Ascultă Radio România Cluj Live

Cabinetul curiozităților clujene: Unicornii ascunși

Curiozități pe care le putem descoperi în Cluj la o simplă plimbare.

Cabinetul curiozităților clujene: Unicornii ascunși
Foto: unicorn

Articol editat de cristina.rusu, 29 august 2026, 00:00 / actualizat: 29 august 2026, 11:51

Peste vară ne propunem să fim turiști în Cluj și să scormonim printr-un cabinet de curiozități, pentru că Ana Maria Gruia, muzeografă și istoric de artă, urmărește de foarte multă vreme elemente de istorie locală mai puțin cunoscute, pe care le putem descoperi în oraș la o simplă plimbare.

 

Ea ne este ghid în fiecare săptămână, până la mijlocul lunii septembrie.

DB: Ana, astăzi facem un exercițiu de imaginație. Cabinetul Curiozităților Clujene pornește la vânătoare de unicorni.

AMG: Exact. Trebuie să convocăm fecioarele să ne conducă și să pornim la vânătoare.

Puțină lume știe că, de fapt, Clujul are o poveste destul de substanțială legată de unicorni. Totul începe în 1732, când ezuiții Clujului, care fondaseră academia ce ulterior avea să devină universitate, au primit dreptul de a deschide o farmacie. Pe lângă farmacia veche a orașului, aceasta era o farmacie religioasă, deci aparținea ordinului iezuit și la început îi deservea doar pe membrii comunității și pe studenți și ea se chema Unicorn.

Deci primul unicorn e farmaceutic la noi, medical, pentru că în tot Evul Mediu lumea credea că acest corn de unicorn avea proprietăți aproape magice și vindeca orice boală, tocmai pentru că erau, aș zice, rari unicornii, dar de fapt erau rare coarnele care provin de la narvali, acești pești cu dinte transformat în colț, care sunt niște coarne extraordinare, sunt foarte mari, foarte albe, așa învârtite, deci ca un fildeș deosebit și lumea nu știa cui aparțin și atunci bănuiau că erau ale miticilor unicorni.

Deci primul unicorn a fost o farmacie, nu știu la început dacă avea și logo cu unicorn, dar ulterior, da, avem la Muzeul Farmaciei pachețele cu unicornul desenat al acestei farmacii.

Locația farmaciei este în clădirea sau sub clădirea UBB-ului de astăzi, clădirea centrală, lângă Biserica Piariștilor, practic primul geam după era, zic eu, acolo era această farmacie Unicorn inițială.

Povestea continuă cu niște unicorni mai palpabili, respectiv cu trei statui de unicorni culcați, care erau prevăzuți și noi credem că și realizați pentru statuia Mariei Protectoare. Deci lângă această farmacie, în piațeta de pe strada Universității de astăzi, când s-a construit coloana cu Maria Protectoare, la bază erau prevăzuți trei unicorni. Asta se explică mai mult etimologic.

cap de unicorn pe pavaj

Această coloană a fost construită de către contele Kornis Antal și numele Kornis sună foarte tare a uni-corn, deci cred că este doar un joc de cuvinte, dar destul de puternic încât familia să folosească un unicorn pe stemele lor, deci simbolul lor heraldic era un unicorn și pentru că el a plătit statuia a pus să se facă și acești trei unicorni la bază. Probabil au și stat acolo o perioadă, dar în timp ce încă se construia cred statuia, contele a investit într-o altă construcție clujeană și credem că s-au mutat statuile de unicorn de acolo în piața muzeului. Deci acest foarte important membru al familiei nobiliare Kornis a construit și capela Loreto.

stema familiei Kornis

Cum stați cu fața la Biserica Franciscană de astăzi din piața muzeului, clădirea imediat din dreapta e o capelă specială și acolo în față au stat acești unicorn culcați, tot așa ca să facă referire la comanditar, și au stat acolo până din 1753 sunt menționați prima oară și apoi mult mai târziu au fost mutați la castelul Kornis din satul Mănăstirea.

Deci astea sunt unicornii 2 și 3, sau mă rog aceiași unicorni care s-au și plimbat între timp.
Și ultimii unicorni pe care-i chiar puteți vedea astăzi sunt în interiorul Bisericii Franciscane din piața muzeului unde s-au înmormântați mai mulți reprezentanți ai familiei Kornis.

Pe pietrele lor de mormânt care sunt înzidite practic în pereți, în capele, o să vedeți reprezentarea de unicorni pe steme, pe scuturi heraldice, cu tot felul de alte simboluri, cu coifuri, cu pene și cu tot ce se mai punea pe steme. Dar în centru sunt acești unicorni. Mulți.

 

Micuți, dar mulți. Deci puteți să intrați în această biserică și să căutați acolo unicornii și pe restul va trebui să vi-i imaginați. Dar să știți că au fost mai mulți, nu se plimbau unicornii liberi prin Cluj, dar avem aceste referințe mai multe legate de unicorni și mi-ar place să cred că am putea să reînviem puțin istoria asta și să facem din unicorn un fel de simbol al Clujului, mai ales că acum e la modă termenul de unicorn și legat de afacerile astea listate la bursă.

Deci unicornii de Cluj ar putea să reînvie și să aducă Clujul pe noi culmi ale gloriei, dar de data asta gloriei IT sau business.

Mai multe informații aici: https://cabinetuldecuriozitati.ro/unicornii/

 

 

CITEȘTE ȘI: Cabinetul curiozităților clujene: zidurile medievale ale orașului

CITEȘTE ȘI: Cabinetul curiozităților clujene, rubrică nouă la Radio Cluj!

CITEȘTE ȘI: Cabinetul de curiozități clujene: superstiții și locuri care aduc ghinion

CITEȘTE ȘI: Cabinetul de curiozități clujene: Leul de la Calvaria

CITEȘTE ȘI: Cabinetul de curiozități clujene: Monumentele dedicate ciumei

CITEȘTE ȘI: Cabinetul de curiozități clujene: Reclame vechi din centrul orașului

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebookX și instagram.

Testare gratuită pentru depistarea problemelor de memorie
De prin Cluj vineri, 11 septembrie 2026, 11:02

Testare gratuită pentru depistarea problemelor de memorie

Clujenii își pot testa gratuit memoria, luni, 14 septembrie, în cadrul unei campanii de informare și conștientizare dedicate bolii Alzheimer....

Testare gratuită pentru depistarea problemelor de memorie
În memoria celor care au urcat spre pericol pentru a salva vieți
De prin Cluj vineri, 11 septembrie 2026, 09:25

În memoria celor care au urcat spre pericol pentru a salva vieți

Pompierii, paramedicii și voluntarii „Salvator din Pasiune” de la ISU Cluj au parcurs treptele Cetățuii din Cluj-Napoca, într-un gest de...

În memoria celor care au urcat spre pericol pentru a salva vieți
Podul Garibaldi nu se închide, deocamdată!
De prin Cluj miercuri, 9 septembrie 2026, 11:44

Podul Garibaldi nu se închide, deocamdată!

Circulația rutieră pe Podul Garibaldi din Cluj-Napoca nu a fost restricționată deocamdată.   Primarul Emil Boc a respins planul propus de...

Podul Garibaldi nu se închide, deocamdată!
Zilele Recoltei, sărbătoarea toamnei
De prin Cluj miercuri, 9 septembrie 2026, 11:17

Zilele Recoltei, sărbătoarea toamnei

Platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian” din Cluj-Napoca găzduiește o nouă ediție a Zilelor Recoltei.   Timp de trei zile, în perioada...

Zilele Recoltei, sărbătoarea toamnei
De prin Cluj marți, 8 septembrie 2026, 17:36

Școlile din Cluj găsesc tot mai greu profesori de matematică, fizică și informatică

Școlile din județul Cluj găsesc tot mai greu profesori pentru discipline precum matematica, fizica, chimia, informatica și materiile tehnice....

Școlile din Cluj găsesc tot mai greu profesori de matematică, fizică și informatică
De prin Cluj marți, 8 septembrie 2026, 16:54

Manuale lipsă la clasa a IX-a. „Școlile trebuie să găsească soluții provizorii”, spune ISJ Cluj

Elevii de clasa a IX-a au început anul școlar fără noile manuale adaptate programelor care intră acum în vigoare. Inspectoratul Școlar...

Manuale lipsă la clasa a IX-a. „Școlile trebuie să găsească soluții provizorii”, spune ISJ Cluj
De prin Cluj marți, 8 septembrie 2026, 15:02

Șef interimar la Inspectoratul Județean de Poliție Cluj

La conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj a fost numit un nou comandant interimar, pentru o perioadă de trei luni, în persoana...

Șef interimar la Inspectoratul Județean de Poliție Cluj
De prin Cluj marți, 8 septembrie 2026, 11:30

Apel către părinți: Înscrieți copiii la școlile din cartiere

Municipalitatea clujeană face apel la părinți să își înscrie copiii la unitățile de învățământ din cartierele în care locuiesc, pentru...

Apel către părinți: Înscrieți copiii la școlile din cartiere