Altele din Știri:
Vremea se va răci începând de luni, 13 octombrie, astfel că valorile termice vor fi mai mici decât normalul perioadei. Sudul şi sud-vestul...
BNR lansează o monedă de argint care marchează 145 de ani de la naşterea lui Constantin Tănase. Potrivit unui comunicat al băncii, aversul...
Astfel, doar 43% dintre cei intervievați consideră că reintroducerea stagiului militar obligatoriu ar fi o idee bună. Tot potrivit...
Sistemul european de control electronic va înlocui până în primăvara anului viitor ştampilele din paşaport cu înregistrarea electronică a...
Deși par a fi recuzită, aceste bancnote sunt clasificate oficial ca mijloace de contrafacere de către Banca Centrală Europeană, din...
Oradea a fost în sărbătoare vineri seara, odată cu debutul ediției 2025 a festivalului FestiFall. Centrul orașului s-a umplut de oameni...
Jandarmii au intervenit vineri, 10 octombrie, pe strada Drumul Cetății, unde femeia, în vârstă de 57 de ani, a incendiat saltele, cauciucuri,...
Accesul în zona afectată rămâne interzis, iar autoritățile locale vor acorda asistență persoanelor și gospodăriilor situate în aval de...
Potrivit meteorologilor, până la ora 23:00, în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură vor fi intensificări ale vântului cu viteze...
Trei autoturisme au fost implicate în evenimentul rutier în urma căruia un bărbat și-a pierdut viața, iar alte șase persoane au fost...
Orădenii se pregătesc pentru unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului. De vineri, 10 octombrie, începe Oradea Festifall 2025....
De vineri, 10 octombrie, până în 17 octombrie, românii pot subscrie într-o nouă emisiune de titluri de stat Fidelis, în lei şi în euro, prin...
În luna europeană a securităţii cibernetice, specialiştii în tehnologie atrag atenţia asupra metodelor de fraudare: de la mesaje, care par să...
Confederația Sindicală "Cartel Alfa" solicită intervenția președintelui Nicușor Dan în cazul restanțelor salariale din sistemul de...
Meteorologii au emis, vineri, 10 octombrie, două atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului, valabile pe parcursul zilei de...
În ultimele săptămâni, judeţul Cluj a fost scena mai multor accidente rutiere grave, intens mediatizate. Dincolo de consecinţele dramatice...
Administrația Bazinală de Apă Crișuri desfășoară lucrări de curățare a albiei Văii Nimăiești, în zona centrală a municipiului Beiuș....
Oradea a fost astăzi în centrul atenției europene. O delegație de nivel înalt din partea Comisiei Europene și a Agenției de Dezvoltare...
Google anunță disponibilitatea în România și pentru limba română a „Modului AI”, o nouă funcționalitate în motorul Google Search, care...
Aeroportul Internațional Sibiu devine, începând de duminică, 12 octombrie, primul aeroport din România care implementează noul Sistem de...
Autorităţile statului îşi bazează deciziile legate de vreme pe avertizările meteorologilor, a declarat joi, 9 octombrie, şeful Departamentului...
Au fost câteva săptămâni mohorâte acestea, cu un cer care parcă a uitat să se limpezească de nori. Tocmai de aceea e plăcut să ne amintim...
Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice s-a micşorat cu aproape 35.000, în august comparativ cu luna iulie,...
Circulaţia pe DN7C - Transfăgărăşan a fost închisă, temporar, miercuri dimineață, 8 octombrie, începând cu ora 10:00, de la Piscu Negru...
Tinerii din Alba aflați în căutarea unui loc de muncă sunt așteptați în 10 octombrie la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, anunță...
Lipsa apei potabile continuă să afecteze viața de zi cu zi a celor 40.000 de locuitori din Târnăveni și din comunele limitrofe, la aproape o...
Stratul de zăpadă la Vârful Omu măsoară aproape o jumătate de metru. Zăpada are acolo cea mai mare înălțime din țară, 41 de cm, potrivit...
Un ciclon care vine dinspre Marea Mediterană va ajunge marți, 7 octombrie și pe teritoriul național, aducând precipitații care vor depăși în...
O femeie în vârstă de 70 de ani a decedat în urma unui accident produs luni seară, 6 octombrie, între o ambulanță și un autoturism între...
În România, mii de copii din centre de plasament sau medii vulnerabile duc o luptă zilnică pentru accesul la educație, încredere și sprijin...
Păcat că avem un cer cam noros în această săptămână, pentru că pierdem o ocazie de a face câteva fotografii interesante cu care să ne...
Mai multe bombe au fost descoperite pe un teren din apropierea stației de autobuz din localitatea Roit, comuna Sânmartin. În după-amiaza zilei...
Obezitatea la animalele de companie nu este o problemă nouă, însă cazurile sunt în creștere, atrag atenția medicii veterinari. Specialiștii...
5 persoane au fost transportate la spital, în urma unui accident rutier care a avut loc, astăzi, la ieșirea din Turda spre Alba Iulia și în care...
O informare meteo fără cod arată că începând din această noapte aria precipitațiilor se va extinde dinspre sud-vest către tot teritoriul....
Drumul Naţional 67C Transalpina rămâne închis circulaţiei între Rânca şi Obârşia Lotrului până mâine la ora 12, chiar dacă...
Două proiecte dedicate activităților educaţionale și sportive pentru copii vor fi implementate de Primăria Baia Mare. Ambele au...
Râul Săsar, care traversează municipiul Baia Mare, a fost poluat accidental cu o substanță încă neidentificată, a informat, vineri, 3...
Un turist din Bucureşti, rătăcit în Munţii Făgăraşului, la peste 2.000 de metri altitudine, a fost salvat, în cursul nopţii, de...
În zona montană înaltă din zece județe cad precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. La Bâlea Lac, în Munții Făgăraș, se...
Statuia lui Iancu de Hunedoara de pe Turnul Buzdugan al Castelului Corvinilor a fost demontată, pentru prima oară în 152 de...
O atenționare de călătorie în Italia a fost emisă, joi, 2 octombrie, de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), în contextul în care, în...
Pe 1 octombrie, a luat startul cea de-a XII-a ediție a Ștafetei Veteranilor – cel mai amplu proiect de educație patriotică și voluntariat...
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului va sluji la Bucureşti, alături de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, la...
Stratul de zăpadă a ajuns să măsoare 11 cm la Bâlea Lac, la 2.000 de metri altitudine, în Munții Făgăraș și continuă să...
AnimaWings triplează numărul de zboruri interne, adăugând 66 de curse săptămânale noi către 5 colţuri ale României Compania...
Pompierii sunt solicitați tot mai des la incendii de locuințe, odată cu scăderea temperaturilor. Frigul a dus la pornirea sobelor și...
A început etapa de preînscriere în programul TechAssist, prin care persoanele cu dizabilități pot obține vouchere de până la 8 mii de euro...
Stratul de zăpadă măsoară şapte centimetri la Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine, în Munţii Făgăraş, unde este posibil să...
Kilometri noi de autostradă aduc nu doar un carosabil bun, ci și sisteme inteligente de monitorizare a traficului care să vină în ajutorul...