Basme pe fiece frunză, la Radio Cluj
Articol editat de Carmen Sas, 21 septembrie 2018, 06:00 / actualizat: 21 septembrie 2018, 9:55
Poveștile ne ajută să descoperim lumea,ne stimulează dorința de cunoaștere, imaginația și creativitatea. Fascinată de poveștile copilăriei spuse de un bunic înțelept și plin de farmec, Ilona Simon încearcă, prin proiectul Basme pe fiece frunză, să transmită mai departe învățăturile primite într-un mod aparte.
11 din sutele de povești pe care Ilona le păstrează în suflet și în minte pot fi citite, în această săptămânăchiar la Radio Cluj. Ele sunt expuse pe simezele Galeriei Radio și sunt scrise în patru limbi, română , maghiară , engleză și germană.
Ilona Simon: Totul a început în anii ’70, când eram un copil micuţ crescând în Munţii Harghita. Bunicul meu mi-a explicat practic lumea din jur. De aceea proiectul meu se intitulează Basme pe fiece frunză, pentru că practic asta a făcut bunicul: mi-a povestit despre fiecare copac din pădurea din jur, despre fiecare animal din acea pădure. Şi astfel eu mă simţeam mereu acasă. Eu am vizitat şi alte ţări şi am văzut peisaje mai puţin frumoase decât ale noastre, care erau incredibil de promovate. Este păcat că noi nu facem asta. Avem un tezaur nu numai natural, dar avem şi un tezaur cultural. Şi aici încerc eu să-mi adaug micuţa parte pe care am primit-o de la bunicul. El mi-a povestit sute şi sute de mituri, legende, basme legate de copacii noştri, de plantele noastre, de animalele noastre; a făcut ca totul să pară un tot unitar, unde nimeni şi nimic nu este izolat de restul. Dacă mi-a povestit despre un copac anume sau despre forma frunzei dintr-un copac anume, totul parcă era într-o conexiune permanentă, unde omul sau copacul sau animalul se putea simţi singur numai dacă nu se uita în jur. Şi cred că în zilele noastre mulţi oameni se simt însinguraţi. Ar trebui să conştientizăm un pic că în momentul în care ne simţim parte a unui întreg (întregul fiind familia, comunitatea, naţiunea), în acel moment nu mai simţim singurătatea.
Rodica Tulbure: Cum ai defini povestea?
Ilona Simon: Eu cred că povestea este acea legătură magică între oameni care ne-a făcut să fim ceea ce suntem. Pentru că animalele nu-şi pot spune poveşti şi fiecare animal moare împreună cu tot ceea ce a învăţat în viaţă; şi fiecare animal care se naşte o ia de la început. Oamenii trăiau mereu în comunităţi şi aceste comunităţi au creat legături interpersonale prin intermediul poveştilor. Noi am ajuns unde am ajuns pentru că am fost în stare să povestim ceea ce am învăţat de la cei care au umblat înaintea noastră şi am putut să transmitem cunoştinţele noastre povestind.
Rodica Tulbure: Pe simezele Galeriei Radio Cluj, o parte din poveştile spuse de bunicul şi transcrise de tine pot fi citite. Ai ales să prezinţi aceste poveşti în patru limbi.
Ilona Simon: Fiind traducătoare şi fiind împătimită a cuvântului (în special a cuvântului scris), a fost pentru mine ca un joc distractiv să văd dacă aceste poveşti funcţionează în mai multe limbi. Sunt unele poveşti care nu pot fi traduse, a trebuit să renunţ la anumite poveşti chiar foarte importante pentru mine. Dar am ales un număr de 11 poveşti care sunt prezentate în patru limbi; şi fiecare poveste funcţionează perfect în toate cele patru limbi. Am vrut să arăt că multe dintre comorile noastre ar trebui să fie internaţionale.
Am început toate acestea la imboldul unei persoane minunate: deşi eu aveam toate aceste poveşti în mine şi în mintea mea, fără această tânără minunatănu ştiu dacă m-aş fi apucat. Ea a fost cea care nu neapărat că m-a întrebat literal „ce mai aştepţi, de ce nu faci asta?”, dar mi-a sugerat asta. Şi pentru asta îi mulţumesc foarte mult.
Rodica Tulbure: Ce se va întâmpla cu aceste poveşti?
Ilona Simon: Eu visez să fie publicate în format de carte. Dacă nu se poate, voi crea un blog unde să le postez în toate cele patru limbi, ca lumea să le poată citi. Ar fi păcat să se piardă odată cu mine.
Rodica Tulbure / Andrea Nagy
