Un tânăr de 21 de ani, din Rusciori, județul Sibiu, care nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, a intrat cu...
6 ore s-au luptat azi noapte pompierii cu flăcările în localitatea Valea Florilor, comuna Ploscos. Până la sosirea pompierilor,...
Educația ne unește, este documentul prezentat vineri, 12 aprilie, la Satu Mare, de ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, în cadrul unei...
Zona „La Terenuri” din cartierul clujean Mănăștur va fi transformată în bază sportivă și de agrement, după modelul celei din...
O parte din traseul Via Transilvanica a fost ecologizat de voluntarii Asociației Tășuleasa Social. Ei au strâns gunoaiele adunate în timpul...
Sute de tiruri cu zeci de mii de tone de legume şi fructe perisabile sunt blocate de peste 24 de ore în ţară, din cauza unor...
Parlamentul European îşi menţine susţinerea pentru numirea în funcţia de procuror-şef european a fostei şefe a DNA Laura Codruța...
Accident rutier grav în Bobâlna. Două autoturisme au intrat în coliziune în această dimineață (n.n. sâmbătă, 13 aprilie 2019), în...
Turiștii și orășenii care vor să cunoască bucătăria tradițională din județul Cluj vor avea ocazia să o facă în cursul unor vizite...
Un eveniment inedit dedicat Zilei Pământului va fi organizată sâmbătă, 13 aprilie, de Agenția pentru Protecția Mediului din Satu Mare în...
O tânără în vârstă de 24 de ani, din Marea Britanie, a decedat după ce s-a răsturnat cu ATV-ul în zona comunei clujene Mărgău, a...
Șase noi echipamente și aparaturi medicale ultramoderne, de ultimă generație, au intrat în dotarea a două unități sanitare clujene,...
Peste 700 de locuri de muncă sunt oferite vineri, 12 aprilie, la Satu Mare, în cadrul bursei generale a locurilor de muncă. Bursa este...
A șasea săptămână de proteste a greviștilor de la Electrolux Satu Mare, se încheie vineri, 12 aprilie, cu o noutate. Conducerea fabricii a...
O atenţionare de ploi şi instabilitate atmosferică este valabilă în toată ţara până luni dimineaţa, 15 aprilie. Meteorologii...
Aproape 33.000 de locuri de muncă sunt disponibile, în ţară, în cadrul Bursei Generale a Locurilor de Muncă, eveniment organizat vineri, 12...
O firmă de încălţăminte din Tinăud nu şi-a mai putut plăti salariile celor 160 de angajaţi ceea ce a condus la un protest spontan. Din...
Peste 50 de kilograme de pești morți au fost descoperiți, joi, 11 aprilie, pe pârâul Pețea din Oradea de către angajații Administrației...
Uniunea Europeană a prelungit cu 6 luni termenul limită pentru retragerea Marii Britanii din blocul comunitar. Guvernul britanic, care...
UPDATE: PSD susţine că tratamentul unor colegi din Partidul Socialiştilor Europeni, care au făcut trimitere la situaţia statului de...
Ecaterina Andronescu Ministrul Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, va fi prezentă vineri, 12 aprilie, la Satu Mare. În cadrul unei...
Produs de Cluj, cel mai fain târg din Ardeal, poposește timp de trei zile la Satu Mare. Târgul se va desfășura în intervalul 12-14 aprilie,...
Peste 120 de persoane de pe Valea Bârgăului riscă să rămână fără păduri dacă nu vor prezenta documente din care să reiasă că sunt...
22 de agenţi economici din Sălaj pun la dispoziţia şomerilor din judeţ peste 230 de locuri de muncă, în cadrul bursei generale, care va...
Zeci de sătmăreni au primit îngrijiri medicale la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean, după ce au fost înțepate de...
Aproape o mie de angajaţi ai căilor ferate protestează în faţa Ministerului Transporturilor. Ei solicită aprobarea urgentă a Statutului...
Jumătate dintre elevii care frecventează şcoala din cartierul bistriţean Sigmir se expun zilnic pericolului mergând pe marginea drumului...
Klaus Iohannis UPDATE: ora 19.00 La Palatul Cotroceni au avut loc joi, 11 aprilie, consultări, convocate de preşedintele Klaus Iohannis, pe...
Nu o dată am auzit pe câte cineva spunând: ”în timpul liber îmi închid și celularul, ca să nu mai știu de serviciu”. Nu la fel a...
Kereskenyi Gabor Primarul municipiului Satu Mare le cere directorilor de școli și grădinițe să se implice mai mult în asigurarea ordinii...
În 12 aprilie încep înscrierile în programele Rabla Clasic şi Rabla Plus, a anunțat Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu. În acest...
CCR a amânat pentru joi, 11 aprilie, pronunţarea în cazul conflictului juridic între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe...
Un pensionar în vârstă de 58 de ani din capitală a străbătut pe jos distanţa de aproximativ 500 de km dintre Bucureşti şi Cluj-Napoca,...
Ultimele două centre de plasament din județul Satu Mare vor fi desființate, iar cei 60 de copii găzduiți în acestea vor fi mutați în case...
UPDATE, ora 16:00 Toţi candidaţii la şefia Parchetului General au fost respinşi. Prin urmare, Ministerul Justiţiei va relua procedura de...
PNL a depus miercuri,10 aprilie, la Camera Deputaţilor, o moţiune simplă împotriva ministrului energiei, Anton Anton. Moţiunea, cu titlul...
Un bărbat de 75 de ani a fost găsit fără suflare miercuri dimineață, 10 aprilie, într-un canal colector. Primele cercetări au arătat...
Seceta si lipsa sistemelor de irigaţii creează probleme mari în Sălaj, spun oficialii Direcției Agricole și fermierii. În unele zone,...
Evenimentul public „Sâmbăta Experimentelor” e organizat, pentru a zecea oară, de Facultatea de Fizică a Universității Babeș-Bolyai, cu...
130 de pachete consistente cu alimente și produse de strictă necesitate vor ajunge la bătrâni, dar și la familiile nevoiase în 13 și 14...
O nouă campanie de ecologizare va avea loc sâmbătă, 13 aprilie de la ora 9,30, în muncipiul Sebeș. La acțiune vor participa și elevii...
Elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, se pot înscrie până în 19...
Peste 100 de indicatoare de pe Via Transilvanica au fost rupte sau furate, anunță Asociația Tășuleasa Social pe Facebook. Potrivit...
Zsoldos Janos Un coș cu flori și o diplomă de onoare, i-au fost oferite de conducerea Primăriei careianului Zsoldos Janos, la împlinirea...
La Spitalul Județean din Oradea a avut loc, marți, 9 aprilie, prima operație de prelevare de organe din acest an. O echipă de medici din...
Transalpina, Rânca-Obârșia Lotrului Angajaţii Secţiei Drumuri Naţionale au început, marți, 9 aprilie, deszăpezirea pe Transalpina, pe...
Două servicii având drept scop încurajarea îmbătrânirii active, vor fi puse la dispoziția vârstnicilor din Satu Mare prin intermediul...
Iniţiativa legislativă de revizuire a Legii fundamentale, care aparţine USR, intutulată „Fără penali în funcţii publice”, respectă...
O femeie în vârstă din comuna sibiană Răşinari a fost înşelată marți, 9 aprilie, cu 10.000 de lei, prin metoda...
Augustin Lazăr Procurorul general Augustin Lazăr a declarat, marți, 9 aprilie, că nu are nicio emoţie privind verificarea pe care CNSAS o...