Vaccinul antigripal este greu de găsit în farmaciile din județul Cluj
Situația este similară la nivel european. Care să fie cauza?
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 9 octombrie 2026, 12:55
Este criză de vaccin antigripal în farmaciile din județul Cluj, pe fondul incapacității producătorilor de a asigura necesarul de doze din această perioadă.
Procesul de vaccinare va putea fi reluat fără disfuncționalități în a doua jumătate a acestei luni, când importatorii vor asigura o nouă tranșă de vaccin antigripal.
Președintele Colegiului Farmaciștilor Cluj, Elena Dinte, precizează că situația este similară la nivel european și e cauzată de faptul că, în această toamnă, producția vaccinului antigripal a început mai târziu:
Elena Dinte: Situația aprovizionării este una generalizată la nivel european, referitor la vaccinuri. Până în acest moment, aproximativ 20% din necesar a fost distribuit în farmacii. Bineînțeles, este o cantitate insuficientă, ne așteptăm ca după data de 15 să primim cantitățile estimate a fi necesare. Pentru copii există vaccinul Fluence, intranazal. Este disponibil acum în farmacii.
Din informațiile pe care le dispunem, producătorii nu au reușit să asigure aceste volume necesare. Anul acesta, Organizația Mondială a Sănătății a publicat cu întârziere recomandările privind tulpinile gripale incluse în vaccinurile care se produc în acest sezon și lucrul acesta cumva a bulversat calendarul de producție.
În acest sezon, primele cazuri de gripă au fost semnalate mai repede decât în alți ani. Potrivit colegilor de la Radio Târgu Mureș, șase pacienți din județele Mureș și Brașov au fost diagnosticați cu gripă clinică și se află sub supraveghere medicală.
Mihai Miclăuș
Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.