Ascultă Radio România Cluj Live

Incluziv: Persoanele cu dizabilităţi şi permis auto, din nou în atenţia autorităţilor

Prevederile legii promulgată de Nicușor Dan au potenţialul de a genera controverse.

Incluziv: Persoanele cu dizabilităţi şi permis auto, din nou în atenţia autorităţilor

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 23 iunie 2026, 12:27

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a promulgat legea de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă nr. 5/2025 privind unele măsuri din domeniul social. Actul normativ aduce mai multe precizări, de la finanţarea centrelor sociale şi ocuparea posturilor din sistemul de asistenţă socială până la verificarea unor beneficiari de certificat de încadrare în grad de handicap care deţin permis de conducere.

Una dintre cele mai importante prevederi stabileşte că serviciile sociale vor putea primi finanţare publică doar dacă deţin o licenţă de funcţionare valabilă, o licenţă provizorie sau un plan de restructurare aprobat. Măsura a fost justificată de Guvern prin necesitatea creşterii calităţii serviciilor oferite persoanelor vulnerabile. Serviciile sociale aveau deja obligaţia legală de a deţine licenţă de funcţionare, apare aşadar întrebarea firească: de ce a mai fost nevoie de această prevedere? Răspunsul probabil se găseşte în contextul scandalurilor din centrele sociale din ultimii ani.

Existau situaţii în care unele servicii aveau probleme cu licenţierea, ori se aflau în situaţii administrative neclare, dar care continuau să primească finanţare prin diferite mecanisme. În concluzie, licenţa era deja obligatorie pentru funcţionare şi până acum; ceea ce se întăreşte acum este condiţionarea explicită a finanţării publice de existenţa unei licenţe valabile sau a unui regim tranzitoriu legal.

Legea prevede înfiinţarea unui comitet interministerial care va analiza funcţionarea sistemului de asistenţă socială şi va propune măsuri pentru acoperirea deficitului de personal din acest sector. Totodată, sunt introduse prevederi care permit ocuparea unor posturi vacante din serviciile sociale, în anumite condiţii, pentru a asigura continuitatea îngrijirii beneficiarilor.

Cea mai discutată modificare vizează însă persoanele încadrate în grad de handicap care deţin permis de conducere. Potrivit noilor prevederi, instituţiile statului vor putea compara bazele de date privind beneficiarii de prestaţii sociale şi deţinătorii de permise auto. În situaţiile în care o persoană beneficiază de drepturi acordate pentru anumite afecţiuni medicale considerate incompatibile cu conducerea autovehiculelor, aceasta poate fi convocată pentru o reevaluare a situaţiei sale medicale.

Guvernul a argumentat că măsura urmăreşte protejarea siguranţei rutiere şi prevenirea situaţiilor în care persoane care nu mai îndeplinesc criteriile legale continuă să beneficieze de prestaţii sociale. Executivul a susţinut că există cazuri în care afecţiuni declarate incompatibile cu şofatul nu au împiedicat titularii certificatelor de handicap să conducă autovehicule, ceea ce ar putea ridica probleme atât de siguranţă, cât şi de legalitate.

Cu toate acestea, prevederile au potenţialul de a genera controverse. Simpla deţinere a unui permis de conducere nu demonstrează automat că o persoană a fost încadrată incorect într-un grad de handicap. Numeroase persoane cu dizabilităţi conduc legal autovehicule adaptate sau beneficiază de drepturi sociale pentru afecţiuni care nu le afectează capacitatea de a şofa. Apare aici riscul ca măsura să pornească de la o prezumţie de suspiciune faţă de beneficiari. Existenţa unui permis de conducere nu ar trebui să fie tratată ca un indiciu de fraudă, ci analizată individual, în funcţie de diagnosticul şi capacităţile fiecărei persoane.

De asemenea, noul act normativ ar putea pune presiune pe comisiile de evaluare şi pe direcţiile de asistenţă socială. Există temerea că interpretarea neunitară la nivelul fiecărui judeţ va duce în fond doar la hărţuirea persoanelor cu dizabilităţi şi că va încerca să rezolve o problemă care de fapt nu există în măsura în care apare în argumentele Guvernului. În 2024, atunci când au fost propuse primele măsuri pentru identificarea persoanelor cu o dizabilitate incompatibilă cu şofatul, conform declaraţiilor unui reprezentant al Autorităţii Naţionale privind Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi, la nivel naţional erau înregistrate în jur de 170 de astfel de persoane; dintre acestea o parte aveau deja permisul expirat sau erau într-o situaţie administrativă cauzată de neactualizarea bazelor de date, nu de fraudă.

Susţinătorii legii consideră că aceasta reprezintă un instrument necesar pentru eliminarea eventualelor incompatibilităţi şi pentru protejarea credibilităţii sistemului de asistenţă socială. În schimb, criticii avertizează că succesul măsurii va depinde de modul concret în care va fi aplicată şi de capacitatea autorităţilor de a evita situaţiile în care persoane cu dizabilităţi reale sunt puse inutil pe drumuri sau private temporar de drepturi de care depind pentru traiul de zi cu zi.

„Deşi măsurile sunt în vigoare din februarie 2025, în baza unei ordonanţe de urgenţă, acestea au primit acum şi aprobarea finală a Parlamentului, prin legea promulgată de preşedintele României.”

 

 

 

Andrea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebookX și instagram.