despre pregătirea alegerilor locale şi parlamentare de anul viitor, pe care acest partid şi-a propus să le câştige. Referindu-se la şansele pe care PNL le are în judeţul Bistriţa-Năsăud, Ioan Oltean a arătat că:

…nu este uşor să intri în competiţie cu un partid care deţine 80 – 90 la sută dintre primarii unui judeţ. Bistriţa-Năsăud este unul dintre judeţele în care PSD deţine o majoritate covârşitoare a autorităţilor publice locale.

Ioan Oltean a spus că în organizaţia al cărei copreşedinte este va urma o selectare a candidaţilor pentru funcţia de primar al municipiului Bistriţa, iar candidatul care se va înscrie în competiţie cu actualul primar va fi desemnat în urma unui sondaj ce va fi făcut de o instituţie profesionistă.

Este exclus ca viitorul candidat să fie fostul primar Vasile Moldovan, chiar daca unele sondaje îl arată favorit, a adăugat Ioan Oltean.

 

Florin Săsărman

Premierul desemnat Siegfried Mureşan, mesaj înaintea negocierilor decisive
Politic duminică, 20 septembrie 2026, 11:05

Premierul desemnat Siegfried Mureşan, mesaj înaintea negocierilor decisive

Premierul desemnat Siegfried Mureşan transmite că va păstra linia de reforme impusă de Ilie Bolojan şi va ”curăţa dezordinea adunată în...

Premierul desemnat Siegfried Mureşan, mesaj înaintea negocierilor decisive
Premierul desemnat a început demersurile pentru formarea cabinetului
Politic sâmbătă, 19 septembrie 2026, 11:37

Premierul desemnat a început demersurile pentru formarea cabinetului

Desemnarea liberalului Siegfried Mureşan pentru funcţia de prim-ministru va deveni oficială luni, 21 septembrie, după ce şeful statului va...

Premierul desemnat a început demersurile pentru formarea cabinetului
Misiune dificilă pentru Siegfried Mureșan la formarea Guvernului
Politic vineri, 18 septembrie 2026, 14:13

Misiune dificilă pentru Siegfried Mureșan la formarea Guvernului

Desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier a stârnit reacții divergente între partide, pe fondul riscului de a se ajunge la alegeri anticipate....

Misiune dificilă pentru Siegfried Mureșan la formarea Guvernului
Sorin Grindeanu, reacție la desemnarea lui Siegfried Mureșan
Politic joi, 17 septembrie 2026, 18:58

Sorin Grindeanu, reacție la desemnarea lui Siegfried Mureșan

O primă reacţie după acest anunţa a avut liderul PSD Sorin Grindeanu, care s-a declarat surprins şi dezamăgit de propunerea preşedintelui....

Sorin Grindeanu, reacție la desemnarea lui Siegfried Mureșan
Politic joi, 17 septembrie 2026, 17:32

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier | UPDATE

UPDATE: ora 17.50 Într-un scurt mesaj online, Siegfried Mureșan a anunțat că acceptă misiunea încredințată de președintele Nicușor Dan....

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier | UPDATE
Politic joi, 17 septembrie 2026, 11:40

La Palatul Cotroceni au loc consultări în vederea desemnării premierului

UPDATE: ora 15.00 Preşedintele Nicuşor Dan va susţine, după-masă, la ora 17:00, declaraţii de presă la Palatul Cotroceni, informează...

La Palatul Cotroceni au loc consultări în vederea desemnării premierului
Politic joi, 17 septembrie 2026, 09:04

Președintele Nicușor Dan, prima vizită oficială în Bistrița

Sâmbătă, 19 septembrie, începând cu ora 11:00, președintele României, Nicușor Dan, va efectua prima sa vizită oficială în municipiu, cu...

Președintele Nicușor Dan, prima vizită oficială în Bistrița
Politic miercuri, 16 septembrie 2026, 16:09

Parlamentul discută trimiterea de militari români în sprijinul Ucrainei

Dezbateri tensionate au fost miercuri, 16 septembrie, în comisiile parlamentare reunite pentru apărare, unde s-a discutat despre solicitarea...

Parlamentul discută trimiterea de militari români în sprijinul Ucrainei