De ce este Occidentul neputincios în Ucraina
Conflictul din Ucraina a ajuns săptămâna aceasta într-o nouă fază, o dată cu rezoluţia de marţi a Parlamentului de la Kiev, care numeşte explicit Rusia „stat agresor”, iar republicile separatiste din estul ţării „organizaţii teroriste”. Rezoluţia mai face apel la comunitatea internaţională să ajute Ucraina cu materiale non-letale şi impunerea de noi sancţiuni împotriva Rusiei.
Articol editat de , 29 ianuarie 2015, 11:44 / actualizat: 29 ianuarie 2015, 14:50
Această rezuluţie a disperării vine în contextul în care războiul din estul ţării arată slăbiciunile irezolvabile ale armatei ucrainiene, într-o ţară care eşuase în încercarea, oricum mimată, de a se acomoda cu standardele occidentale de luptă împotriva corupţiei şi dezvoltare democratică. Urmarea firească a fost un stat ratat, deci vulnerabil, pradă uşoară pentru pulsiunile imperiale ale Rusiei lui Putin. La recent încheiatul Forum economic de la Davos, preşedintele Petro Poroshenko a declarat participanţilor că 9000 de militari ruşi sunt deja prezenţi în Ucraina, laolaltă cu sute de tancuri şi maşini blindate ale armatei ruse. Ultima ofensivă a separatiştilor din Donbas a dus la situaţia, spune preşedintele de la Kiev, ca 7% din teritorul ţării să fie sub ocupaţie. Pierderea aeroportului din Donetsk, reconstruit special pentru campionatul european de fotbal din 2012, acum un morman de moloz şi fiare topite de lupte, a însemnat pentru ucraineni şi realizarea faptului că devine tot mai posibil ca pur şi simplu războiul acesta să nu poată fi câştigat. Alexander Zaharchenko, preşedintele autoproclamatei Republici populare Donetsk, a ameninţat deja că forţele sale (oricum sprijinite de cele ruse) vor continua înaintarea spre vest până ce artileria ucraineană nu va mai putea atinge oraşele controlate de separatişti.
De fapt, poziţia imposibilă a Ucrainei de azi seamănă izbitor cu cea a Poloniei de la sfârşitul anilor ’30 ai secolului trecut. Atunci, puterile lumii libere din acea vreme, Franţa şi Anglia, erau garanţii integrităţii Poloniei în faţa unei Germanii naziste agresive şi imperialiste. Dar, când Reich-ul a atacat, în seprembrie 1939, marile puteri democratice n-au putut face altceva decât să înceapă un război cu Hitler, abandonând victima, Polonia, propriului destin. Şi în cazul Ucrainei, marile puteri ale anilor ’90 au garantat frontierele sale. Acordul de la Budapesta din 1994 specifica acest lucru negru pe alb, implicând Marea Britania, Statele Unite şi Rusia. Mai târziu s-au alăturat chiar Franţa şi China. Spre difererenţă de Polonia anilor ’30, unul din garanţii din 1994 ai Ucrainei este tocmai agresorul de acum.
Adevărat, Rusia lui Putin nu se aseamănă în multe privinţe cu Germania lui Hitler. Înt-una, însă, da. Citat de Reuters, purtătorul de cuvând al Kremlinului, Dimitri Peskov, declara recent că „există lucruri mai importante decât legile.” În viziunea lui Mikhail Fishman, redactorul şef al Newsweek Russia, acest mod de a vedea lucrurile apropie Rusia nu de lumea occidentală, ci mai degrabă de Iran, unde o interpretare anume a moralităţii islamice face inutilă orice codificare sau reglementare legală. Ca atare, avem de a face în acest caz cu două lumi, două universuri mentale şi nu numai, două seturi de valori şi principii fundamental diferite. Rusia, unde, aidoma Germaniei de atunci şi Iranului de azi, prevalează un Führerprinzip reşapat, dincolo de orice legalitate, inclusiv de propria. De cealaltă parte, lumea liberă, care pur şi simplu nu are organul să poată concepe un astfel de modus operandi, şi, mai grav, nici modalităţi practice şi eficiente să-l combată. Astfel stând lucrurile, nepunându-se problema unui conflict militar Occident-Rusia, diferenţele de abordare duc la divergenţe de netrecut şi la probleme de nerezolvat.
Cristian Ivaneş
