Atunci când viaţa te pune pe tuşă, cineva îți întinde o mână de ajutor – o zi la Centrul de găzduire temporară din Cluj
Îi vedem zgribuliţi la câte-un colţ de bloc, îmbrăcaţi ca vai de lume; dar trecem mai departe, absorbiţi de propriile griji, de parcă nu ar fi şi ei semeni de-ai noştri. Mai vedem la ştirile de la ora 5 că poliţia a mai descoperit câte un om degerat, fără să trecem însă dincolo de faptul divers. Şi totuşi, cineva se ocupă de persoanele fără adăpost, pe care le adună de pe străzi, din scări de blocuri sau canalizări.
Un asemenea centru social funcţionează de ani buni pe str. Oaşului din Cluj, sub egida primăriei. Aici oamenii vin de bună voie sau aduşi de poliţia locală şi au – cel puţin peste noapte – un acoperiş deasupra capului. Psihologul Ioana Pop încearcă din răsputeri să-i înţeleagă, deşi cazurile sunt diverse şi foarte dificile:
Unii sunt de 20 de ani pe stradă. E greu pentru ei să se adapteze la o structură, la un program, dar în perioada aceasta mai fac efortul şi mai stau pe aici, cel puţin peste noapte. Dimineaţa li se serveşte micul dejun, beau un ceai. Noi insistăm în zilele friguroase să aştepte măcar până la amiază, când se mai încălzeşte. Sigur că îşi au locurile lor unde mai fac un leu şi atunci să stea aici toată ziua e foarte greu. Mai cerşesc, mai sunt care adună cartoane sau metal, ştiu deja unde sunt locurile bune. Aveam un băiat care strângea doar aparatură şi firele acelea roşii de cupru. Mai strâng de la gunoaie chestii care se pot valorifica cumva. Le duc pe aici pe la periferie, unde mai sunt gospodării în care se mai ţin găini sau porci. De exemplu se plăteşte cu 5 lei punga de pâine, dacă duci. (Ioana Pop, psiholog)
La centrul de găzduire temporară asistaţii nu au numai dreptul la hrană şi locuire, ci şi obligaţii pe care şi le asumă prin semnarea unui contract. Ei participă, aşa ca Alex, la autogospodărire, personalul plătit fiind insuficient:
Fac curăţenie, schimb de haine pentru oameni, spălare, igienă corporală. Sunt nişte oameni cu probleme diferite: TBC, râie, riscuri la care nu ar fi bine să fie expuşi ceilalţi. Şi atunci este bine să fie cineva constant lângă ei.
Pătrund în dormitoare, unde condiţiile de trai par decente. Sunt surprins de luciditatea acestor oameni pe care viaţa i-a încercat greu.
Se înnegreşte piciorul de jos în sus. Chiar şi fără frig am nişte dureri groaznice. Mi s-a spus că mă internează când îl taie. Acesta e verdictul final, e chiar o problemă. Am familie, dar cine îşi face de lucru când n-are? Dacă putem trăi bine fără el, de ce să trăim cu el? Dacă îmi taie piciorul va creşte pensia de handicap, dar scade puterea fizică. E o dilemă.
Într-un colţ zăresc un domn în vârstă care decupează tacticos calendare religioase de perete. Constat că şi prietenii săi au preocupări spirituale la care nu m-aş fi aşteptat, fiind nişte oameni care luptă zilnic pentru supravieţuire:
Îl tai pe secţiuni. Un fel de broşură va fi, să le pot compara; pentru că ele sunt surori. Cred în ceva care ne depăşeşte, nefiind ceva bine definit. Treaba asta echilibrează cele două compartimente ale omului, sufletescul şi cu materialul.
Sunt multe dimensiuni. De exemplu o fotografie e o lume bidimensională: noi ne uităm la ea, dar ea nu ne vede. Noi suntem o lume tridimensională, cu dimensiunile viteză, spaţiu şi timp. Exact aşa nu putem să vedem pe cei care sunt în patru dimensiuni, în schimb ei ne văd pe noi. Sunt până la 13 dimensiuni, acestea sunt nivelele sufletului.
Dincolo de găzduirea temporară a oamenilor străzii, lucrătorii sociali ai primăriei încearcă să le găsească acestora un rost pentru a-i scoate din starea de dependenţă. Directorul Serviciului Social, Aurel Mocan, are pentru fiecare un plan de acţiune:
Să le reconstituim vechimea în muncă, ca să îşi obţină pensia. Unii, după caz, să fie încadraţi în grad de invaliditate sau de handicap; şi în baza acestor încadrări să primească fie fie pensia de invaliditate, fie indemnizaţia de persoană cu handicap. Unii dintre ei acceptă să li se întocmească dosarul pentru o locuinţă socială. O parte dintre ei nu au asigurară socială de sănătate, iar atunci apelăm la Familia Sfântă, la domnul doctor Boilă şi întreaga echipă de acolo. În felul acesta ajungem cu ei înspre accesarea celorlalte servicii sociale.
Oamenii aceştia au un comportament oarecum atipic, aşa că trebuie să vedem cum putem reabilita aceste persoane care, involuntar, sunt propriii lor duşmani. (Aurel Mocan, directorul Serviciului Social)
Nu ştii niciodată când viaţa te pune pe tuşă şi niciunul dintre noi nu e scutit de surprize. Aşa că înţelegerea celor aflaţi în nevoie – şi mai ales sprijinirea lor – face parte din comportamentul oricărei societăţi civilizate, care se pretinde a fi creştină.
Ovidiu Moldovan / Andrea Nagy
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
