„Drama nevăzută” a României: tot mai mulți vârstnici trăiesc singuri
Numărul seniorilor crește, în timp ce familia nu mai poate asigura singură sprijinul pentru vârstnicii rămași izolați.
Articol editat de cristina.rusu, 1 octombrie 2026, 11:39
De Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, marcată pe 1 octombrie, Alianța Binelui Comun (ABC) publică Barometrul „Bătrânii singuri. Drama nevăzută a României”, o radiografie a uneia dintre marile vulnerabilități sociale ale următorilor ani.
România are deja aproape 3,9 milioane de persoane de peste 65 de ani, aproximativ 1,35 milioane de seniori locuiesc singuri, iar 3 din 5 vârstnici din mediul urban se confruntă cu singurătatea. Dincolo de drama individuală, cifrele conturează o problemă care riscă să devină una de masă: cine va avea grijă de o populație tot mai îmbătrânită, într-o țară în care familia este încă principalul sprijin, dar copiii sunt tot mai des la sute sau mii de kilometri distanță?
La 1 ianuarie 2026, 20,5% din populația rezidentă a României avea cel puțin 65 de ani. Practic, mai mult de 1 român din 5 este astăzi senior. Iar procesul abia începe: până în 2050, ponderea populației de peste 65 de ani ar putea ajunge la aproximativ 31%. În paralel, se schimbă și structura familiei: generațiile active sunt mai mici și mai mobile, migrația a dus milioane de români departe de părinți, iar în localitățile care se depopulează distanța până la medic, transport sau un serviciu de îngrijire poate deveni ea însăși o formă de izolare.
Barometrul ABC arată că aproximativ 1 din 3 seniori români locuiește singur. Estimările din 2025 indică aproximativ 1,35 milioane de persoane vârstnice aflate în această situație. Dar a locui singur și a te simți singur nu sunt același lucru, iar adevărata dimensiune a fenomenului devine vizibilă atunci când sunt analizate relațiile sociale.
În mediul urban, 3 din 5 seniori se confruntă cu singurătatea, iar pentru aproape 310.000 nivelul este estimat ca fiind foarte ridicat. Mai grav, unul din patru vorbește cu cel mult o persoană într-o lună, iar o treime spun că beneficiază aproape deloc de sprijin moral și practic.
Una dintre explicații se află chiar în istoria ultimelor decenii. Aproape 29% dintre seniorii urbani spun că nu își au copiii aproape, aceștia locuind în alt oraș sau în altă țară. Un apel video poate păstra legătura. Banii trimiși acasă pot plăti facturi sau anumite servicii. Dar nici telefonul, nici remitențele nu pot însoți un părinte la medic, nu îl pot ajuta să se ridice după o cădere și nu pot observa zilnic pierderea treptată a autonomiei.
Barometrul avertizează astfel asupra unei schimbări structurale: proximitatea fizică a copiilor nu mai poate fi condiția de care depinde o bătrânețe sigură în România. Problema este amplificată de vulnerabilitatea economică. Aproape 30% dintre românii de peste 65 de ani se aflau, în 2024, în risc de sărăcie sau excluziune socială, iar aproape unul din cinci era afectat de deprivare materială și socială severă. Pentru un vârstnic care trăiește singur, lipsa banilor poate însemna renunțarea la transport, la un aparat auditiv, la recuperare sau la câteva ore de ajutor în casă – exact acele lucruri care îi pot permite să rămână autonom și conectat.
Una dintre cele mai importante concluzii ale Barometrului contrazice ideea că persoanele vârstnice refuză, în general, sprijinul din exterior. 59% dintre seniorii urbani se declară deschiși la programe de sprijin. Așadar, problema nu este doar dacă vârstnicii cer ajutor, ci dacă România are servicii suficient de apropiate, accesibile și cunoscute pentru a răspunde înainte ca o situație dificilă să devină o criză. Iar aici apare una dintre cele mai mari vulnerabilități ale sistemului. România cheltuiește pentru îngrijirea de lungă durată doar 0,3% din PIB, față de 1,7% media OECD, și are aproximativ un lucrător formal de îngrijire la 100 de persoane de peste 65 de ani, comparativ cu cinci în media OECD.
ABC propune ca România să treacă de la intervențiile punctuale la un sistem care identifică din timp vârstnicii aflați în risc. Printre măsurile propuse se numără un Barometru național anual pentru populația 65+, screening de risc prin medicina de familie și serviciile sociale, contactarea proactivă a seniorilor după momente critice precum văduvia, externarea sau pierderea autonomiei, extinderea transportului social și a serviciilor mobile în mediul rural și garantarea unui pachet minim de îngrijire la domiciliu pentru nevoi reduse și moderate.
Pe termen mai lung, ABC propune dezvoltarea forței de muncă din îngrijirea de lungă durată, sprijin formal pentru aparținătorii care îngrijesc persoane vârstnice și dezvoltarea unor comunități adaptate îmbătrânirii. Totodată, Alianța Binelui Comun propune crearea Indicelui ABC al Conectării și Autonomiei Vârstnicilor, un tablou de bord public, actualizat anual la nivel național și județean, care să măsoare nu doar câte centre sau paturi există, ci câți seniori trăiesc singuri, câți nu au pe cine chema la nevoie, cât de accesibile sunt serviciile și dacă intervențiile reușesc efectiv să reducă izolarea și să mențină autonomia.
Miza următorului deceniu nu este doar ca românii să trăiască mai mult, ci ca anii în plus să nu fie ani trăiți în izolare. Bătrânețea nu mai poate rămâne o problemă rezolvată aproape exclusiv în interiorul familiei într-o Românie care îmbătrânește rapid. Ea devine o problemă de infrastructură socială, sănătate și politică publică.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.
