Prima pagină » Știri » Educaţie » „Nu rearanjaţi bucătăria unui nevăzător” – lecţie practică despre autonomie la UBB

„Nu rearanjaţi bucătăria unui nevăzător” – lecţie practică despre autonomie la UBB

Studenții Facultății de Psihologie au învățat prin exerciții practice ce înseamnă independența unei persoane nevăzătoare.

Articol editat de cristina.rusu, 13 mai 2026, 14:47

La Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul UBB Cluj, viitorii psihopedagogi au renunţat pentru câteva ore la confortul teoriei şi au încercat să înţeleagă concret ce înseamnă autonomia unei persoane nevăzătoare.

Cu ochii acoperiţi şi cu sarcini aparent simple în faţă – tăiat de legume, turnat de suc, identificarea unor conserve sau organizarea ingredientelor – studenţii au descoperit cât de mult depinde independenţa de detalii pe care cei mai mulţi oameni nici nu le observă.

Atelierul „Autonomie în paşi concreţi”, organizat în contextul Zilei Europene a Vieţii Independente, a fost susţinut de Marian Pădure, coordonator al Centrului pentru Studenţi cu Dizabilităţi din cadrul UBB.

Activitatea a combinat noţiuni de orientare şi mobilitate cu exerciţii practice de gătit accesibil, iar câţiva studenţi nevăzători au devenit, pentru o zi, instructorii colegilor lor văzători.

Ideea de bază a atelierului a fost simplă: o persoană care va lucra cu oameni cu dizabilităţi trebuie să înţeleagă viaţa cotidiană a acestora nu doar din cărţi, ci şi prin experienţă directă.

În cazul nevăzătorilor, peste 90% din informaţia senzorială care în mod normal vine prin vedere trebuie compensată prin alte mecanisme: dezvoltarea tactil-chinestezică, organizarea spaţiului sau filtrarea sunetelor.

Autonomia nu înseamnă doar deplasare pe stradă sau folosirea bastonului alb. Înseamnă şi posibilitatea de a găti, de a organiza obiectele din casă, de a folosi electrocasnice şi tehnologie, de a-ţi pregăti singur masa sau de a identifica o conservă fără ajutor.

În amfiteatrul transformat temporar într-o bucătărie improvizată, mesele s-au umplut de castraveţi, ridichi, roşii, banane, kiwi şi conserve pentru salata de fructe.

Studenţii s-au împărţit în două echipe: unii au fost legaţi la ochi şi au executat sarcinile, iar ceilalţi au avut rolul de însoţitori, oferind doar indicaţiile necesare.

„O să facem o salată. Am luat ridichi ungureşti. La ridichi va trebui să le tăiaţi moţurile, roşiile va trebui să le tăiaţi în două. Aveţi aici ardei pe care trebuie să îi curăţaţi, aveţi castraveţi pe care trebuie să îi curăţaţi şi, piesa de rezistenţă, nu am luat feta, mi s-a părut că e prea moale, aşa că avem caşcaval”, le-a explicat Marian Pădure participanţilor.

Înainte de a începe efectiv gătitul, studenţii nevăzători le-au oferit colegilor lor o serie de recomandări practice: cum să îşi ţină degetele atunci când folosesc cuţitul, cum să cureţe legumele prin mişcări diferite faţă de cele obişnuite şi cum să utilizeze aplicaţii bazate pe inteligenţă artificială pentru citirea etichetelor de pe conserve.

Discuţia a ajuns rapid şi la tehnologiile accesibile. Participanţii au aflat despre existenţa cântarelor vorbitoare, a indicatoarelor de nivel pentru lichide sau despre avantajele plitelor cu inducţie, pe care nevăzătorii le consideră mai sigure şi mai stabile decât un aragaz clasic. În acelaşi timp, studenţii nevăzători au vorbit şi despre dificultăţile întâlnite în era ecranelor tactile, când multe electrocasnice moderne au renunţat aproape complet la butoanele fizice.

Unul dintre cele mai importante lucruri transmise participanţilor a fost însă legat de organizarea spaţiului. Pentru o persoană nevăzătoare, poziţia obiectelor este esenţială.

„Un văzător, când îţi spune să iei un produs de pe raft sau ceva dintr-un dulap, îţi va spune exact unde se află. «E pe raftul al doilea» sau «al treilea». Sau o să îţi spună exact unde este poziţia cănii, paharului, sticlei şi aşa mai departe. Pentru că ştie exact. Nu este o încărcare a memoriei, ci este efectiv automatismul comportamental pe care îl are”, a explicat Marian Pădure.

El a insistat şi asupra unei reguli considerate esenţiale în locuinţa unei persoane nevăzătoare: nimeni nu trebuie să rearanjeze obiectele fără acordul acesteia.

„Să fiţi foarte atenţi la detaliile astea. Asta înseamnă că, în momentul respectiv, le puneţi exact în aceeaşi poziţie de unde le luaţi”, le-a spus participanţilor.

Atelierul a avut şi o componentă importantă legată de relaţia dintre autonomie şi ajutor. Participanţii au fost încurajaţi să înţeleagă că supraprotecţia poate deveni o piedică.

„Concluzia este una singură: când lucrăm cu un nevăzător, trebuie să ne asigurăm că ştim fiecare care sunt sarcinile lui de făcut şi să intervenim doar atunci când ni se cere ajutorul. Sau dacă, într-adevăr, credem că este un pericol real”, a subliniat Marian Pădure.

El a explicat că multe dintre temerile celor văzători sunt bazate pe percepţii greşite: „Un om care are experienţă ştie cum se taie. De fapt, când se taie corect, nici măcar nu ar trebui să ridicăm cuţitul. Ştiţi cum taie bucătarii buni.”

Pentru studenţii care au participat legaţi la ochi, experienţa a fost mai dificilă decât părea la început.

„Super interesant şi greu, dar necesar”, a spus una dintre participante după ce a terminat salata de legume.

Întrebată ce i s-a părut cel mai dificil, aceasta a răspuns: „Cred că partea cu tăiatul, să fie cât de cât egale bucăţile şi să nu fie foarte mari. Dar, nu ştiu, având şi ustensile, de exemplu peelerul, merge destul de uşor treaba.”

Studenta a observat şi cât de importantă este organizarea spaţiului într-o astfel de activitate: „Ştiam dinainte cum sunt organizate şi ştiam exact pe ce se pune mâna. Şi ăsta a fost un avantaj.”

Dincolo de exerciţiul practic, atelierul a devenit pentru mulţi participanţi o lecţie despre limitele propriilor presupuneri şi despre cât de diferit poate arăta independenţa pentru cineva care îşi construieşte autonomia fără vedere, dar cu multă organizare, adaptare şi tehnologie.