Ascultă Radio România Cluj Live

Statuie pentru Lulu?

 

Statuie pentru Lulu?

Articol editat de , 8 decembrie 2014, 15:07 / actualizat: 26 martie 2015, 15:11

Cornel_Udrea_Lulu

O expoziţie, un spectacol şi o carte îl omagiază pe cel care a fost poate cel mai modest şi mai insignifiant dintre locuitorii Clujului. Lulu ar fi împlinit, în 9 decembrie, 63 de ani.

Cine a fost Lulu? Un om al străzilor, prezent peste tot, vorbind cu oricine, gata să îţi dea câte o iconiţă, în faţa catedralei, sau să îi apostrofeze, râzând, pe copii, îndemnându-i să meargă la şcoală. La moartea lui, acum opt ani, cel mai mare ierarh al Clujului l-a pomenit în predica şi în rugăciunile sale. ÎPS Bartolomeu vorbea atunci despre imboldul lui Lulu de a face bucurie altora. Lulu a ajuns până şi în carţile poeţilor.

Lulu hoinărea pe străzi scuturându-şi mânecile hainelor largi şi lungi, asemenea vântului de primăvară…” (Doina Cetea, Lulu de Cluj)

Personalităţi ale Clujului vor lua parte la spectacolul dedicat lui Lulu, pus la cale de ziaristul şi scriitorul Cornel Udrea (in fotografie), cel care a reunit în volumul “Lulu, Dă-mi un leu de tri – Povestire monografică” numeroase mărturii. O lume întreagă, din toate domeniile, a contribuit la volumul dedicat lui Lulu, începând de la acadmicieni, profesori, medici, la poeţi, ziarişti, actori…

Într-o zi din luna iunie, într-o duminică albastră şi pustie a oraşului, aşteptam un prieten în centru şi am simţit subit că îmi lipseşte ceva. Şi m-am dat seama că îmi lipseşte Lulu. Îmi lipseşte figura lui dragă, a omuleţului acesta, în gura căruia am pus foarte multe lucruri, pentru că nouă ne-a fost teamă să le rostim...”, îşi aminteşte Cornel Udrea.

O expoziţie de fotografie şi caricatură despre Lulu va putea fi văzută în holul Casei de Cultură a Studenţilor. Spectacolul are loc marţi, 9 decembrie, de la ora 16.30, cu intrarea liberă.

Îşi vor aduce contribuţia la omagierea lui Lulu, între alţii, Elena Ivanca, Dorel Vişan, Corul de copii Clubul Vedetelor, Liceul de coregrafie şi Artă Dramatică “Octavian Stroia”, Nelu Gocan şi formaţia Rapsodia Someşană, Magda Puşcaş, Ad libitum voices, Emeric Imre şi trupa SET.

Iniţiativa poetului Ion Mureşan de ridicare a unei statui a lui Lulu în oraş are deja mai mulţi adepţi. Cornel Udrea crede că o statuie a lui Lulu în parcul central ar aduce un plus de voioşie în viaţa oraşului şi ne-ar aminti în fiecare zi să ne recuperăm copilăria pe care am uitat să o trăim.

Fără copilăria recuperată nu însemnăm nimic şi nici nu putem lupta pe mai departe”, spune Cornel Udrea, care se declară sigur că, dacă va fi nevoie, clujenii vor da cu bucurie câte “un leu de tri” pentru ca ideea statuii lui Lulu să prindă viaţă.

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Text/ foto: Ioana Bindea

Fotografii din spectacol: Dan Bodea

PS Precizare: este vorba de o statuie şugubeaţă, cum există şi în alte mari oraşe ale lumii, unde diferite personaje de bronz scot capul din canale, se ivesc de după stâlpi sau te invita să iei loc lângă ele pe o bancă şi eventual să îţi faci o poză. Pentru că, observă susţinătorii ideii statuii lui Lulu la Cluj, toate celelalte statui din oraş sunt sobre şi prea seriose, stare de spirit care li se transmite şi trecătorilor.

Premiu important acordat artistului plastic Emil Cassian Dumitraș
Cultural sâmbătă, 21 februarie 2026, 12:54

Premiu important acordat artistului plastic Emil Cassian Dumitraș

Fundația Culturală „Miron Duca” a decernat premiul anual artistului vizual Emil Cassian Dumitraș, în cadrul unei ceremonii care a celebrat...

Premiu important acordat artistului plastic Emil Cassian Dumitraș
”Drept la replică” – Un nou proiect al Teatrului Național din Cluj
Cultural marți, 17 februarie 2026, 14:06

”Drept la replică” – Un nou proiect al Teatrului Național din Cluj

DREPT LA REPLICĂ – o nouă colaborare între Teatrul Național „Lucian Blaga” și Biblioteca Județeană „Octavian Goga“ Cluj  ...

”Drept la replică” – Un nou proiect al Teatrului Național din Cluj
Premieră: „Lista iubirii”, comedia romantică a lunii februarie
Cultural marți, 17 februarie 2026, 12:38

Premieră: „Lista iubirii”, comedia romantică a lunii februarie

Februarie, luna iubirii, aduce pe scena Fabricii de Teatru premiera ”Lista iubirii” de Norm Foster, regia artistică Muriel Manea.   Lista...

Premieră: „Lista iubirii”, comedia romantică a lunii februarie
Teatru radiofonic la Radio Cluj – Unchiul Vania
Cultural duminică, 15 februarie 2026, 00:00

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Unchiul Vania

Duminică, 15 februarie, de la ora 20.05, Teatrul Naţional Radiofonic și Radio Cluj prezintă Unchiul Vania de Anton Pavlovici Cehov. Traducerea:...

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Unchiul Vania
Cultural vineri, 13 februarie 2026, 12:56

Start înscrieri voluntari – FIT Turda, 10 ani

Festivalul Internațional de Teatru Turda (FITT) dă startul înscrierilor pentru voluntari și te invită să faci parte din ediția aniversară de...

Start înscrieri voluntari – FIT Turda, 10 ani
Cultural joi, 12 februarie 2026, 13:44

Teatrul Național din Cluj aduce un omagiu marelui sculptor Constantin Brâncuși

Cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la nașterea marelui sculptor Constantin Brăncuși, Teatrul Național din Cluj va prezenta în 19 februarie...

Teatrul Național din Cluj aduce un omagiu marelui sculptor Constantin Brâncuși
Cultural miercuri, 11 februarie 2026, 12:39

Spectacol pentru întreaga familie

Luna iubirii nu este doar despre îndrăgostiți, ci și despre bucuria de a fi împreună. De aceea, Teatrul de Nord dedică un spectacol întregii...

Spectacol pentru întreaga familie