„Ţigări umede” – poveşti de viaţă cu Dan Moşoiu
Dan Moşoiu
Articol editat de Carmen Sas, 4 octombrie 2018, 12:34 / actualizat: 8 octombrie 2018, 11:10
Dan Moşoiu
Articol editat de Carmen Sas, 4 octombrie 2018, 12:34 / actualizat: 8 octombrie 2018, 11:10
Doina Borgovan: Declar public, am citit cartea ta într-o după-amiază. Spune-ne un pic despre acest volum: cum ai ajuns la el?
Dan Moşoiu: Aveam emoţii dacă o să-ţi placă sau nu, pentru că prozele acestea vorbesc în marea lor majoritate despre primii ani ’90; sunt lucruri pe care probabil nu le cunosc cei de acum, bunăoară faptul că se vindeau ţigări la bucată în cafenele sau în restaurante. Sunt şi întâmplări de dinainte de 1990, una chiar din 22 decembrie 1989.
Cum am ajuns la aceste poveşti? Prin ’94-’95 eram redactor la un cotidian din Cluj, la Mesagerul transilvan; şi aveam o rubrică, se numea Termometrul de suflet. Acolo, într-o pagină şi jumătate, spuneam o poveste de viaţă. Nu erau neapărat proză: erau pastile, dar legate oarecum de realitate. Micile bucăţi de proză au stat foarte mulţi ani. Le-am preluat după o vreme, mi-am dat seama că aşa nu le pot publica. Le citise şi Radu Ţuculescu şi mi-a spus să le dau drumul, că sunt în regulă şi pot să apară. Dar nu eram foarte mulţumit de ele, aşa încât – iată – le-am lăsat vreo 20 de ani să dospească, să aştepte. Sigur că între timp mai luam câte-o bucată de proză şi o lungeam, adăugam carne pe ea, până când am simţit că acesta este ritmul: atât am avut de spus, nu mai este nimic de adăugat. Cam aşa a fost istoria.
Să mai spun că în urmă cu 15 ani, Mircea Petean anunţase exact cu acest titlu, „Ţigări umede”, cartea în programul lui editorial (pe vremea aceea editurile scoteau mici broşuri în care anunţau ce cărţi urmează să apară în anul respectiv). A anunţat un an, a anunţat al doilea an, pe urmă – desigur – şi-a luat gândul. Până la urmă l-am sunat acum câteva luni şi i-am spus că volumul este gata, apoi s-au întâmplat lucrurile foarte repede.
Doina Borgovan: Am sesizat la tine un talent special: în medii sordide găseşti poveşti foarte frumoase, de o mare candoare. Vine din experienţa ta de jurnalist sau ai o predilecţie pentru estetica urâtului?
Dan Moşoiu: Evident că multe întâmplări le-am trăit în calitatea mea de jurnalist. Sunt câteva proze care s-au născut din această experienţă. Restul cred că vine dintr-o aplecare înspre mediile acestea nu neapărat sordide, înspre mediile în care în general scriitorii le evită. Dar este şi un rod al lecturilor: mă revendic din prozatorii ruşi – cei clasici, dar şi cei contemporani -, în special prozatorii anilor ’50-’80 care au fost traduşi în România. Apoi din literatura română, evident, Slavici, Rebreanu, Marin Preda şi mulţi alţii.
Doina Borgovan: În general nu dai verdicte, nu pui concluzii, nu judeci; finalurile povestirilor tale sunt întotdeauna surprinzătoare, e ca şi cum ai întinde mănuşa: „Continuă tu povestea”.
Dan Moşoiu: Nu mai ştii ce se întâmplă mai departe: ce păţeşte personajul sau unde poate merge mai apoi povestea. Îmi plac finalurile acestea deschise care nu oferă soluţii, nu judecă, nu concluzionează. Drumul meu, al prozatorului, este până în faţa uşii, până când uşa s-a deschis. Ce este dincolo rămâne în imaginaţia cititorului.
Lucrând la volum mi-am redescoperit pofta de a scrie pe care o credeam cumva uitată, deşi de-a lungul anilor am pregătit mai multe manuscrise care aşteaptă să fie publicate (nu m-am învrednicit eu să le ofer spre publicare): două volume de poezii, dar şi altele de proză sau de reportaj. Am predat deja unei edituri o carte, rodul muncii mele la microfon ca să spun aşa. E o carte de dialoguri cu regretatul prozator Alexandru Vlad, se va numi Acordul fin. Sunt dialoguri pe care le-am realizat de-a lungul anilor la Radio Cluj. Mai am cartea de reportaje Viaţa la ţară, realizate tot aici şi publicate pe site-ul www.radiocluj.ro (sper să apară şi cartea aceasta anul viitor).
Doina Borgovan: O parte dintre povestirile acestea sunt plasate înainte de 1989. Eşti preocupat de cum era lumea şi cum era viaţa înainte de 1989?
Dan Moşoiu: Evident! Aveam 20 de ani în 1989, aşa încât inevitabil am trăit anii aceia: le-am prins ultima respiraţie (şi nu cea mai frumoasă). Sigur că sunt interesat de această perioadă, dar tot sub aspectul relaţiilor umane: ce făceau oamenii, cum gândeau, cum reacţionau, asta mă interesează.
Doina Borgovan: Mă întreb câte locuri au dispărut din imaginarul nostru (citind cartea ta de proză am vizitat restaurantul Someşu), o mulţime de locuri pe care doar noi ni le mai amintim.
Dan Moşoiu: Aşa este. Dar iată, ele au rămas vii în sufletele noastre. Că unele au dispărut este păcat pentru memoria culturală a Clujului. Cei de astăzi nu au de unde să ştie ce a însemnat Arizona pentru studenţii anilor ’90! Sunt locuri minunate la care cu siguranţă voi reveni în următoarele povestiri.
Doina Borgovan: Să vorbim un pic şi despre lansarea de astăzi.
Dan Moşoiu: La ora 14.00, în pavilionul acela special amenajat pentru evenimente din Piaţa Unirii, în cadrul Festivalului Internaţional de Carte Transilvania, vor vorbi despre volum Radu Ţuculescu (cel care a scris pe coperta a patra a volumului), criticul şi istoricul literar Victor Cubleşan (care cunoaşte şi el câteva proze, pentru că le-a mai publicat în revista Steaua, Tribuna sau Mişcarea literară) şi, evident, poetul şi editorul Mircea Petean.
Doina Borgovan / Andrea Nagy
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Din programul zilei de vineri, 26 aprilie, vă recomandăm lansarea volumului ”Jurnale elvețiene”, al Ioanei Bot, președinte de onoare al...
De la ora 10:30 Editura Ecou transilvan ne invită la lansarea volumelor de nuvele Chipul (volumul 11) și Călătoria (volumul 12) ale prozatorului...
Este vorba de povestea suprarealistă a lui Lewis Carroll, „Alice în Țara Minunilor”, montată de regizorul ungar Zsótér Sándor. ...
Lungmetrajul „Trei kilometri până la capătul lumii”, regizat de Emanuel Pârvu, și documentarul „Nasty”, despre viața...