Poemele de luni: Dorin Ploscaru

”Scrisul pentru mine e ca o eliberare. Ca o terapie. Toate cărțile mele poartă în ele amprenta unui tragism, al unei traume teribile”

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 20 iulie 2026, 12:02

“ceasurile s-au oprit
timpul stă nu vremuiește
am ieșit din acest fluviu, am ieșit
clopotul și toaca mă vestește

bizantine, sofianice lumini
fluturi sînt pe umeri și pe gură
picături de har în zori de zi
țes multicoloră pînzătură

lin cîntările din înălțime ning
să aprindă lumînări de ceară
clopote pornenească peste mine
toaca să vesteăscă fără seară”,

ne poftește într-o dimensiune a conștiinței hristice, poetul și preotul, Dorin Ploscaru, născut la 21 iulie 1959, la Podoleni, județul Neamţ.

Este absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din Iași iar din 5 martie 2002 este paroh la parohia Sfânta Treime, Vaduri, Piatra-Neamţ.

A publicat volumele de poezie: Să mori primăvara, Sîmbăta lui Lazăr, apărut în două ediții, Flaşneta, Peştele pe uscat, Peştele albastru, Aurora Dreams, Nordul Extatic, Poeții orașului Piatra Neamț – antologie, Cincizeci de ierni pe muntele Fuji.

Este prezent în antologii de poezie din Italia, Germania, S.U.A. şi în dicţionare literare din Maramureş şi Neamţ, în O istorie a literaturii române, de Ion Rotaru și Istoria Literaturii Române Contemporane, de Ioan Holban.

A câștigat mai multe premii literare: Premiul pentru poezie Cezar Ivănescu, decernat de către Filiala Iași a Uniunii Scriitorilor din România, premiul I la Cărţile anului – autori maramureşeni, Baia Mare, Premiul pentru Poezie la Festivalul Internaţional de Poezie Serile de Poezie Nichita Stănescu, Deseşti, Maramureş, decernat de Radio Cluj, în persoana regretatului poet Radu Săplăcan.

Ioan Holban îi zugrăvește într-un mod plin de tandrețe universul poetic: “Poezia lui Dorin Ploscaru se scrie din asumarea tragică a distanței care separă lumea percepută prin simțuri de aceea văzută; aproape fiecare text al cărților lui Dorin Ploscaru e o litanie a acestei despărțiri și a înălțării unor ziduri între care, suspendată, stă poezia însăși. Lumea care se vede e una de carton, second hand, o lume a înlocuitorilor și a mistificării. Alternativa e lumea care se simte; un festin al ochiului, mirosului și gustului e felul cum percepe poetul lumea nevăzută, aceea reală, a culorii parfumurilor și aromelor. Între vacarmul orașului și marginea lui, poezia lui Dorin Ploscaru distilează o geografie spiritual și reperele unui spațiu trecut prin filtrul conștiinței artistice: oameni și locuri care sunt poezie pentru că fac parte din structura de rezistență a ființei interioare”, iar Al. Cistelecan îi dibuiește grația din versurile sale cu verva – i caracteristică: “Sufletul „bolnăvit” de Frumuseţea divină suferă imnic, melancoliile fiind trase riguros în exultanţe, iar depresiile întoarse în rugăciuni. Limbajul luminiscent al dialogului copleşeşte viziunea, transfomând-o într-o pură atitudine de entuziasm receptiv. Peniţa inflamată transcrie euforic şi hieratic tot ce i se oferă, folosind cerneala suavă a graţiei…”

Este director al revistei Antiteze și președinte al Reprezentanței Neamț a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași.

“De inspirat mă inspiră de la firul de iarbă (vezi Walt Whitman) și cutia de chibrituri, tot ceea ce este fragil, delicat, neajutorat, tot ceea ce este marginal și neluat în seamă. Scrisul pentru mine e ca o eliberare. Ca o terapie. Toate cărțile mele poartă în ele amprenta unui tragism, al unei traume teribile” și noi, totodată , suntem curioși cum această fragilitate prinde contur prin versuri.

cântăreaţa maură

degetele subţiri ca
lujerii de crin
atingeau corzile
ghitarei
cum sărutul suav
în somn
plăsmuia
plânsul dintâi
al rugăciunii

fado-ul amplu viaţa şi
moartea exultau în cântecul
acesta din urmă
bucuria renaşterii
zâmbetul luminos al stropului
de sudoare sau lacrimă
irizând rubiniu
pe stacojiul de brocart
al cântăreţei maure

de acolo dintre vintre izvorau
sunetele fermecate
grele şi grave cât fructul
oprit
al kamasutrei
din paradisul pierdut
cal şi călăreţ om şi ghitară
corp şi suflet
graţia patinajului artistic
arta coregrafiei
o Doamne câtă lumină

câtă frumuseţe
câtă bunătate şi graţie
semănat-ai
cum să-ţi mulţumesc pentru
lacrima aceasta de fericire
în transă, uneori în clocot
adesea

ca ceasurile ce măsoară
timpii
acelè dansau
sub tălpile sub degetele
magnificei cântăreţe
săreau aşchii din podele
din palmele şi lemnul cutiei
cu sunete

Doamne cum vorbea cum
plângea ghitara în mâinile ei
graţia mila şi bunătatea
se revărsau în valuri peste
inima-mi rănită de
cântecul păsării paradis

CINCIZECI DE IERNI AU TRECUT PESTE MUNTELE FUJI

cincizeci de ierni au trecut
peste muntele fuji
de cincizeci de ori privit-am
în primăvară
prin dreptunghiul ferestrei
înfrunziţii copaci
copii ai muntelui
siluete subţiri – diafane
lumânări de un verde închis

cincizeci de lumini ard acum
cu flacăra-n jos ca o rădăcină
înfiptă în inima muntelui
până la stâncă
până în pântecul pământului

cincizeci de primăveri au trecut
peste muntele fuji
din dimineaţa când l-ai descoperit
şi până în seara aceasta când îl admiri tăcut
ca pe un asfinţit
cincizeci de răsărituri ai numărat
pân’ acum
si tot atâtea asfinţituri ai crestat
pe trunchiul de fag
devenit cârjă
care-a’nceput să-nflorească-n pridvor
asemeni toiagului lui aaron.

Ana Herța

Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.