Poemele de luni: Ștefania Mihalache

A debutat literar cu poezie în revista studențească Erata iar în volum în 2016 cu Sisteme de fixare și prindere, apărut în colecția Vorpal de la Editura Nemira.

Articol editat de cristina.rusu, 24 august 2026, 12:07

“După zece ani
pielea mea e harta victoriilor mele
tu îmi respiri liniștit langă umăr
respirația ta mă îmbracă
într-un sicriu de sticlă.

După zece ani
ne facem casă din jocul cu bile și bețe de plastic
ne așezăm în pat unul lângă altul
cu mâinile pe piept
și vinul clocotind în burtă.

O iubire coaptă avem
o iubire ca stânca bătrână
pe noi se poate cățăra oricine.

Mese echilibrate avem
și caloriile numărate
la noi orice străin
e binevenit la masă”

ne propune o variantă a realității unde tandrețea se îmbină cu realismul, Ștefania Mihalache, născută la 15 august 1978, la Brașov.

Este absolventă a Facultății de Litere din Brașov, secția Română-Engleză. Între 2000-2001, a urmat cursurile de Master of Arts la Central European University, Budapesta.

În 2012 a obținut titlul de doctor în filologie al Facultății de Litere, Universitatea București, cu o teză despre tema copilăriei în proza românească de după 1989.

A debutat literar cu poezie în revista studențească Erata iar în volum în 2016 cu Sisteme de fixare și prindere, apărut în colecția Vorpal de la Editura Nemira.

A publicat mai multe cărți, atât de poezie cât și proză: Est- falia, Poemele secretarei – romane reeditate ulterior, Copilăria, Reconstituri literare după 1989 – critică literară, Cronica Akasha, Sunt liniștită, mi-e frică – poezie, Gene dominante – povestiri.

Este prezentă în: Retroversiuni, Antologie de proză scrisă de femei, Retroversiuni 2. Blocaje, Garderoba, Lucruri mărunte. Copilăria în comunism, Povești cu scriitoare și copii.

Apare cu texte în antologia bilingvă de poezie românească și spaniolă Sombras, incendios y desvanes (Umbre, incendii și mansarde), Editura Vaso Roto, Madrid și Guadalajara iar între 2007-2018 scrie scenarii de televiziune.

A publicat poezie, proză, cronică literară în Vatra, Observator cultural, Cuvântul, Dilemateca, Noua Literatură, Tiuk!, Pana mea, Time out, Bookaholic, dar și proză scurtă, poezie, eseu, articole academice în Iocan, Caiete critice, Transilvania, Opt motive, DLITE, Scena 9, Poetic Stand, Tomis, Matca Literară și colaborează cu traduceri de poezie la revista Poesis Internațional.

Câștigă mai multe premii literare: Premiul pentru proză scurtă Boccace, Franța, Premiul pentru Poezie al Revistei Ateneu, Premiul pentru Poezie al Radio România Cultural, Premiului Observator Lyceum, Premiului Matei Brâncoveanu.

A fost nominalizată, de asemenea, la importante premii literare: Premiile Observator Cultural, categoria Poezie, Proză și Critică literară/ Istorie literară/ Teorie literară, Premiul Cartea Discretă a Anului, Premiile Radio România Cultural, Marile Premii Prometheus, ediția a IV-a, categoria Opera Prima.

A participat în calitate de scriitoare – invitată la diferite festivaluri europene de literatură: festivalul Scritture Giovanni, Mantova, Italia, Hay Festival of Literature & Arts, Marea Britanie, Salonul de carte de la Torino, Italia.

“Ștefania Mihalache recurge adesea la tăcere, ca formă complementară limbajului, creînd astfel o tensiune palpabilă între cuvinte și lumea (exterioară și interioară) pe care acestea o surprind. Preocupată în egală măsură de urmele pe care timpul, în trecerea lui, le lasă în viețile oamenilor și ale lucrurilor” îi devoalează Carmen Mușat înțelepciunea specifică poeților care înțeleg tăcerea iar Iuliana Miu continuă călătoria prin toate viețile posibile ale poetei: “cu un stil cu totul și cu totul aparte, cu tehnică și de prozatoare, și de poetă, fără melodramatisme și lamentări, Ștefania Mihalache repune pe tapet o temă grea, tema doliului și a morții, aducând, de fapt, un omagiu vieții trăite.”

Întrebată fiind ce ar recomanda unui tânăr poet, aceasta a răspuns:

“În primul rând, i-aș recomanda să citească mult. Din toate epocile, dar și din contemporani. Apoi, i-aș recomanda să fie mereu atent la sine și la lume, și la sine în relație cu lumea, deși genul acesta de atenție e ceva care s-ar putea să fie mai degrabă înnăscut decât dobândit. Dar, în măsura în care atenția se poate antrena, să o antreneze. Să se lase mereu stimulat de experiență. Să nu-i fie teamă să părăsească zona de confort. Să nu se dea în lături de la a explora exact temele/ideile care i se par problematice, de care se teme. Să nu se teamă de expunere. Dar să fie atent și la formă, la felul în care pune în text ceea ce are de spus. Să editeze responsabil” iar aceste sfaturi prețioase pot fi extrapolate și în viețile noastre, cele ale căutătorilor de poezie.

MEDICAȚIE

Vara când vin de afară
îmi spăl întotdeauna picioarele cu apă foarte rece,
demult și poate nu chiar așa demult spălatul picioarelor însemna ceva
când o făceau sfinții pentru răufăcători, iar papucii lăsați la intrarea în casă înseamnă
atâta dorință
de curăție sufletească. Eu mi le spăl singură,
numai așa pot să locuiesc iarăși în casă, ca și cum aș fi simultan om și animal
și eu-omul m-aș primi pe mine-animalul, pentru că oamenii nu primesc în casă animale decât dacă le spală întâi.
După ce mă primesc în casă vara îmi fac un sirop
amestec cu vârful cuțitului dulceața în apă.
Iarna am mereu picioarele reci, iar răceala lor
cere șosete peste șosete, pe toate le pun
pentru ca răceala să nu urce în sus pe coapse, prietenii cred că am păreri ferme
și mă laudă pentru asta,
eu cred că am probleme cu reglarea temperaturii

adevărul e că sunt căldicică,
iar Domnului îi plac chiar și ateii mai mult decât căldiceii
așa că atunci când spun că e bine sau rău, tot încerc
ba să mă încălzesc mai tare ba să mă răcesc mai mult,
deschid dulapul de medicamente acolo sunt așezate în ordine rivotril, furazolidon, fasconal, mă uit la ele și mă gândesc
că Domnul ne iubește pe toți

INIMĂ CEREBRALĂ

Până n-am rămas singură
nu am știut că eram cerebrală
iubirea era ca o carne roșie
pe tejghea
la care mă uitam
și-i evaluam calitatea fibrei
consistența și densitatea
mânzat era iubirea
o bucată cum rar găsești ,
poate numai în măcelăriile halal,
și când am rămas singură
carnea aceea mi-a murit în mână
și inima a înviat
și a început să pompeze și să doară
să pompeze și să doară
și am văzut că inima are puterea
unui gigant nătâng
care nu știe ce să facă
cu forța lui
și zdrobește șoareci și copii
numai trecând și zâmbind
numai vrând să fie lăsat în joc

și toată lumea fuge de el
toată lumea fuge de inimă
până să rămân singură n-am știut asta
și îmi plăcea carnea în palmă
nu în piept.

Ana Herța

Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.