Poemele de luni: Olimpiu Nușfelean

A fost distins cu Meritul Cultural în grad de Cavaler în anul 2004.

Articol editat de cristina.rusu, 6 iulie 2026, 12:04

“A rîde în soare

Mie îmi place soarele,

dar citesc la umbră.

Ce caut eu în răcoarea metaforei

cu imagini triste ce mă ung la

inimă?

Mă cufund în amar

pînă dau de soarele putred

și-l storc de sensuri,

de drumuri ce duc

la izbînda cîntecului

unei lire de aur.

Supravegheri trecătoare.

Tu, Orfeu, tu, Muză,

viețuiri veline,

care dintre voi rîdeți mai tare

în soare

de mine?”,

dezvăluie greutatea întrebărilor retorice, poetul, prozatorul și eseistul Olimpiu Nușfelean, născut la 8 iulie 1949 în satul Şieu-Sfântu, jud. Bistriţa-Năsăud.

În 1973 a absolvit cursurile Facultăţii de Litere din Cluj-Napoca, specialitatea română-franceză, ulterior a fost profesor și ziarist în Bistrița.

Este director al revistei Mişcarea literară, care apare la Bistriţa, redactor-șef al suplimentului lunar, Răsunetul cultural – Bistrița și a fost, de asemenea, vreme de peste 15 ani, redactor asociat al săptămânalului Tribuna învățământului.

A debutat în presa literară cu poezia Flacăra mea în Echinocțiu, nr. 3, martie 1971, Cluj-Napoca, debut secondat de un grupaj de versuri publicat în acelaşi an în revista Tribuna nr. 35 din 7 august 1971, sub girul lui Victor Felea.

A publicat volumele de poezie:  La marginea visului, Libertate de noapte, Focul irevocabil, Eu, celălalt, Poeme pentru cei care citesc în linişte, Spiritul sau strigătul, Unde așezăm plânsul copilului, În liniștea fricii, povestiri: Poziţia fiinţei, Câinii de vânătoare, Iubeşte-mă repede şi uită-mă iar, Ultima zi a Peștișorului de aur, eseuri: Tentaţia scrisului, Să furi raiul cu ajutorul cuvîntului, Om în mers, Viața prin delegare, Sfîrșitul salvat, dar și romanul Piatra soarelui și dialogurile literare Descinderi în neliniști de taină.

A contribuit cu poezie, proză, eseu, critică literară și articole în majoritatea revistelor de profil din țară.

A fost inclus cu grupaje de versuri și proză sau a fost menţionat în: Popas între poeţii tineri, Caietul debutanţilor, Generaţia ’80 în proza scurtă, Dicţionarul general al literaturii române editat de Academia Română, coordonat de Eugen Simion, Dicționarul biografic al literaturii române de Aurel Sasu  și multe altele.

De-a lungul timpului, a activat ca membru al mai multor cenacluri literare: Tribuna, Echinox, Amfiteatru, Saeculum George Coșbuc, Bistrița – al cărui președinte este în prezent, „Abecedar” și Cenaclul de la ora 15 tot din Bistrița.

A câștigat valoroase distincții și premii literare: Premiul de poezie al Asociaţiei Scriitorilor din Cluj-Napoca pentru volumul Libertate de noapte, Premiul de poezie al Filialei din Cluj-Napoca a U. S. R. pentru volumul Focul irevocabil, Premiul I. D. Sârbu pentru proză al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Cluj-Napoca, Premiul de proză al revistei Nord Literar pe 2009 pentru volumul Un om fără aripi, Premiul de excelență Avangarda XXII, Bacău, 2015, pentru cartea de eseuri Să furi raiul cu ajutorul cuvîntului,  Premiul pentru scriitor consacrat la Festivalul Național de Poezie Virgil Carianopol, Caracal, 2019, Marele premiu la Festivalul George Coșbuc, Bistrița, 2022, premiul pentru poezie al revistelor Convorbiri literare și Poesis, Premiul Cartea anului Poezie – Premiul A. E. Baconsky-  filiala Cluj.

A fost distins cu Meritul Cultural în grad de Cavaler în anul 2004.

“Numindu-l altă dată pe Olimpiu Nușfelean un neoromantic, ne dăm seama, la lectura unui ansamblu al producției d-sale lirice, în ce măsură ni s-ar putea justifica impresia.

Departe de-a fi un exaltat, un tumultuos, un exhibiționist al afectelor, poetul le filtrează printr-o disciplină care le aduce în situația unei așteptări, a unei tînjiri. Ele pulsează doar în subtext.

Nu proclamația constituie modul manifestării lor, ci visul transcris ca atare. Nu strigătul pornește din gura autorului, ci aburul respirației” îi surprinde natura lirică și umană Gheorghe Grigurcu iar Călin Teutișan întărește ideea de poet romantic:

”Poezia propusă este dominată de un lirism mai degrabă romantic, recuperator în esența prin dorința poetului de a se propune pe sine spre lectură coerentă, esentializare a discursului, evitarea constantă a capcanelor de limbaj și, mai ales, inovație la nivel structural, o inovație care se păstrează pe și care constă într-o simplificare a discursului și o direcție a comunicarii sentimentului.”

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj-Napoca din 1990 și membru al Uniunii ziariștilor din România din același an.

„Scrisul e o continuă tatonare. O tatonare a existenţei, în care timpul face paşi mari, pe epoci, pe modele generice, pe mişcări circulare… Mi-am dat însă seama că sunt scriitor în momentul când conştiinţa scrisului meu s-a întâlnit cu conştiinţa morţii.  Mi-am zis atunci că aș putea găsi un mijloc prin care să înving moartea sau măcar s-o înșel. E o temă la care încă meditez” ne mărturisește poetul despre intimitatea sa existențială brăzdată de cele mai dificile întrebări.

“Cu Olimpiu Nuşfelean poţi bate din nou, la pas, chestiunile arzătoare ale zilei, căci ai alături un companion gata să te asculte, dar deloc sfios când e vorba să-şi spună, la rândul său, cuvântul” iar noi luăm în serios acest îndemn al Irinei Petraș și pornim la drum în primul rând cu poezia lui.

EXSITUS

Desigur, zice el, ca oricare dintre noi, și eu voi muri –

după cum scrie în Cartea vieții –

și voi, obișnuiți cu fake news-uri,

o să dați crezare medicilor legiști,

pe care îi iubesc, dar nu-i stimez.

Moartea mea va avea o altă cauză

decît cea prezentată-n raportul legal

adus vouă spre dumirire,

dar un text ascuns

va purta amprentele faptelor,

ale cărui cuvinte, necitite,

se vor pierde în nisipul uitării.

Pierirea lumii nu stă

în cele ce-s scrise la vedere.

Voi fi, zice el, potrivit criteriilor voastre,

ceea ce nu am mai fost:

țărînă umilă amestecată cu scuipatul divin,

dar valoros în ceea ce-i de disprețuit.

Voi o să elogiați doar țărîna

în care tații voștri au aruncat sămînța de grîu

pentru o pîine incertă,

călcînd apăsat și grațios

brazda lăsată de plugul frigului

sau al fricii.

Iar eu – zice el – voi continua să scriu versuri

pe spatele urmașilor voștri

aplecați sub povara

unei galaxii dispărute.

EA TRECE STRADA

Ea trece strada, pe zebră,

și eu nu o iubesc.

Ci numai pasul ei,

cît greutatea frumuseții ei, în aur…

Dar așa, la o iute privire,

ar încăpea foarte lejer într-un cîntec,

spus seara, cînd nu știi

dacă noaptea va avea un sfîrșit.

De o parte și alta a ei,

ținuți de mînă,

doi, trei, patru copii,

imaginari,

pe care cu nimeni nu îi va face,

căci e prea frumoasă

ca să-i dea cu mîna ei unui copil de

mîncare.

O secundă – enormă! – ba mai puțin

mă fulgeră cu privirea ei

parcă spunîndu-mi:

tu nu ai nevoie de mine,

nu-mi vezi privirea tristă

în care speranța

unei iubiri sub clar de lună

de mult a pierit.

Frumusețea ei,

care de nimic nu are nevoie,

și amprenta picioarelor ei

pe foaia asfaltului

citite degeaba.

Și nici măcar n-o cuprind

în poemul de dragoste citit în

adolescență.

Niciun poet nu va fi inspirat

de mersul

ce-i ascunde nefericirea.

Ana Herța

Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.