Ne apropiem încet-încet de venirea Perseidelor, pe care le putem admira în fiecare an la începutul lunii august. Totuşi, până atunci mai...
Ediția a XVI-a a Festivalului ICon Arts Transilvania aduce peste 200 de artiști din întreaga lume în concerte și ateliere...
18 focare de pestă porcină africană, dintre care 17 la porcii domestici şi unul la mistreţ, au fost confirmate până în prezent în...
Ploile și instabilitatea atmosferică se mențin pe teritoriul României cel puțin până la începutul săptămânii viitoare. Meteorologul...
40 de gospodării din patru localităţi sălăjene au fost inundate azi-noapte ca urmare a precipitaţiilor abundente ce au dus la importante...
Loturile 3 și 4, dintre Aiud și Turda, ale Autostrăzii 10, ar putea fi deschise până la mijlocul săptămânii viitoare. Executantul...
Cei mai buni pompieri din județele Bistrița Năsăud, Cluj, Maramureș, Sălaj și Satu Mare, vor participa la etapa zonală a Concursurilor...
Peste 300 de copii s-au născut, în ultimii 18 ani, prin fertilizare in vitro la Clinica de Ginecologie 1 din Cluj-Napoca. Unitatea...
A început asfaltarea drumului judeţean 109D Sic – Coasta – Vişea din județul Cluj. Autoritățile spun că această investiție...
Căutările directorului APIA Cluj dispărut pe lacul Beliș-Fântânele au fost reluate, în această dimineață, miercuri, 25 iulie, de o...
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au demarat în 23 iulie o campanie de informare şi prevenire a accidentelor...
Guvernul României a alocat încă 1,1 milioane de lei pentru reabilitarea infrastructurii locale distruse de inundații în...
Un angajat al unei firme de construcţii a murit după ce a fost înţepat de viespi, în comuna Pericei, din judeţul Sălaj, unde efectua o...
Un maramureșean a primit distincţia “Poliţistul de frontieră al anului 2018”. Este vorba despre Subinspector de poliţie Lazăr...
Procesul în cazul incendiului din clubul bucureştean Colectiv s-ar putea relua de la zero. Dosarul va fi repartizat unui alt judecător de...
Solicitările pentru restituirea taxei auto mai pot fi depuse până la sfârşitul acestei luni, în baza unei cereri. Cererile trebuie să...
Dosarele celor patru candidaţi care au intrat în cursa pentru preluarea conducerii DNA îndeplinesc condiţiile impuse de procedura de...
Referendumul pentru modificarea Constituţiei în sensul redefinirii familiei, va fi organizat în 30 septembrie sau în prima duminică din...
Ne mai desparte o săptămână de Festivalul UNTOLD, care se desfășoară la Cluj-Napoca. Ce măsuri ia municipalitatea pentru ca...
Muzeul de Artă Cluj Una dintre cele mai reprezentative clădiri monument istoric din Cluj-Napoca, palatul Banffy ce găzduiește Muzeul de Artă...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Vișeu de Sus au descoperit, ascunse într-un autoturism, componentele unui arme de...
Sindicatul Naţional Sport şi Tineret, afiliat la Federaţia Publisind şi membru al Blocului Naţional Sindical, a anunţat, marți, 24 iulie,...
Întâlnirea Națională a Tineretului Catolic - cel mai important eveniment al tinerilor catolici din România, va fi găzduit de Satu Mare în...
Un focar de pestă porcină africană a fost confirmat în județul Sălaj. Cadavrele a doi porci mistreţi au fost găsite într-o pădure...
O armă letală, muniţia şi o lunetă, precum şi cinci trofee de căprior şi cerb şi mai multe kg de carne de vânat au fost ridicate de...
Ludovic Orban Opoziţia critică bilanţul primelor şase luni de guvernare prezentat luni, 23 iulie, de premierul Viorica...
Circulaţia rutieră a fost afectată pe Transfăgărăşan din cauza căderilor de pietre. Ploile abundente au provocat desprinderea de...
Consilierii de probațiune din Maramureș au încetat greva, ca urmare a discuțiilor purtate cu reprezentanții Ministerului Justiției, cei ai...
Staţia noastră de radio intră în revizie tehnică, marţi, 24 iulie 2018, pe 95,6 FM până la ora 16:00. Nu întrerupem emisia, ne puteţi...
Viorica Dăncilă Investiţiile publice au crescut cu peste 50% în primul semestru, a afirmat luni, 23 iulie, premierul Viorica Dăncilă, la...
Patru dosare de candidatură au fost depuse în cadrul procedurii de selecţie a viitorului Procuror Şef al DNA. Doi dintre candidaţi...
Festivalul Electric Castle își închide, porțile după 5 zile cu peste 300 de artiști și peste 210.000 de participanți care au animat...
Şcoala generală din Almaşu Mare, o comună de lângă Zlatna, a fost afectată luni, 23 iulie, de un incendiu provocat de un...
Wonderland Bistriţa Primăria Bistrița continuă să aloce bani pentru pârtia de schi din complexul Wonderland care a funcționat doar zece...
Nu contează că ești tânăr sau puțin trecut de vârsta tinereții, dacă nu știi să stăpânești o bicicletă și ai nevoie de ajutor,...
Municipiul Satu Mare dispune, începând cu această vară, de un Registru al Spațiilor Verzi - sistem informaţional geografic complex care...
Un miner de la Cariera Peşteana Nord, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, a murit, luni, 23 iulie, după ce a fost prins de banda care...
Cincisprezece autobuze hibrid vor fi achiziționate de Primăria Satu Mare până la sfârșitul acestui an. Primarul Kereskenyi Gabor...
Felix Bănila Procurorul Felix Bănilă este noul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi de...
Șoferii de camioane așteaptă peste 150 de minute la punctul de trecere a frontierei Petea din județul Satu Mare. Conducătorii auto spun...
Mai exact, pe Calea Aradului, la intersecția centurii Oradea cu direcția Arad-Deva. Drumul va fi amenajat de-a lungul șoselei de centură,...
Strategia de dezvoltare a orașului Oradea pe termen mediu și lung are în vedere dezvoltarea unui centru intermodal pentru asigurarea...
Staţii de epurare nefuncţionale la Zalău, din cauza numărului redus de abonaţi la serviciile de apă şi canalizare. Autorităţile...
Un bărbat de aproximativ 60 de ani a murit azi-noapte, lovit de un autoturism condus de un tânăr de 27 de ani, pe DN 19 A, în Satu...
Bătaie între două grupări rivale de romi la Satu Mare. Străzile cartierului Sătmărel au fost transformate duminică, 22 iulie 2018,...
Doi oameni au murit, unul dintre ei fiind atacatorul, și cel puțin 13 au fost răniți, aseară, în urma unor împușcături în...
Ministrul justiţiei, Tudorel Toader, a confirmat pentru Radio România că nu s-a depus încă nicio candidatură la selecţia organizată în...
Zile internaţionale sau mondiale sunt celebrate cu duiumul. În fiecare zi avem motiv să sărbătorim câte ceva. Uneori celebrăm mai multe...
Doi angajaţi ai Carierei Pinoasa din cadrul Complexului Energetic Oltenia au fost răniți, sâmbătă, in urma exploziei unui panou...
Pe fondurile de vânătoare din județul Satu Mare, aflate deja în carantină, au mai fost confirmate alte patru cazuri de pestă porcină....