Alexandru Stoica: românilor nu li se va dubla impozitul pentru balcoanele închise
Românii nu vor plăti taxe înzecite şi nici nu li se va dubla impozitul pentru balcoanele închise, a anunţat ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, care a subliniat că scopul statului trebuie să fie acela de a-i ajuta pe oameni să-şi pună actele în ordine, nu de 'a-i vâna' cu amenzi.
Articol editat de Cristian Zoicaș, 31 octombrie 2026, 14:57
El a susţinut că nu doreşte să pună oamenii pe drumuri după acte de acum 15 ani şi nici să-i oblige la cheltuieli costisitoare.
Stoica a completat că înţelege că la Codul Urbanismului s-a lucrat ‘pe repede înainte, fiind jalon PNRR’, dar a menţionat că asta nu înseamnă că nu se vor corecta situaţiile ‘aberante’.
‘Vom inventaria acum toate problemele care trebuie corectate şi vom trimite analiza Parlamentului, ca să existe o bază tehnică pentru modificarea legii.
Cât timp sunt ministru, mă voi asigura că legea va fi un sprijin pentru oameni, nu o obligaţie lipsită de logică şi total decuplată de realitate, care oricum generează măsuri imposibil de aplicat’, a transmis ministrul Dezvoltării.