Ascultă Radio România Cluj Live

Amendamentele la Codul fiscal, adoptate

Comisia de buget-finanţe a Senatului a adoptat amendamentele la Codul fiscal convenite, săptămâna trecută, de liderii partidelor politice.
Noua variantă a documentului prevede etapizarea punerii în aplicare a prevederilor iniţiale.
Noua variantă de Cod Fiscal a fost adoptată de membrii Comisiei de buget-finanţe cu unanimitate de voturi, iar documentul va fi supus marţi, 1 septembrie, aprobării plenului Senatului. La dezbaterile din comisie, ministrul finanţelor, Eugen Teodorovici a propus şi discutarea unor amendamente tehnice, solicitată de mai multe instituţii, imediat după ce preşedintele Klaus Iohannis a cerut parlamentului reexaminarea Codului Fiscal.
Eugen Teodorovici: Sunt câteva erori de scriere în cadrul Codului Fiscal, sunt câteva prevederi legale care trebuie luate în calcul pentru că au apărut alte normative după ce Codul Fiscal a fost trimis în Parlament şi adoptat de Parlament. Sunt, de asemenea, câteva decizii ale Curţii Constituţionale care la fel trebuie luate în calcul şi făcute corecturile necesare în textul Codului Fiscal.
Senatorul PNL, Tincă Mărinică a cerut însă membrilor Comisiei de buget-finanţe să adopte Codul Fiscal în forma convenită săptămâna trecută de liderii partidelor politice.
Tincă Mărinică: Deocamdată cred că am discutat suficient de mult, l-am dezbătut şi cred că trebuie să ajungem la o formă, şi eu cred că aceasta este forma pe care trebuie să mergem în faţa plenului.
Noua formă a documentului menţine toate prevederile adoptate iniţial de Parlament.
Singurele modificări vizează o etapizare a acestora. Astfel taxa pe valoare adăugată va fi redusă la 20% de la 1 ianuarie 2016 şi la 19% din 2017, supraacciza la carburanţi va fi eliminată de la începutul anului 2017 şi tot atunci va dispărea şi impozitul pe construcţii speciale, cu excepţia celui aplicat construcţiilor speciale din agricultură care va fi eliminat de la 1 ianaurie 2016.

noul cod fiscal
Foto: noul cod fiscal

Articol editat de Camelia Velțan, 31 august 2015, 18:55

 

Radio România Actualităţi

Care este cauza scumpirilor la factura de energie electrică
Economic miercuri, 16 septembrie 2026, 11:18

Care este cauza scumpirilor la factura de energie electrică

Majoritatea furnizorilor de energie electrică vor veni, cel mai probabil, cu oferte de creştere a preţului faţă de cel care este în prezent,...

Care este cauza scumpirilor la factura de energie electrică
România pregătește ultima cerere de plată din PNRR
Economic marți, 15 septembrie 2026, 11:18

România pregătește ultima cerere de plată din PNRR

Coordonatorii de proiecte finanțate prin PNRR trebuie să raporteze până miercuri  16 septembrie, toate informațiile legate de stadiul...

România pregătește ultima cerere de plată din PNRR
Consiliul Fiscal cere soluţii pentru adoptarea rectificării bugetare
Economic luni, 14 septembrie 2026, 18:44

Consiliul Fiscal cere soluţii pentru adoptarea rectificării bugetare

Consiliul Fiscal cere găsirea rapidă a unei soluţii pentru adoptarea rectificării bugetare, în condiţiile în care Guvernul interimar nu poate...

Consiliul Fiscal cere soluţii pentru adoptarea rectificării bugetare
Rata anuală a inflației a scăzut
Economic sâmbătă, 12 septembrie 2026, 11:55

Rata anuală a inflației a scăzut

Economiștii atrag atenția că prețurile nu s-au redus, ci au crescut mai lent față de anul trecut.   Ei avertizează că evoluțiile pe...

Rata anuală a inflației a scăzut
Economic joi, 10 septembrie 2026, 10:06

Petrolul Brent trece de 100 de dolari pe fondul războiului din Orientul Mijlociu

Cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului, de referinţă pe plan global, a depăşit pragul de 100 de dolari din cauza intensificării...

Petrolul Brent trece de 100 de dolari pe fondul războiului din Orientul Mijlociu