Opera Comică pentru Copii vine la WonderPuck
Publicul este așteptat la o premieră cu totul specială!
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 4 septembrie 2026, 00:00
Unele povești nu îmbătrânesc niciodată. Se schimbă doar felul în care le privim. „Scufița Roșie” este una dintre ele – o poveste pe care o știm din copilărie, dar care, de fiecare dată când revine pe scenă, reușește să ne surprindă și să ne poarte, pentru câteva clipe, într-o lume în care imaginația nu are limite.
La cea de-a zecea ediție a Festivalului WonderPuck de la Cluj-Napoca, povestea va prinde viață într-o formă cu totul specială. Pentru prima dată, Opera Comică pentru Copii din București participă la festival, iar vineri, 4 septembrie, de la ora 19:30, în Piața Unirii, publicul este invitat la spectacolul de balet „Scufița Roșie”, în regia și coregrafia Andreei Soare.
„Scufița Roșie nu este doar o poveste pe care o știm cu toții, ci o invitație la imaginație, la bucurie și la redescoperirea copilăriei. Iar întâlnirea cu publicul în cadrul celei de-a zecea ediții WonderPuck promite să transforme centrul orașului într-o adevărată lume de poveste”, spune Felicia Filip, directorul Operei Comice pentru Copii.
Spectacolul are toate ingredientele unei povești clasice, dar vine cu personaje și situații care îi dau o savoare aparte. Personajele sunt atent construite și spectaculos costumate, iar printre cele mai îndrăgite prezențe se află un personaj care nu apare în basmul pe care îl știm din copilărie: Pomul Vorbitor.
Este, de fapt, un decor animatronic spectaculos. Copacul își mișcă ochii, frunzele și brațele și, mai ales, vorbește, devenind un adevărat personaj al poveștii.
„Este un splendid personaj, iubit de copii. Sigur că celor foarte mici li se poate întâmpla să fie puțin surprinși că un pom poate să vorbească și chiar pot să se sperie. Dar, după ce înțeleg ce se întâmplă, trec în cealaltă extremă și iubesc foarte mult ceea ce se întâmplă. Pleacă mai ales cu impresia victoriei Scufiței Roșii, dar și cu povestea acestui Pom Vorbitor”, spune Felicia Filip.
Iar aceasta este, poate, una dintre cele mai frumoase calități ale spectacolului: îi lasă pe copii să se minuneze. Să creadă, măcar pentru o oră, că un copac poate vorbi, că un lup poate deveni vedetă de musical, că bunica poate sta liniștită în fața televizorului, iar o poveste cunoscută de generații întregi poate fi spusă într-un fel cu totul nou.
„Scufița Roșie” a avut premiera în 2020, iar pentru Felicia Filip spectacolul are și o semnificație personală. A prins viață pe 20 martie, chiar în ziua sa de naștere.
„Practic a fost vrând-nevrând, un cadou care mi-a fost oferit mie, copilului din mine. Și, într-adevăr, m-am bucurat în momentul acela și mă bucur de fiecare dată”.
După întâlnirea cu publicul clujean, Opera Comică pentru Copii se întoarce la București, unde, pe 5 septembrie, începe o nouă stagiune în cele trei săli de spectacole ale instituției.
În Sala Mare, publicul va putea descoperi cea mai recentă premieră, „Gianni Schicchi” de Puccini, în regia lui Cristian Mihăilescu. Pe afiș se regăsesc, de altfel, titluri importante și îndrăgite ale repertoriului – de la operă și operetă la balet și musical: „Charlie și Fabrica de Ciocolată”, „Lacul Lebedelor” și „Hansel și Gretel”.
La Salonul Mozart își face apariția „Fantoma Operei Comice pentru Copii”, în interpretarea magicianului Bogdan Muntean, care construiește spectacole de magie și povești pentru cei mici. Iar în Sala Underground, spațiul dedicat concertelor și spectacolelor lui Bubu, vor avea loc și întâlniri cu tineri artiști și absolvenți ai instituțiilor de profil – regizori, coregrafi, scenografi și oameni de teatru și operă care își pot prezenta propriile creații.
Dincolo de spectacole și de titlurile de pe afiș, însă, există o idee care pare să lege întreaga activitate a Operei Comice pentru Copii: întâlnirea.
Întâlnirea dintre artist și spectator, dintre copil și poveste, dintre adult și copilul care încă există undeva, înăuntru.
„Noi sperăm ca lucrurile să meargă așa cum au fost și până acum: cu bucurie, cu creativitate, cu imaginație, multă iubire și generozitate, atât din partea creatorilor pentru public, cât și a publicului, care devine parte din spectacol, ne susține, ne iubește și așteaptă de fiecare dată întâlnirile noastre. Fiecare în parte este o poveste de neuitat”, spune Felicia Filip.
Programul Operei Comice pentru Copii poate fi urmărit și dincolo de sălile de spectacol, în întreaga țară și nu numai, prin intermediul aplicației Opera Copiilor, disponibilă în App Store și Google Play.
La Cluj, însă, povestea se va întâmpla în mijlocul orașului. Piața Unirii va deveni, pentru o seară, pădure, scenă și tărâm de basm. Iar „Scufița Roșie” va fi una altfel. Publicul va putea vedea un spectacol fără limită de vârstă, care nu le vorbește doar copiilor. În fiecare dintre noi există încă un copil care așteaptă să fie invitat din nou în lumea poveștilor.
Rodica Tulbure
Foto: Teatrul de păpuși Puck
Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.