Ascultă Radio România Cluj Live

Comemorarea Revoluţiei la Cluj

A fost o comemorare cuminte la Prefectura Cluj – revoluţionarii, puţini la număr, n-au mai fost la fel vehemenţi ca altă dată, iar politicienii, cu excepţia celor cu rol administrativ, au strălucit prin absenţă. Dovadă că nu se mai simt deloc datori celor care au deschis drumul democraţiei în România.

Călin Nemeş
Foto: Călin Nemeş

Articol editat de , 20 decembrie 2014, 14:00

Dezamăgirea faţă de prestaţia clasei politice s-a desprins şi din discursul preşedintelui Asociaţiei pentru Adevarul Revoluţiei, Aurel Coltor:
De-a lungul celor 25 de ani au fost şi lucruri nerealizate. Nu s-a aplicat Punctul 8 de la Timişoara, nu s-a aplicat legea lustraţiei; s-a aplicat foarte târziu şi truchiat şi n-a mai folosit la nimic. Evenimentele din 21 decembrie 1989 au fost extraodinare, pur şi simplu o nebunie că am ieşit în faţa forţelor de represiune. Dar cei care au constituit puterea, clasa politică, nu s-au ridicat la nivelul sacrificiilor din decembrie 1989.

Liderii revoluţionarilor au dat vina pe parlamentari, că dau tonul dispreţului faţă de cei care au luptat în 1989 pe baricade:

Lumea spune că noi suntem profitorii revoluţiei deşi noi de abia ne mai ducem traiul de pe o zi pe alta. Sunt foarte mulţi dintre noi care şi-au pierdut casele din cauza creditelor la bănci; sunt unii care stau în chirie; alţii care nici n-au unde să locuiască. Sunt foarte mulţi la vârsta de 50 de ani care şi-au pierdut locul de muncă şi nu au mai gasit loc de muncă.

Revoluţionarii sunt marginalizaţi, sunt uitaţi, sunt batjocoriţi şi tocmai de o clasă politică care se foloseşte de sintagma Revoluţie. Atunci când depăşesc hotarele României şi când sunt în ţară, oamenii politici îi numesc pe revoluţionari impostori. Eu sincer să fiu nu am văzut un „impostor de revoluţionar” chemat la DNA şi să aibă sub saltea sute de mii de euro, cum am constatat că sunt o sumedenie de oameni politici, care nu ar trebui nici să scoată nasul pe stradă în faţa revoluţionarilor.

Eu zic că nu e problema noastră – nu pot să judec, să ştiu toată lumea unde a fost. Pot să spun unde am fost eu în 21 decembrie sau în 22 decembrie. Curăţenie ar trebui să facă statul.

Ce au trăit clujenii care au ieşit în faţa gloanţelor în decembrie 1989, e greu de înţeles, pentru cine nu a fost acolo şi mai ales după atâta timp. Ioan Gurzău a rememorat clipa de sânge din după-amiaza zilei de 21 decembrie 1989, când revoluţionarii şi armata s-au trezit faţă în faţă:

„Eram în Piaţa Libertăţii, un grup de trei–patru persoane. La un moment dat s-a deschis un geam de la etaj şi s-a strigat „Hai Timişoara!”, „Ura” şi „Jos Comunismul!”. Aia a fost scânteia care a dat drumul la revoluţie în Cluj. S-a început imediat să se strige „Libertate!”, „Jos Comunismul!” şi aşa mai departe. După 10 minute am observat că au venit două camioane cu militari care s-au desfăşurat în faţa noastră. Ei erau pe partea librăriei (nn. Librăria Universităţii). Noi eam pe partea cealaltă a străzii. Nu ne-am gândit ce se va întâmpla. Noi ne vedeam de treabă şi strigam lozinci mai departe. La un moment dat s-a auzit foc de armă. Dintr-un foc au căzut 8 morţi şi 25 de răniţi.(Ioan Gurzău)

Prefectul Gheorghe Vuşcan a cerut un moment de reculegere în memoria victimelor revoluţiei clujene iar Mitropolitul Andrei i-a îmbărbătat pe supravieţuitorii acelor evenimente, care au pus libertatea înaintea vieţii.

Mitropolitul Andrei:

Regretul este că nu ştiu cât ne-am folosit de această libertate, pe care prin jertfa lor ne-a dat-o Dumnezeu. Oricum momentul este unul pios, este o celebrare; Dumnezeu să-i odihnească pe eroi. Să vă dea sănătate, dvs. care aţi fost implicaţi în acea confruntare cu un regim totalitar şi nouă tuturor să ne dea duhul înţelepciunii ca folosindu-ne de această libertate, pe care ei ne-au oferit-o, prin viaţa lor dăruită pe altarul ţării, deci noi folosindu-ne de această libertate, să facem lucruri bune.

Mitropolitul Andrei va oficia duminică 21 decembrie, slujba de pomenire a eroilor martiri ai revoluţiei clujene, slujbă cu care se va încheia marşul comemorativ.

 

Ovidiu Moldovan

Sărbătoare la Teatrul de Nord din Satu Mare
Reportaje miercuri, 24 aprilie 2024, 13:41

Sărbătoare la Teatrul de Nord din Satu Mare

O trupă de actori omogenă și bine sudată, o secție de teatru pentru adolescenți, mai mult de 60 de voluntari de toate vârstele care se...

Sărbătoare la Teatrul de Nord din Satu Mare
Tinerii din Pata Rât în Tranzit spre o viață în culori
Reportaje marți, 23 aprilie 2024, 16:22

Tinerii din Pata Rât în Tranzit spre o viață în culori

50 de adolescenți, majoritatea veniți din Pata Rât, au explorat orașul în căutare de subiecte pentru atelierele Tranzit Visual Lab. O viață...

Tinerii din Pata Rât în Tranzit spre o viață în culori
Ia cu lingura de lemn!
Reportaje luni, 22 aprilie 2024, 16:09

Ia cu lingura de lemn!

E un curent mai răspândit la alții decât la noi, dar și în România sunt aproximativ 1.500 de împătimiți al căror hobby este realizarea...

Ia cu lingura de lemn!
Cărți scrise de copii pentru copii
Reportaje sâmbătă, 20 aprilie 2024, 06:00

Cărți scrise de copii pentru copii

Invitați la eveniment au fost prof. dr. Vasile Flueraș , scriitorul Horia Corcheș și editorul Bianca Mereuță de la Editura Singnatura.  ...

Cărți scrise de copii pentru copii
Reportaje vineri, 19 aprilie 2024, 06:00

Ciprian Lupu va participa la 3 etape ale Campionatului European de Raliuri

Anul acesta are de gând să crească miza şi să participe la 3 etape ale Campionatului European.    Ciprian Lupu, singurul pilot de curse...

Ciprian Lupu va participa la 3 etape ale Campionatului European de Raliuri
Reportaje joi, 18 aprilie 2024, 15:38

Povestiri terapeutice despre tămăduire, semnate de psihiatrul clujean Doina Cosman

Cartea semnată de Doina Cosman, prof. univ. la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, medic primar...

Povestiri terapeutice despre tămăduire, semnate de psihiatrul clujean Doina Cosman
Reportaje joi, 18 aprilie 2024, 13:37

”Scandalul de azi, de ieri și de mâine” – teatru radiofonic realizat de copii

Este vorba de un spectacol de teatru radiofonic, creat de elevii de la Cercul de Teatru.   Proiectul educațional își propune să le prezinte...

”Scandalul de azi, de ieri și de mâine” – teatru radiofonic realizat de copii
Reportaje miercuri, 17 aprilie 2024, 15:16

Programul Național de Transplant Hepatic la Cluj

Acest proiect marchează începutul unei noi etape în îngrijirea pacienților cu afecțiuni hepatice grave.   Institutul de Gastroenterologie...

Programul Național de Transplant Hepatic la Cluj