Singur pe stradă

Articol editat de , 2 februarie 2015, 10:33

copii pe strada

V-aţi pus vreodată problema, ca părinţi, de la ce vârstă aţi putea să vă lăsaţi copilul singur pe stradă?

O familie a fost pusă sub cercetare sub acuzaţia de neglijare a copiilor. În vârsta de zece si aproape şapte ani, fraţii au fost lăsaţi sa vină acasă singuri de la locul de joacă, de la un kilometru si jumătate distanţă, într-o sâmbătă după-masă.

S-a întâmplat de curând, în America. În România, câte bordeie, atâtea…obiceiuri. În general, însă, părinţii nu par să se grăbească să îşi lase copiii singuri pe stradă.

Un tată care îşi aşteaptă copilul, în clasa pregătitoare, să iasă de la ore îmi spune că nu şi-a pus încă problema să îl lase singur pe stradă. „Cred ca asta vine cumva de la sine”, spune el.

Alţi părinţi spun că şi-ar lăsa copiii singuri din clasa a cincea, de la 11-12 ani, pentru că, la o vârstă mai mică, copilul e „aerian” (neatent). Unii părinţi avansează vârsta de 14, sau chiar18 ani (această din urmă cifră mi-a fost dată pe jumătate în glumă, dar pe jumătate în serios!). Motivele de îngrijorare ale părinţilor sunt maşinile, „oamenii răi”, drogurile…

O bunică evocă vremurile când copiii plecau la şcoală cu cheia la gât încă din clasa întâi. Există şi părinţi care se încumetă să îşi lase copiii singuri mai devreme. Dar să vezi doi fraţi care vin împreună, singuri, la grădiniţă, ce-i drept, de la o distanţă nu prea mare de casă, e o imagine puţin obişnuită.

Îngrijorările părinţilor sunt confirmate de învăţătoarea Maria Aurelia Mircea de la Liceul „Onisifor Ghibu” din Cluj, care crede că, datorită „vremurilor în care trăim”, copiii ar trebui supravegheaţi cât mai mult timp, chiar până în clasele gimnaziale. Ea spune că o parte dintre elevii ei încep să vină singuri la şcoală în clasa a treia sau a patra, dar sub o anumită supraveghere, de la o oarecare distanţă sau prin telefon.

Legislaţia românească nu precizează vârsta de la care copiii pot fi lăsaţi neînsoţiţi de un adult pe stradă, acasă, sau în diferite situaţii. Alina Chiorean, şef serviciu la Directia de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Cluj, sugerează că un reper posibil ar fi vârsta de 10 ani, vârstă la care părerea unui copil poate fi luată în considerare în instanţa de judecată.

În funcţie de nivelul de dezvoltare psiho-emoţională a copilului, fiecare părinte poate hotărî care e momentul în care copilul e pregătit să rămână singur, spune Alina Chiorean.

„Sunt o serie de întrebări pe care părintele poate să le adreseze copilului, o serie de recomandări. E de dorit ca părintele să evalueze foarte bine modalitatea de reacţie a copilului atunci când e confruntat cu faptul că va rămâne singur acasă sau că va merge singur pe stradă”, explică Alina Chiorean.
Ea îmi mărturiseşte că şi-a lăsat fiul, în vârstă de 9 ani, singur acasă de câteva ori, preţ de 10-15 minute, dar că încă nu îl lasă singur pe stradă.

Între dorinţa de protecţie şi nevoia de independenţă, decizia cea mai bună va fi luată, în final, de părinţi, ţinând cont de părerea copilului, pregătit să înfrunte de unul singur pericolele ale străzii.

Ioana Bindea