Filmul de weekend: Umberto D.

Uneori simt nevoia să mă întorc la filmele clasice. Mi se întîmplă cel mai adesea după o porţie zdravănă de filme noi, de parcă s-ar impune o cură de dezintoxicare. E utilă dacă încă mai ştiţi să vă bucuraţi de o poveste simplă şi aveţi răbdare să urmăriţi secunde-n şir pe ecran ticăitul unui ceas, curgerea firului de apă de la robinet sau clădirile ce vă trec prin faţa ochilor în vreme ce personajul merge cu autobuzul.

Le găsiţi pe toate în Umberto D. portretizat magistral de Vittorio de Sica. Filmul este alb negru, din 1952, dar pelicula a fost restaurată şi îl găsiţi pe internet la calitate high definition.

Umberto Domenico Ferrari este un pensionar care are doar un cîine, o firavă legătură de prietenie cu o servitoare şi bani insuficienţi pentru a-şi plăti chiria pentru camera plină de furnici în care locuieşte. Ca s-o scoată la capăt cu proprietara, îşi vinde la început ceasul şi cărţile, mai apoi este gata să cerşească, pentru ca în cele din urmă să creadă că numai sinuciderea îl poate scăpa de necazuri. Dar nu se va ajunge la asta, pentru că, aşa cum spune Vittorio de Sica în alt film, Hoţii de biciclete, toate au pe lumea asta o soluţie, mai puţin moartea.

Ceea ce la prima vedere pare a fi doar o dramă cu accente sociale ce prezintă, ca alte filme ale lui de Sica, problemele Italiei în perioada de după război, este de fapt unul dintre cele mai emoţionante studii de caracter din cinematografie. Remarcabil este şi faptul că interpretul din rolul principal, Carlo Battisti, nu era actor profesionist, ci profesor la Universitatea din Florenţa.

Se spune că Umberto D. era preferatul lui Vittorio de Sica, de altfel este dedicat tatălui său. În 2005 Time Magazine l-a inclus în topul cu cele mai bune 100 de filme din lume.

Pînă data viitoare şi eu vă doresc să vedeţi doar filme bune.

Anca Mureşan Bota