Au fost dezbateri-maraton în Parlament, pe legea bugetului de stat, care s-au prelungit până spre dimineaţă. Senatorii şi deputaţii au...
Informațiile privind interzicerea slujbelor pascale în Israel și presupusa închidere a Mormântului lui Hristos sunt FALSE, atenționează...
Gabriela Ruse s-a calificat în manșa secundă a turneului de tenis de la Miami, competiție dotată cu premii în valoare totală de peste 9,4...
Echipa națională de handbal masculin a României a învins, joi seară, 19 martie, reprezentativa Turciei, cu scorul de 37-32, într-un meci din...
Peste 100 de familii vulnerabile din comuna Uriu vor beneficia de panouri fotovoltaice gratuite, după ce administrația locală a atras fonduri...
Meteorologii au emis prognoza pentru luna aprilie. Astfel, principalul fenomen va fi reprezentat de ploi, care vor fi în exces în unele...
Un prim lot al Centurii Metropolitane a Clujului a fost scos la licitație, iar firmele interesate au la dispoziție 75 de zile pentru depunerea...
Ana Blandiana, autoarea acestei cărți de poezii s-a născut în anul 1943 la Timișoara, și a urmat studii de filologie la Cluj. A scris poezii...
În sezonul cald, grădinăritul devine una dintre activitățile preferate ale multor oameni. Totuși, chiar și în propria curte există reguli...
Primăvara oportunităților profesionale va începe la Cluj-Napoca cu ediția aniversară de 20 de ani a Târgului de Cariere. Evenimentul va avea...
Echinocţiul de primăvară are loc vineri, 20 martie 2026, la 16:46. Odată cu echinocţiul de primăvară în emisfera de nord începe...
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” din Sibiu marchează Ziua Mondială a Sindromului Down printr-un eveniment special dedicat...
Comuna Hoghilag din județul Sibiu face un pas important în educație și devine prima din România care are două școli smart. Joi, 19...
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) îndrumă consumatorii, în calitate de pasageri aerieni, să manifeste prudență...
Liderii UE prezenţi la Consiliul European de la Bruxelles nu au reuşit să îl convingă pe premierul ungar Viktor Orban să renunţe la blocarea...
Piaţa carburanţilor din România este stabilă şi funcţională din punct de vedere al aprovizionării şi al accesului la marfă, gradul de...
Un tânăr de 23 de ani din judeţul Alba a fost reţinut pentru înşelăciune, după ce ar fi pretins şi primit zeci de mii de lei de la mai multe...
Zona Parcului Etnografic „Romulus Vuia” și Pădurea Hoia din Cluj-Napoca va fi revitalizată printr-o investiție de peste 6,6 milioane de euro...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, anunţă creşterea cu 400 de milioane de lei a bugetului pentru compensarea medicamentelor din...
Gabriela Ruse va evolua, în această noapte, în prima manșă a turneului de tenis de la Miami, competiție dotată cu premii în valoare totală...
Primarul Bistriței, Gabriel Lazany, a anunțat că municipalitatea începe o serie de acțiuni de verificare a construcțiilor amplasate ilegal pe...
Spectacole deosebite pentru cei mici de Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret (20 martie) și Ziua Marionetei (21...
Contribuabilii mai au la dispoziţie doar 11 zile pentru a beneficia de bonificaţia de 10% acordată la plata impozitelor şi taxelor locale....
SCM Zalău și CSM Arcada Galați au obținut victorii în prima manșă a semifinalelor Cupei României la volei masculin. Ardelenii s-au...
Încă din toamna lui 2024, la nivel european, cetățenii sunt sfătuiți de către autorități să își facă provizii, să achiziționeze...
România va fi reprezentată la Campionatele Mondiale de Atletism în sală de un format din cinci sportivi specializați în probele de sărituri...
Secretarul general NATO, Mark Rutte, și președintele României, Nicuşor Dan, spun că în acest moment țara noastră se bucură de cea mai bună...
Invitatul lui Dan Moșoiu la Serile Radio Cluj este istoricul Ottmar Trașcă. Astăzi, un nou episod, ultimul din 2025, dintr-un serial radiofonic...
Invitatul lui Dan Moșoiu la Serile Radio Cluj este istoricul Ottmar Trașcă. Astăzi, un nou episod, ultimul din 2025, dintr-un serial radiofonic...
Invitatul lui Dan Moșoiu la Serile Radio Cluj este istoricul Ottmar Trașcă. Astăzi, un nou episod, ultimul din 2025, dintr-un serial radiofonic...
Toți cei 5 membri ai echipajului aflați la bordul remorcherului „Astana”, scufundat în Portul Midia, și-au pierdut viața....
Arbitrul Istvan Kovacs va conduce meciul dintre AS Roma şi Bologna din returul optimilor de finală ale Europa League. Partida este...
Discuţiile pe bugetul de stat s-au deblocat, comisiile de resort vor relua discuţiile la prânz. Şedinţa liderilor coaliţiei s-a...
Gazele naturale s-au scumpit cu 35%, joi dimineața, 19 martie, ajungând să depășească pragul de 70 de euro pe un megawatt-oră în Europa,...
Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” (ANMGD) invită melomanii clujeni la cea de-a cincea ediție a festivalului ENSEMBLE – Zilele...
De Ziua Mondială a Apei, pe 22 martie, Clujul va deveni scena unei aventuri neobișnuite, în care magia filmului se va împleti cu explorarea...
Fructele de aronia, considerate "cele mai sănătoase de pe Pământ", contribuie la protecţia sistemului cardiovascular, prin scăderea tensiunii...
Un tânăr ucrainean în vârstă de 28 de ani a fost găsit decedat pe munte, după o intervenție a salvatorilor montani desfășurată în cursul...
Pentru al cincilea an consecutiv, Clujul sărbătorește nașterea compozitorului Johann Sebastian Bach printr-un maraton muzical de o zi,...
CSM Oradea a fost învinsă, miercuri seară, 18 martie, de echipa maghiară BVSC Budapesta, cu scorul de 14-8, în deplasare, în prima manșă a...
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Cluj anunță că pe DN 17C, la kilometrul 53+800, pe sectorul de drum cuprins între...
Barcelona, Liverpool, Bayern Munchen și Atletico Madrid s-au calificat, miercuri seară, 18 martie, în sferturile de finală ale Ligii Campionilor...
De ce unele relații ne fac să ne simțim în siguranță, iar altele nu? În acest episod explorăm cum se construiește siguranța în relațiile...
Tragedie în Bistrița: O femeie și-a pierdut viața lovită de tren în zona Decebal! O dimineață obișnuită s-a transformat într-o scenă de...
BISTRIȚA-NĂSĂUD: Incendiu de proporții la Budacu de Sus. Focul a distrus două anexe gospodărești și a ucis mai multe animale de...
Pentru românii care trăiesc în Germania, factura de energie electrică nu e doar o cifră rece, ci un element al vieții cotidiene care poate...
Dezbaterile parlamentare asupra proiectului de buget pentru 2026 au fost suspendate în această seară, miercuri, 18 martie, fără să fie stabilit...
Vineri, 20 martie, de la ora 18:00, clujenii sunt așteptați la Biblioteca Județeană „Octavian Goga”, Secția pentru adolescenți, Calea...
Iranul a atacat din nou teritoriul Israelului şi a promis că va ţinti instalaţiile energetice din regiunea Golfului Persic, după ce aviaţia...
UPDATE, joi, 19 martie Incendiul de vegetaţie uscată şi pădure declanşat la marginea comunei Suciu de Sus - jud. Maramureș, a fost lichidat,...