Ascultă Radio România Cluj Live

Bibliotecarul Avram Iancu plănuiește o nouă premieră mondială la înot

Avram Iancu

Bibliotecarul Avram Iancu plănuiește o nouă premieră mondială la înot
Foto: Avram Iancu

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 19 aprilie 2018, 06:00

Înotătorul Avram Iancu a anunțat că și în acest an intenționează o nouă premieră mondială. Bibliotecarul din Petroșani vrea să parcurgă înot, toată lungimea fluviului Mississippi, care măsoară 3700 de kilometri și străbate 10 state americane. În aventura care va începe la 1 iunie și va dura circa 4 luni, Avram Iancu va avea de înfruntat multe pericole: aligatori, rechini care urcă pe fluviu dar și o poluare foarte accentuată a apelor fluviului. Dan Izvoreanu a aflat mai multe chiar de la temerarul român:

Dan Izvoreanu: — Sunt foarte curios să ne spui despre ce este vorba.

Avram Iancu: — E vorba de o cursă de înot a întregului fluviu Mississippi.

Dan Izvoreanu: — Cel care străbate mai multe state din Statele Unite ale Americii şi, din câte bănuiesc, este cu totul altceva decât traversarea înot a Dunării. Putem spune că ţi-ai făcut încălzirea pe Dunăre pentru a traversa Mississippi, nu?

Avram Iancu: — Dacă anul trecut am străbătut 10 ţări europene, de data aceasta voi străbate 10 ţări din Statele Unite ale Americii. Bineînţeles că ultimii 1000 de km vor fi cu mult mai dificili faţă de ceea ce am întâlnit pe Dunăre, deoarece volumul de apă este cu mult mai mare decât pe Dunăre, curenţii rezultaţi sunt mult mai puternici şi mai periculoşi decât ceea ce am întâlnit anul trecut. Iar la aceste dificultăţi, întâlnim şi alte pericole mult mai mari. Mă refer aici la vietăţile care populează acest fluviu, sunt aligatori foarte mulţi, şerpi veninoşi, rechini taur care urcă pe fluviu sute de km; şi o poluare foarte accentuată. Acesta este şi unul dintre motivele pentru care vreau să înot acest fluviu, atragerea atenţiei asupra nivelului de poluare alarmant de pe fluviu.

Dan Izvoreanu: — De ce ai ales tocmai acest fluviu şi nu oricare altul de pe glob?

Avram Iancu: — Pur şi simplu i-a venit rândul acestui fluviu din mai multe motive. În calitatea de bibliotecar, vă aduceţi aminte că anul trecut îndemnam generaţia tânără să citească Pilotul de pe Dunăre. Iar de această dată îndemn aceeaşi generaţie tânără să mă urmeze într-o aventură deosebită, Aventurile lui Huckleberry Finn. Sunt tot 10 ţări şi sunt 100 de ani de la unirea tuturor principatelor române şi m-am gândit că ar fi bine, de ce nu, să facem o punte de legătură peste ocean cu partenerii noştri strategici. Eu zic că ar fi bine să arătăm lumii întregi şi acestor parteneri forţa ADN-ului românesc în care eu cred, forţa acestui popor milenar care, iată, acum 100 de ani s-a unit într-o mare şi frumoasă Românie.

Dan Izvoreanu: — Ştiu că doar doi oameni de pe glob au reuşit să mai traverseze înot râul Mississippi de la izvoare până la vărsare. Dar tu vei face ceva mai mult decât au făcut ei, e adevărat?

Avram Iancu: — Aşa este. Şi pe Dunăre au fost doi oameni care înaintea mea au străbătut fluviul, dar cu costum de neopren şi cu labe de înot. Tot aşa şi aici, sunt doi oameni care au reuşit: în 2002 un sloven care s-a folosit de costumul de neopren şi de labele de înot, iar în 2015 un american care şi el a reuşit tot aşa, cu costum de neopren şi cu labe de înot. Ceea ce încerc eu este o premieră mondială, încerc să străbat acelaşi curs dar doar în slip, aşa cum am înotat şi pe Dunăre.

Dan Izvoreanu: — Referindu-ne la călătoria ta – aventura ta de fapt -, când va începe şi unde anume va debuta?

Avram Iancu: — Pe 1 iunie voi începe; şi sper eu să termin în 120 de zile. Asta se va întâmpla dacă voi reuşi să menţin media pe care am avut-o pe Dunăre, adică 31 km înotat zilnic, acesta este reperul pe care mi l-am luat de această dată. Râul Mississippi porneşte practic dintr-un lac, Itasca, urmând un curs de 3730 km, deci cu aproape 1000 km mai lung ca Dunărea. Sosirea va fi bineînţeles în Golful Mexic.

Avram Iancu si Dan Izvoreanu

Dan Izvoreanu: — Care e temperatura apei în perioada în care tu vei înota?

Avram Iancu: — În prima parte a înotului, vreo 3-4 săptămâni voi avea parte cam de aceleaşi temperaturi din Dunăre. Fluviul începe din nordul Statelor Unite ale Americii şi nu-mi va fi deloc uşor în această primă lună. Apoi temperatura apei va creşte. Din punctul acesta va fi mai bine ca pe Dunăre, dar voi plăti un tribut foarte mare şi anume acela că, datorită temperaturii apei mai ridicate, apar aligatorii.

Dan Izvoreanu: — Tu vei înfrunta nişte pericole reale. Fără să folosesc cuvinte mari, cred că la un moment dat îţi vei pune şi viaţa în pericol înotând în asemenea ape. Cum te vei feri de pericolele pe care le vei întâlni pe parcursul înotului?

Avram Iancu: — Este un pericol real, totuşi eu tind să cred că este un pericol potenţial. Nu este unul foarte grav, pe care să îl întâlnesc la fiecare pas. Totuşi ceilalţi doi care au înotat fluviul Mississippi au scăpat nevătămaţi. Bineînţeles că ei au avut acest avantaj al vitezei ceva mai mari şi a protecţiei costumului de neopren, totuşi în faţa aligatorilor nu constituie o protecţie vitală. Şi iată că totuşi au reuşit. Eu sper să reuşesc de asemenea. Bineînţeles că ne-am gândit la câteva metode, cea mai importantă metodă va fi aceea că vom tranşa nişte carcase de animale domestice şi dacă voi fi atacat, se vor arunca înaintea prădătorilor aceste bucăţi de carne în speranţa de a-mi da un răgaz pentru a putea ieşi din râu.

Dan Izvoreanu: — În altă ordine de idei, ştiu că în scurt timp vei lansa un film despre expediţia ta de anul trecut de pe Dunăre; o peliculă care se numeşte SW!M, pe care o vei prezenta publicului în mai multe oraşe din ţară.

Avram Iancu: — Da, inclusiv la Cluj îmi doresc să facem această lansare în 17 mai. Din câte am simţit, foarte mulţi fani aşteaptă acest film care a imortalizat această călătorie unică de pe Dunăre. Până când să plec la Mississippi îmi doresc să fac un turneu de lansare a filmului în câteva oraşe, iar acest turneu cu siguranţă va cuprinde şi acest minunat oraş din Ardeal, Cluj-Napoca.

Dan Izvoreanu: — Pregătim prezentarea filmului tău la noi la Radio Cluj, în sala de concerte transformată pentru această ocazie într-o sală de cinematograf, undeva în jurul datei de 24 mai. Până atunci îţi doresc mult succes cu pregătirea!

 

Dan Izvoreanu/Andrea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

 

Împarte cu prietenii tăi

Apreciază:

Apreciază Încarc...
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Etichete:
Tinerii din Pata Rât în Tranzit spre o viață în culori
Reportaje marți, 23 aprilie 2024, 16:22

Tinerii din Pata Rât în Tranzit spre o viață în culori

50 de adolescenți, majoritatea veniți din Pata Rât, au explorat orașul în căutare de subiecte pentru atelierele Tranzit Visual Lab. O viață...

Tinerii din Pata Rât în Tranzit spre o viață în culori
Ia cu lingura de lemn!
Reportaje luni, 22 aprilie 2024, 16:09

Ia cu lingura de lemn!

E un curent mai răspândit la alții decât la noi, dar și în România sunt aproximativ 1.500 de împătimiți al căror hobby este realizarea...

Ia cu lingura de lemn!
Cărți scrise de copii pentru copii
Reportaje sâmbătă, 20 aprilie 2024, 06:00

Cărți scrise de copii pentru copii

Invitați la eveniment au fost prof. dr. Vasile Flueraș , scriitorul Horia Corcheș și editorul Bianca Mereuță de la Editura Singnatura.  ...

Cărți scrise de copii pentru copii
Ciprian Lupu va participa la 3 etape ale Campionatului European de Raliuri
Reportaje vineri, 19 aprilie 2024, 06:00

Ciprian Lupu va participa la 3 etape ale Campionatului European de Raliuri

Anul acesta are de gând să crească miza şi să participe la 3 etape ale Campionatului European.    Ciprian Lupu, singurul pilot de curse...

Ciprian Lupu va participa la 3 etape ale Campionatului European de Raliuri
Reportaje joi, 18 aprilie 2024, 15:38

Povestiri terapeutice despre tămăduire, semnate de psihiatrul clujean Doina Cosman

Cartea semnată de Doina Cosman, prof. univ. la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, medic primar...

Povestiri terapeutice despre tămăduire, semnate de psihiatrul clujean Doina Cosman
Reportaje joi, 18 aprilie 2024, 13:37

”Scandalul de azi, de ieri și de mâine” – teatru radiofonic realizat de copii

Este vorba de un spectacol de teatru radiofonic, creat de elevii de la Cercul de Teatru.   Proiectul educațional își propune să le prezinte...

”Scandalul de azi, de ieri și de mâine” – teatru radiofonic realizat de copii
Reportaje miercuri, 17 aprilie 2024, 15:16

Programul Național de Transplant Hepatic la Cluj

Acest proiect marchează începutul unei noi etape în îngrijirea pacienților cu afecțiuni hepatice grave.   Institutul de Gastroenterologie...

Programul Național de Transplant Hepatic la Cluj
Reportaje duminică, 14 aprilie 2024, 00:00

Ovi D Pop, cel mai premiat artist fotograf din Oradea

FIAP Best Author la un Salon Internațional de Fotografie este unul dintre cele mai râvnite premii pentru un artist în domeniu. Fotograful orădean...

Ovi D Pop, cel mai premiat artist fotograf din Oradea