Andreea Borțun: Uneori cred că e important să vezi pe ecran realități la care închizi ochii când mergi cu mașina prin țară

Debutul regizoarei Andreea Borțun ajunge în cinematografe pe 3 iulie.

Articol editat de cristina.rusu, 1 iulie 2026, 10:14

În 3 iulie intră în cinematografele din toată țara filmul românesc „Malul vânat”, debutul în lungmetraj al regizoarei Andreea Borțun, la care coproducător este actorul Sebastian Stan. Este povestea unei femei și a fiului ei de 14 ani, care trăiesc într-un sat din Sudul României.

Pe fondul migrației spre Vest și al transformărilor sociale, visul Laviniei de a transforma casa lor într-un „palat” îi poartă prin patru anotimpuri de apropieri și respingeri.

Din distribuție fac parte și actori profesioniști, dar și neprofesioniști. Filmul este rezultatul unui îndelung proces de studiu antropologic pe care l-a parcurs regizoarea Andreea Borțun. Ea a acordat un interviu pentru Radio Cluj.

DB: Andreea Borțun, mă bucur că putem vorbi la Radio Cluj despre filmul tău aflat în competiție la TIFF, „Malul vânăt”. Care e povestea lui?

AB: E o poveste care, dacă vrei, s-a construit în timp. N-am știut în prima instanță ce vreau să zic, n-am știut care o să fie subiectul, însă am știut de la bun început, care vreau să fie lumea care, într-o măsură, găzduiește această ficțiune. Pentru că lumea aia era o lume care mi-era mie foarte cunoscută. Eu vin din Alexandria și am copilărit într-un sat de lângă Alexandria, care se cheamă Piatra. E un loc care a imprimat foarte multe lucruri pe felul meu de a mă construi. Așa că a fost o lume care întotdeauna m-a interesat, atât în măsura în care am decis să mă distanțez de ea, cât și în aceea în care, la un moment dat, am ales să mă întorc și să mă uit înapoi la ceva ce, până la urmă, era parte și din mine. Așa că în 2017 am pornit într-o primă călătorie, de una singură, în trei sate din Sud, unde nu mai fusesem niciodată.

Și acolo am cunoscut niște oameni care au avut o generozitate extraordinară în a se deschide față de mine și am mă lăsat cumva, să pătrund în realitătile lor de zi cu zi. Am locuit cu oamenii ăștia, am mâncat cu ei. Și cred că, în punctul ăla, mi-a fost destul de clar că această intuiție de a vrea să fac un film despre Sudul rural e ceva care poate să se și materializeze.

Doar că ce am făcut atunci a fost că n-am scos nicicum aparatul de filmat, ci am notat. La finalul fiecarei zile aveam un carnet în care încercam să fiu cât se poate de obiectivă și să notez lucrurile pe care le-am observat.  

DB: Deci la început ai făcut munca unui antropolog.

AB: Da, doar că la vremea aia nu știam că fac asta. Și e foarte dificil să-ți faci meseria asta la început, când lucrezi la primul lungmetraj, pentru că, inevitabil, trebuie să te ocupi de o grămadă de alte lucruri. Dar undeva în 2018, am depus la AFCN o cerere de finanțare pentru o expoziție multimedia. Asta a presupus din nou vizite în satele din județul Teleorman, ca să discutăm cu femei despre cum anume își trăiesc ele, sau își au trăit experiențele iubirii în spațiile astea din Sud. Multe erau, de fapt, povești de abuz, sau erau povești care aveau în spate, o formă de desconsiderare a demnității celuilalt. În ciuda acestor condiții, am întâlnit acolo niște femei foarte reziliente.

Și am vorbit cu persoane de la 19 până la 70 de ani. Abia în 2019 am întâlnit-o pe Lavinia, care este, dacă vrei, persoana care m-a inspirat cel mai mult în a o construi pe Lavinia din film. Și e o femeie care e aproape de vârsta mea, dar care are un fiu acum de 17 ani, pe care l-a crescut multă vreme de una singură.  Biografia ei, sigur, nu este aceea a personajului din film. Sunt lucruri care se aseamănă.  

Ea e o tipă foarte efervescentă, cu un simț al umorului teribil, foarte performativă, foarte vie, și care se ține la suprafață, în ciuda unor lucruri foarte dificile prin care a trecut. Și, cumva, personajul s-a creat pornind de la cum am văzut-o eu pe ea și cum am înțeles-o pe ea. Așa că tot procesul ăsta a fost unul foarte personal, pentru că a pornit de la o întrebare care mă rodea pe mine, și anume cum mă raportez eu, ca tânăr adult, la o lume din care vin, de fapt.

Și, ulterior, cunoscând și aruncându-mă acolo destinele unor oameni care au fost dispuși să și le împărtășească, am putut să am acces la o serie de povești extraordinare care, ulterior, s-au adunat și s-au mixat inclusiv cu imaginația și au devenit povestea acestui film.

DB: Malul Vânăt? De unde titlul? Cum ai ajuns la el?

AB: Malu Vânăt este numele unui sat, nu departe de locurile în care am făcut prima cercetare în 2017. El se scrie, de fapt, Malu Vânăt, dar filmul e Malul Vânăt și reprezintă, dacă vrei, satul în care trăiesc aceste personaje.

DB: Este primul tău lungmetraj. Până acum, experiența ta a fost doar pe scurtmetraje, scurtmetraje care au fost premiate la festivaluri internaționale. Cum a fost trecerea asta pentru tine?

AB: Da, cred că inevitabil, pasul ăsta… Atâta vreme cât în proces, dacă mă întrebi pe mine, nu ești într-un context înconjurat de oameni care au încredere în tine, cred că e foarte dificil să-l faci. Iar eu am avut și am acest mare noroc de a lucra cu Gabriela Suciu, care e producătoarea filmului.  Lucrez cu ea de 14 ani și a creat toate condițiile pentru ca eu să pot lucra constant. Ceea ce a însemnat implicit că a făcut rost de finanțări pentru ca eu să pot lucra constant.

E un film care s-a filmat în decursul a patru anotimpuri, o producție complicată cu actori profesioniști și neprofesioniști, un proces de preproducție de un an de zile, 42 de zile de filmare. Adică vorbim de niște eforturi pe care inevitabil le faci în zona asta de producție ca să poți să împlinești tipul ăsta de framework. Și cred că trecerea asta a fost posibilă pentru că ea a facilitat-o.

Și, sigur, pentru mine a fost poate mai ușor, tocmai pentru că a fost un proces în pași. Adică n-am făcut o săritură bruscă. N-am făcut ultimul scurt și la un an de zile mi-am făcut lungmetrajul.

Am filmat în trei bucăți. Prima bucată de filmare a avut o săptămână. Deci, similar cu un scurtmetraj. După care, peste două luni, am revenit pe platou și am filmat două săptămâni. Ok, un scurtmetraj mai lung. După care, într-adevăr, peste vară, am avut perioada de 21 de zile de filmare. Și acolo ai putea spune că, într-adevăr, a fost experiența cea mai relevantă. Dar deja eram pregătită din primele două anotimpuri. Și cred că și asta a contat.

Asta nu înseamnă că n-a fost dificil sau n-a fost stresant. Dar a contat și faptul că am ținut foarte mult să avem aceste 42 de zile de filmare, pentru că știam că avem de a face cu un scenariu foarte stufos. Știam, de asemenea, că ne-am pus niște mize destul de complicate.

DB: Și asta ce înseamnă?

AB: Că lucrând cu actorii neprofesioniști, timpul pe care îl dedici, în primul rând, repetițiilor cu ei e diferit față de acela pe care îl pui atunci când lucrezi cu actori profesioniști.  Oamenii vin din satele lor. Ești o prezență intruzivă până la urmă. Adică trebuie să poți cumva să facilitezi și întâlnirea asta, să nu vii cu bocancii peste viețile lor. Toate chestiile astea necesită timp.

regizoarea Andreea Borțun

DB: Chiar mă gândeam, ascultându-te, nu la această distribuție în care ai și actori neprofesioniști, cu ce e mai greu să lucrezi? Cu actori profesioniști sau neprofesioniști?

AB: Cred că cu ambele tabere există dificultăți. Aș putea spune că experiența asta, care nu era nouă pentru mine să lucrez cu neprofesioniști, o făcusem deja în scurmetrajul anterior, dar vezi, erau adolescenți. Aici am lucrat cu neprofesioniști de la într-adevăr 13 ani până la 75. Deci foarte diferit. E nevoie de multă răbdare, firește, pentru că oamenii ăștia până la urmă se pun într-o poziție vulnerabilă făcând ceva ce nu i-a învățat nimeni să facă niciodată. Așa că trebuie să fii foarte atent ce anume poți să preiei din ce aduc de acasă și care ar putea să fie integrat în narativ, pentru că am făcut și asta.

Și de asemenea, pe lângă răbdare, cred că trebuie să menții constantă curiozitatea și această capacitate de a te adapta pe măsură ce lucrezi.

DB: Spune-mi, cum ai vrea tu să ajungă la spectatori Malul Vânăt?

AB: Cred că până la urmă are două publicuri mari și late. Într-un sens, pentru noi e foarte important și o să ne ținem de asta în august să facem o caravana în satele din Sud, unde de altfel nu ai infrastructură oricum, adică filmul nu poate ajunge acolo.Mă interesează foarte tare să fiu foarte prezentă și să văd cum anume răspund la ceva ce pentru mine a fost foarte important.

Până intră în cinematografe în mediul urban, în toată țara. Și aici se ridică o întrebare:  câți dintre noi, de fapt, și de câte generații suntem cu adevărat urbani? Jumătate din țara asta e rurală. Fie că vorbim de ruralul din Transilvania, din Moldova sau din Sud. Și cred că o să fie oameni care, într-o măsură, se vor regăsi. E cred că este și pentru publicul urban care de fapt nu se gândește la cealaltă parte a României, pe care deste ori găsesc, la care se uită, cred eu, uneori cu prejudecăți, așa cum și eu am făcut-o înainte de a începe procesul ăsta. De-aia m-am și dus, ca să mă curăț un pic de niște prejudecăți. Uneori cred că e important să vezi pe ecran realități la care închizi ochii când mergi cu mașina prin țară.

Urmăriți trailerul filmului AICI

Doina Borgovan

Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.