Stalin și stalinismul
După moartea lui Lenin, în 1924, Partidul Bolșevic îl desemna pe Ioseb Besarionis Dze Jugashvili, cunoscut și ca Stalin, drept secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS). Era exact acum 91 de ani. De acest nume se leagă unele din cele mai abominabile crime în masă din istoria umanității. Colectivizarea agriculturii din Uniunea Sovietică, începută în 1928, pe lângă deportări și asasinate, a făcut să moară efectiv de foame 5 milioane de cetățeni sovietici, în special în Ucraina. Industrializarea într-un ritm infernal, gândită prost și implementată fără noimă, a strămutat din satele sovietice spre marile orașe, zeci de milioane de țărani, transformându-le în adevărate metropole țărănești, adâncind și mai serios criza din agricultură.
Articol editat de , 3 aprilie 2015, 09:14 / actualizat: 4 aprilie 2015, 14:31
Atmosfera de teroare, specifică sistemului stalinist totalitar, a făcut ca viața oamenilor din Uniunea Sovietică să devină un calvar. Epurările din rândul partidului și Armatei Roșii din anii 30 au avut darul să agraveze sentimentul general de insecuritate – nimeni nu mai putea fi sigur, indiferent de poziția în ierarhia de partid și de stat, că nu va sfârși în gulagul siberian sau în fața plutonului de execuție. Vechi bolșevici, colegi de generație și revoluție cu Stalin, au fost eliminați fără remușcări: Grigori Zinoviev, Lev Kamenev, Nikolai Buharin, Leon Troțki și câți alții. Dintre cei șapte membri aleși în Biroul Politic al PCUS între Revoluția din Octombrie și moartea lui Lenin din 1924, patru au fost executați, unul (Mihail Tomski) s-a sinucis, și doar doi (Viaceslav Molotov și Mihail Kalinin) au supraviețuit. Mai mult, din cei 1.966 de delegați la cel de al XVII-lea Congres al PCUS din 1934 (ultimul înainte de marea epurare), 1.108 au fost arestați și aproape toți au murit. Victime directe au fost și în partidele comuniste din Europa, inclusiv Partidul Comunist Român (PCR). Exemplu concludent este cazul lui Alexandru Dobrogeanu-Gherea, fiul scriitorului socialist, Constantin Dobrogeanu-Gherea.
Firește, sfârșitul celui de al doilea război mondial a dus la alunecarea României înspre sfera de influență sovietică, implicit stalinistă. În anii 40 și 50, comuniștii români au excelat în a se transforma în executanți obedienți și docili ai ordinelor sosite de la Moscova. Brașovul devenea în 1950 Orașul Stalin. Colectivizarea forțată a agriculturii a fost făcută după modelul stalinist, la fel ca exterminarea oponenților reali ori imaginari ai regimului lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Petru Groza, Vasile Luca, Ana Pauker și a altor cozi de topor ale Moscovei. Dezastrul economic, uman și moral lăsat de regimul comunist în România a fost (și din păcate este încă) inimaginabil.
Desigur, nu ne referim aici doar la cele peste jumătate de milion de victime ale comunismului românesc, de la Canal, Pitești, Aiud, Sighet, Periprava și alte pușcării politice. Efectele pe termen mediu și lung sunt incalculabile. Se poate spune că regimul comunist a distrus în bună măsură însăși fibra poporului român. Oamenii au învățat că valoarea umană și profesională nu înseamnă mare lucru dacă nu “ești cu Partidul”, așa că „merită”, indiferent de convingeri. Dedublarea și disimularea au devenit comportamentul obișnuit a milioane de oameni. Aceste metehne, care ne împiedică și astăzi să fim o țară normală, vin în mare măsură din perioada stalinistă. Acum, în 2015, nu mai privim înapoi cu mânie, ca să parafrazăm un film celebru în anii 50. Cei 91 de ani scurși de la accederea la putere a lui Stalin ne arată doar că, de fapt, cursul istoriei unui popor, a multor popoare, poate fi influențat decisiv ori de mari criminali, ori de oameni providențiali, și depinde de șansa pe care o are fiecare individ în parte de a se naște în perioade și locuri faste, sau dimpotrivă. Până la urmă este și aceasta una din marile injustiții ale devenirii umane.
Cristian Ivaneş
Nu uitaţi, Radio Cluj poate fi ascultat şi on line, AICI.
