Rechinul de Groenlanda, o specie bizară

Rechinii de Groenlanda sunt lenţi şi, în mare parte, orbi, dar pot fi răspândiţi mult dincolo de apele arctice, conform bbc.com.
Rechinii de Groenlanda pot ajunge la dimensiuni comparabile cu cele ale marilor rechini albi.

Articol editat de Alina Vingan, 25 octombrie 2014, 20:20 / actualizat: 26 octombrie 2014, 8:29

Specia aceasta de rechini se hrăneşte şi cu carcase putrezite găsite pe fundul apei, iar viteza maximă de deplasare este de 1.7 mile pe oră.

Dacă nu aţi auzit încă de rechinul de Groenlanda…aveşi acum ocazia să aflaţi mai multe despre el.

Asemănându-se mai mult cu o bucată de rocă brăzdată de vreme şi de ape, rechinul de Groenlanda (Somniosus microcephalus) poate ajunge până la 7,3 metri, ceea ce face din această specie una dintre cele mai mari din regiunea artică. Rechinul acesta preferă să trăiască în ape adânci, reci şi, de aceea sunt foarte rar zăriţi de oameni.

Studiile efectuate în regiunea arctică au descoperit câteva informații esenţiale despre rechinii de Groenlanda. Aceştia sunt o sepcie bizară, însă extrem de importantă pentru ecosistemul oceanului.
Rechini de Groenlanda se apropie de suprafață doar acolo unde apa este puțin adâncă şi suficient de rece, în principal în regiunea arctică.

Specialiştii au crezut, pentru mult timp, că aceste animale sunt pur polare, însă, de curând au fost identificate câteva exemplare şi pe coastele Canadei, Portugaliei, Franţei, Scoției și Scandinaviei. Unii cercetători cred că ei trăiesc în multe alte zone, dar, pur şi simplu, nu au fost încă reperaţi.

Rechinul de Groenlanda poate fi peste tot unde apa e destul de rece şi suficient de adâncă (Aaron MacNeil de la Institutul Australian de Științe Marine, Townsville, Queensland)

În 2001, un vehicul acționat de la distanță în Golful Mexic a capturat imagini cu un rechin de Groenlanda, la o adâncime de peste 2.600 de metri.
Doi ani mai târziu, un pilot şi un om de ştiinţă de la Institutul Oceanografic Harbor Branch din Fort Pierce, Florida, au fost primii oameni care s-au întâlnit față în față, în adâncul mării, cu un rechin de Groenlanda. Rechinul, lung de cinci metri s-a lovit în nava lor submersibilă la o adâncime de 1.000 de metri, în Golful Maine.

Dar aproape nimeni nu se scufundă atât de adânc şi, de aceea, aceste întâlniri rare demonstrează cât de mari şi importanţi sunt rechinii de Groenlanda.

În unii ani, peste 30.000 de exemplare de rechini au fost pescuite, fapt ce demonstrează existenţa unei populaţii numeroase.
Pentru a afla ce mănâncă rechinii de Groenlanda, oamenii de știință şi-au murdărit puţin mâinile, au deschis stomacul rechinilor și au aflat că meniul acestor specii e foarte variat: peşte, carapace sau chiar animale mari care ar putea aluneca de pe gheaţă, în apă, inclusiv reni și urși polari.

Se pare că rechinii nu sunt prea preocupați de prospețimea meselor lor. Cercetătorii au descoperit şi crustacee mici, numite amfipode.
Din cauză că e foart elent, este greu de înțeles cum un rechin Groenlanda ar putea prinde vreodată pradă vie. Un studiu tagging, efectuat prin satelit a demonstrat că aceste creaturi se deplasează, de obicei, cu 0.8 mile pe oră, accelerarea până la 1.7 mph.

Mulți rechini de Groenlanda par a fi aproape orbi. Vinovatul este Ommatokoita elongata, un crustaceu cu urâtul obicei de a se atașa permanent pe ochilor rechinilor şi le deteriorează corneea. În unele comunităţi de rechini, 90% dintre ei transportă aceşti paraziți.

Deci, veţi spune, cum pot rechini groenlandezi să prindă hrana în asemenea situaţie? S-a sugerat că crustaceele parazite pot fi bioluminiscente și că lumina pe care o emană atrage rechinul. Nu ştim încă dacă e total adevărat, însă, un lucru e cert:  comunităţile de rechini de Groenlanda nu sunt pe cale de dispariţie!

Alina Nechita

Sursa: bbc.com